|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

SĂ NU TRECEM ORICUM PRIN VIAȚĂ

Și atunci când știi ce ți se potrivește poți din orice să înveți orice, chiar și într-un sistem educațional cu mari probleme cum este cel din România. Poți să înveți lucruri foarte interesante și cred că fiecare trebuie să rămână el însuși și cu aceeași curiozitate să se uite în jur mereu, să deschidă ochii larg în jur pentru că lumea este o sursă inepuizabilă de învățăminte, de noutăți, de lucruri fantastice pe care nu le știai și e important să le știi. Să fie curioși și să citească, e foarte important să citească.

SĂ NU TRECEM ORICUM PRIN VIAȚĂ

La noi, în dansul profesionist – dans pe care l-am îmbrățișat de la vârsta de trei ani, întâi ca o joacă, apoi într-un cadru oficial, la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București – la noi în această profesie a trebuit să alternăm modulul de cultură generală cu profesia, cu orele de dans, de repertoriu, de dans popular, de dans de caracter, dans modern mai târziu și multe alte stiluri. Liceul nostru, mai ales după 1990, a avut un caracter umanist, în care se punea accentul mai puțin pe științele exacte, ci pe tot ceea ce înseamnă limbi străine, istoria artei, istoria dansului – exista în programa școlară, sper că mai există și acum. Deci noi am avut cumva un profil mai special decât alte licee, profilul unui liceu de artă. Pe acest drum pe care eu am intrat – pe atunci se intra la liceul de coregrafie din clasa a patra a școlii generale, a patra sau a cincea – am avut mai mulți mentori sau mai bine zis modele de urmat în dans, în profesia mea, decât în ceea ce numim cultură generală sau toate celelalte materii care făceau parte din programa școlară.

Am avut profesori care chiar într-un timp potrivnic artei cum era epoca de tristă amintire, comunistă – pentru că eu am trăit din plin în adolescență această perioadă, momentul 1990 a venit când aveam 16 ani, deci am deschis ochii în acea perioadă îngrozitoare – și chiar în acele timpuri aveam profesori, aveam oameni care erau atenți și care aveau grijă ca această alegere a noastră de a a face dans, de a face artă, aceste lucruri foarte sensibile într-o epocă ce părea că nu respectă și nu iubește cultura, aveau grijă să ne fie mai bine, mai ușor. Mă gândesc la profesoara mea de balet clasic din liceu, Liliana Iorgulescu, mă gândesc la coregraful Ioan Tugearu de la care am învățat foarte multe. Ce nu aveam atunci, nu aveam acces la informație înainte de ’90, noi nu știam prea bine ce se întâmplă pe plan mondial în domeniul dansului, abia după ’90 au început să circule ușor-ușor casete video, să avem o informații, să ieșim în străinătate în turnee. Și chiar și atunci nu eram prea bine informat pentru că nu aveam acces la Internet, cum avem astăzi. Deci, cumva, tot bagajul meu informațional, cultural, educațional a avut un traseu mai puțin ușor față de cum e astăzi, pentru că astăzi ești la un clic distanță de orice informație, acum ai acces din orice colț al lumii la ceea ce se întâmplă în cea mai îndepărtată zonă a Pământului. Noi aveam atunci un traseu sinuos, greoi, dar în același timp, ceea ce am  acumulat atunci a avut un fundament concret, pe care mă pot baza și astăzi. Ceea ce învățam atunci era bine învățat, nu era un sistem de învățare superficial, eram foarte curioși și ceea ce am învățat atunci este un bagaj pe care eu mă bazez și astăzi.

Am impresia că totul este superficial acum, paradoxal pentru că acum avem acces la orice. Toată această superficialitate face ca tinerii din ziua de azi să alunece mai la suprafața lucrurilor, ei cunosc foarte multe lucruri, dar în profunzime foarte puțin.

Îi sfătuiesc pe tineri să ia din școală, din ceea ce sistemul impus de școală le oferă, ce cred ei că au nevoie. Există și multe lucruri bune și într-un astfel de sistem educațional, care după părerea mea are evident hibele lui și problemele lui, dar și foarte multe lucruri bune. Trebuie să te gândești bine ce vrei de la tine, în ce direcție vrei să te dezvolți, ceea ce vrei să faci în viață, ceea ce îți place cel mai mult, indiferent de ce vor zice cei din jurul tău sau familia, fiecare știe cel mai bine ce i se potrivește. Și atunci când știi ce ți se potrivește poți din orice să înveți orice, chiar și într-un sistem educațional cu mari probleme cum este cel din România. Poți să înveți lucruri foarte interesante și cred că fiecare trebuie să rămână el însuși și cu aceeași curiozitate să se uite în jur mereu, să deschidă ochii larg în jur pentru că lumea este o sursă inepuizabilă de învățăminte, de noutăți, de lucruri fantastice pe care nu le știai și e important să le știi. Să fie curioși și să citească, e foarte important să citească.

Noi, generația mea, cei care avem 40 de ani, peste 40 de ani, am fost o generație care a citit, care a crescut cu niște cărți de căpătâi pe care și le-a asumat și ele fac parte din marele bagaj cultural al lumii și pe care trebuie să îl aibă oricine. Și eu în continuare citesc. Îmi pare rău că nu citesc cât aș vrea. Ceea ce citesc are legătură cu ceea ce fac pe scenă, în spectacole, și asta mă ajută. În plus, profit de vacanță ca să apuc să mai citesc, pe noptieră mă așteaptă câteva cărți, deci e foarte important să citești pentru că astfel ți se dezvoltă capacitatea de învățare, de gândire. Astăzi comunicăm mult mai ușor, pe fast forward și cărțile sunt o sursă foarte bună să îți pună mintea la gândire, te ajută să comunici clar, ușor și direct cu cel din fața ta.

Generația de azi pare că fuge de muncă, de lucruri cu bătaie lungă, generația de azi pare că vrea să aibă totul repede și mai ușor. Dar nimic adevărat nu se poate face fără multă muncă, fără sacrificii, fără a gândi lucrurile în perspectivă și cu bătaie lungă. Desigur, nu e greu să ai ceva foarte ușor dar la fel de simplu îl poți pierde și trebuie să o iei de la capăt. În profesia mea, în teatru, în dans, există un permanent exercițiu,  nu înveți ceva și acel lucru rămâne la fel toată viața, cu fiecare zi viața merge mai departe. Noi tot timpul învățăm, în dans apar stiluri noi, feluri noi de a vedea, de a desluși dansul, în fiecare zi se transformă pentru că lumea merge înainte și atunci trebuie să fim la curent cu tot ce se întâmplă în lume, trebuie să fii mereu gata să îți înnoiești toate mijloacele de expresie, să fii gata să accepți lucrurile moderne, uneori șocante care apar în domeniul artei, să fii în pas cu lumea, toate vin dintr-un exercițiu permanent al autocunoașterei, al educației, al autoeducării, din dorința de a avea mai mult de la tine însuți, de a deveni mai mult.

Nu vreau să fiu înteles gresit, nu cert, nu moralizez. Nu fac parte dintre cei care spun „pe vremea mea…” și nu cred că există o prăpastie între generații. Vreau doar să nu trecem oricum prin viață, să nu ne mulțumim cu puțin. Vreau sa trag un mic semnal de alarmă pentru a fi mai atenți, mai responsabili.

Îmi pare că generația de astăzi dorește mai mult să aibă decât să fie. Eu înțeleg prin evoluție, o evoluție spirituală, nevoia de a fi mai mult decât de a avea mai mult. Pentru că azi poți să ai multe lucruri materiale și a doua zi să nu le mai ai, dar ce înmagazinezi în tine însuți nu îți poate lua nimeni niciodată.

 

Răzvan MAZILU

Leave a Reply