|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Educaţie românească. Vicii, virtuţi şi inspiraţie

Număr 12 ani de când am început să predau la cea mai veche şi mai competitivă şcoală de europenistică din România. Doisprezece ani în care am avut sub ochi, fără urmă de exagerare, o frescă a evoluţiei sociale a României: o generaţie dinainte de boom-ul economic (ante-2005), cea din vremea de creştere (2005-2009) şi cea formată odată cu criza (post-2010). Prefer să privesc totul cu o distanţare pe care aş vrea-o antropologică; puncte comune există între toate trei, dar diferenţele dintre ele impun câteva observaţii.

Să spunem lucrurilor pe nume. Pe măsură ce vremurile se schimbă, ca şi studenţii, educaţia dobândită în formele clasice intră sub asediu. Constatare dezbătută între Oxford şi Harvard, care problematizau anul trecut rolul pe care universităţile îl mai pot juca în secolul XXI, cel al informăţiei de masă, al cunoştinţelor şi tehnologiilor uşor accesibile. Dar despre aceasta, mai încolo.

În România, situaţia e paradoxal sincronă cu ceea ce se întâmplă în restul Europei: dar numai în sfera problemelor, nu a performanţelor. Observ, de mult, relaţia noastră schizofrenică întreţinută cu educaţia şi principiul ei fundamental: acela de a transmite civilizaţia. Cercul e vicios şi are rădăcini adânci. În recunoaştem virtuţile, dar nu îi frecventăm metoda. Naţiune neaşezată, permanent zguduită istoric şi, asemeni Danaidelor, în eterne reînceputuri, am ajuns la punctul în care un pragmatism cinic, descurcăreala şmecherească, de subterfugiu, lucrul făcut în aparenţă, lipsa de profesionalism şi nevalidarea conceptului de calitate în preferinţele marii majorităţi ţin locul fundamentătii unei educaţii. Ersatz-ul este acceptat ca normă, calitatea nu a avut când să capete un trup, educaţia e eludată. Societatea e tolerantă pentru că nu discerne. Conceptele de adaptabilitate şi flexibilitate ascund prost vechea formulă „merge şi aşa, se descurcă, învaţă din mers, sunt copii deştepţi.” Sigur. Costul e exorbitant: întârzieri majore în societate şi economie, pierderi de timp şi de resurse, costuri direct proproţionale cu accelerarea ritmului de evoluţie al vieţii internaţionale de azi, când orice rămânere în urmă nu mai echivalează cu un start pierdut, ci cu o ieşire din cursă. Iar pe de altă parte, trăind în lumea competitivă a economiei mondiale, mediile de afaceri caută fără succes (şi fără mari speranţe) absolvenţii cu o serie de competenţe: (atenţie !) nu cele crezute a fi utile, ci cele rezultând a fi utile din însăşi dinamica pieţei sau a locului de muncă. Care sunt ele?

Gândire strategică, soluţionări creative, talent în comunicare, muncă în echipă, activitate colaborativă, gândire analitică, responsabilitate în luarea deciziilor, abilităţi de leadership, motivaţie, concepţie sau viziune globală (bazată pe o cultură personală cu valenţe socio-economice, juridice, istorice, ş.a.), spirit antreprenorial, negociere, spirit de iniţiativă şi asumarea riscului.

Complet altă planetă, nu? Ele rezultă dintr-o analiză Bloomberg pe 2015 a celor mai dinamice segmente economice (consultanţă, servicii financiare, IT & tehnologie, producţie de bunuri de consum, energie, sănătate, farmaceutică, industrii chimice, transport, comerţ, educaţie şi sector nonprofit, mass-media, telecomunicaţii, construcţii şi imobiliar alături de turism şi industria ospitalităţii). Mediul de afaceri, indiferent că e american, german sau românesc, le cere cu sete.

Revin la cele trei generaţii de care vorbeam mai sus. Cei din prima învăţau metodic şi dobândeau cunoştinţe în speranţa de a fi aleşi pentru rarele joburi de profil care apăreau, instituţionale cel mai adesea, pe o piaţă care abia începea să se diversifice în sectorul terţiar. Cei din a doua generaţie s-au văzut ofertaţi cu locuri de muncă cu atât mai generoase cu cât era nevoie de resursă umană, iar criteriile de angajare deveneau tot mai indulgente; ei au fost primii care au dezvoltat un simţ al oportunităţii de neratat şi un spirit de antreprenoriat radical diferit faţă de generaţia anterioară. Piaţa le-o permitea; la fel şi intrarea noastră în Uniunea Europeană. Cei din a treia generaţie s-au văzut prinşi în menghina crizei, trebuind să dezvolte instinctiv cumpătare, prudenţă şi analiză, să-şi maximizeze atuurile; prin aceasta s-au întâlnit pe un teren comun cu firmele şi corporaţiile, ele însele în reformă şi restructurare. E o generaţie hiperconectată tehnologic (cu bune şi cu rele), inundată informaţional la un nivel fără precedent, mai competitivă şi mai inovativă, sesizând oportunităţi sau creându-le, mai suspicioasă (dar nu neaparat mai înţelept-critică), mai înfiptă în drepturile ei. Nota bene: mă refer la generaţiile din marile centre urbane. Ştim ce înseamnă: o minoritate. Dar e o minoritate activă.

Şi educaţia unde intră? Mai pe nicăieri. Natura crizei a determinat aceste schimbări care apropie absolvenţi şi corporaţii, nu educaţia care le este oferită. Educaţia e una reactivă, nu pro-activă. La nivel universitar, cel puţin în Cluj, da, există mişcări de reformă în acest sens, şi de coordonare cu mediul de afaceri; dar suntem la început. Dezvoltarea competenţelor cu care să facă faţă dinamicii noului secol (nu-i educăm să recite poezii, ci să decidă competent) rămâne departe. Cu mici excepţii, nu avem mijloace, nu avem nici resursă umană motivată (uneori nici conştientă) care să înţeleagă ce se întâmplă. Asta este, sec şi clar.

Entuziaştii avangardei româneşti, a „reformei avansate”, vor educaţie pe tablete şi o întreagă profuziune tehnologică pusă la dispoziţia şcolarilor sau liceenilor, uitând două lucruri esenţiale: (1) informaţia e toxică şi inutilă dacă nu vine însoţită de abilităţi analitice şi critice, aşa cum ar trebui să le dezvolte programele şi curricula; (2) consecinţele ale acestui tip de educare, analizate de vreo jumătate de deceniu şi contestate pentru că nu permit, neurologic, fundamentarea memoriei pe termen lung: altfel spus, a memoriei de lucru. Corifeii metodelor sci-fi nu par să fi aflat ceea ce subteranele sistemului bancar a învăţat din SFTs: că atunci când tehnologia depăşeşte biologia umană, ea devine un impediment usturător.

E greu şi târzior să formezi studenţilor, în anii facultăţii, ceea ce trebuia format în anii de liceu: o atitudine pro-activă, un pic de intrepiditate, discernământ în informare şi reflexie critică. Cei din colegiile naţionale şi colegiile private au acest avantaj; şi, încă o dată, ei sunt o minoritate. E urgent ca profesorii din licee şi mai ales universităţi să fie realmente conştienţi de noul mediu de lucru al studentului, în care informaţia este atât de uşor de găsit încât „telefonul deştept” din buzunar joacă uneori rolul de creier de serviciu, intens abuzat la ore şi seminarii.

Acesta este motivul pentru care interogările de la Oxford şi Harvard, cărora The Economist li se făcuse portavoce, luau în considerare rolul universităţii în era digitală şi concurenţa dinspre on-line. Dar aceasta e problema unor stabilimente avansate. Nevoile noastre principale, aici, pe Carpaţi şi Dunăre, sunt (1°) dezvoltarea de competenţe şi stimularea abilităţilor începând din liceu, pe liniile sus-menţionate; (2°) găsirea unui sens practic la miile de specializări prin apropierea de mediile de afaceri, de pragmatismul şi eficienţa lor (da, se poate câştiga şi din istoria artei, dacă ai o societate avansată economic); (3°) îmblânzirea tentaţiei tehnologice şi transformarea potenţialului ei în auxiliar pentru că doar astfel poate fi adaptată educaţia (cu moderaţie) la stilul de lucru al noilor generaţii, captându-i energiile şi interesul.

Nimeni nu cere perfecţiunea; cere doar atenţia şi discernământul. Minorităţile active din câteva colegii naţionale, din şcoli private şi universităţi de vârf, având condiţiile şi acţionând în acest sens, pot da cu justeţe tonul, constituindu-se într-un model real, funcţional, care să deschidă noua rută. Dar e crucial să-şi conştientizeze misiunea acum, în a douăzeci şi cincea oră.

 

Radu Albu Comănescu

(lector, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai)

Leave a Reply