Experiența artei

Cred cu tărie că scena educă în ambele direcții, atât pe artişti cât şi pe public.

Pentru un muzician, educația înseamnă totul, iar tot ce îl înconjoară devine determinant în formarea sa, deci educativ. Orice lucru, oricât de minor, poate căpăta valențe de o importanță remarcabilă în experiența de viață a fiecărui individ, iar pentru un artist, experiența de viață se transformă în artă în momentul performance-ului sau al creației.

Pentru cei care au ales calea artei, educația are posibilități infinite de manifestare, pornind cu valorile academice și continuând până la experiențe personale speciale de ordin cognitiv, senzorial, extra-senzorial și mai departe de atât. Un artist transcende termenii clasici ai educației aflându-se într-o continuă formare, într-o continuă descoperire de sine în relație cu arta și publicul său. Este nevoie de o doză mare de sinceritate pentru a realiza o conexiune cu publicul, iar aceasta sinceritate își găsește sursa principală în experiența de viață pe care ți-o acordă însăși arta, realizându-se astfel un „circuit organic” în care educația provine, firesc, din educație.

Sinceritatea cu care artistul abordează ceea ce face ține de conectarea tuturor experiențelor sale personale, începând chiar cu momentul în care educația sa pornește din pântec, se continuă pentru supraviețuire, experimentează confruntări cu opinii multi-fațetate, își dezvoltă un simț critic și auto-critic, până descoperă autenticitatea personală ce duce la desăvârșirea spiritului său și a personalității sale. Dar poate că cel mai frumos lucru e că această experiență a artei este trăită simultan și de către publicul în fața căruia artistul își exprimă arta. Între artist și publicul său există un canal de comunicare, un material fluid care îi conectează, în cazul muzicii, chiar vibrația sunetului. Fără această sinceritate asumată a actului artistic, conexiunea nu devine autentică.

Astfel, cumulul de experiență al artistului întâlnește cumulul de experiență al publicului și de aici arta capătă rolul formator și, deopotrivă, transformator. Într-un astfel de moment fericit, muzica înseși creează. Şi iată, scena educă (multilateral)! Pentru că transportul energetic dinspre artişti înspre public (atunci când e realizat cu sinceritatea expusă mai sus) poate chiar să aibă un rol determinant în dezvoltarea personalității receptorilor mesajului artistic. O experiență ca spectator la un concert poate să genereze anumite stări capabile să influențeze ireversibil traiectoria pe care o poate avea personalitatea spectatorului, până în punctul în care îi poate revela mai multe despre individualitatea sa.

Artistul este, de fapt, un intermediar al mesajului intrinsec al creației (şi automat al creatorului) dar chiar şi aşa, artistul participă extrem de activ la actul creator, lucru care se petrece în timp real, totul pentru a transmite un mesaj, o stare de spirit, o filosofie anume dedicată receptorului, celui pentru care noi facem artă – publicul nostru. Rezultă că orice experiență are putere educațională pentru un muzician, la fel cum orice om poate trăi arta, numai prin arta felului de a fi, continuând formarea sa în descoperirea unui număr cât mai mare de astfel de conexiuni cu actul artistic, continuând, de fapt, călătoria fascinantă în aflarea diversității sale umane. Mă încred că muzica va fi întotdeauna capabilă să creeze, o dată ce a fost creată. Este motivul pentru care cred cu tărie că prezența în sala de concert este un act educațional.