|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Despre educație

Se întâmplă din ce în ce mai des să ne întrebăm ce se întâmplă de fapt cu noi, încercând să ne explicăm stările de angoasă, confuzia și nerăbdarea, fără a ajunge însă la o soluție, o motivație sau o rezolvare clară și de durată. Căutăm rețetele altora de succes, aplicându-le orb, fără a realiza că nu există căi paralele și că nimeni nu ia locul altcuiva. Orgoliul care ne provoacă aceste stări este și motivul pentru care salvarea nu se arată. Sufocat de nevoi imediate, omul nu mai ajunge prin nimic la esențial, la Adevărul care, indiferent de calea aleasă, ne ajută să mergem mai departe dar nu e întotdeauna convenabil. O dorință satisfăcută duce la o dorință și mai puternică, ajungându-se la un colaps provocat de propria greutate, o cantitate fără folos obținută doar din ambiție. Cauzele sunt intens căutate, dar nu acolo unde trebuie. Tendința de a acuza, de a căuta vina în altă parte ne îndepărtează de locul unde trebuie căutat cu adevărat. Imaturitatea cu care au fost abordate noțiuni precum progresul sau dezvoltarea, de altfel superficialitatea cu care au ajuns să fie înțelese majoritatea elementelor care stau la baza evoluției reale, cu accent pe corectare, reprezintă efectul individualizării și al iluziilor create de avatarurile modernismului, dar mai ales al relativizării principalilor piloni ai educației. Procesul neunitar prin care lucrurile se transformă duce omenirea spre o fundătură din care se poate ieși pe două căi: calea luminoasă, prin acceptarea problemelor și schimbarea voită, conștientă, cu accent pe învățarea măsurii, sau calea dureroasă, prin care suntem forțați să facem schimbări determinate de o criză iminentă. Omenirea își trăiește vârsta sumbră, trece prin cea mai întunecată perioadă, criza de natură socială și spirituală fiind scânteia care va aprinde răsăritul. Vestea bună este că schimbarea se apropie, Natura își continuă procesul, chiar dacă noi suntem pregătiți sau nu pentru schimbare. Răspunsul Ei la rătăcirile noastre se va arăta negreșit. Dacă ar fi să găsim un singur cuvânt care, indiferent de situație, este esențial în formarea și chiar salvarea noastră, acela este ”educație”. Înțelegerea a ceea ce ne înconjoară și revenirea la adevărata cunoaștere îi va ajuta pe cei treziți să treacă în noua existență fără a suferi. E drumul fiecăruia, care are ca scop coexistența noastră într-o atmosferă mult mai puțin intoxicată de alienarea izolării. Însă cei care se ambiționează să meargă mai departe pe aceleași considerente din ce în ce mai îndepărtate de esență, își vor continua îndepărtarea de ei înșiși, de miezul care le dă adevărata personalitate și care-i ajută la drum lung.. Suntem prea îndreptați către pământ, uitând că stăm cu spatele la cer. E momentul să ne întorcem la educație, la legile pe care, dacă le acceptăm, putem să înțelegem de ce se intămplă unele lucruri, să le anticipăm efectul și să trăim mai liniștiți. Avem nevoie de înțelepciunea care nu întâmplător a fost ținută departe de cei care nu o înțeleg, pentru a fi revelată celor pregătiți pentru a o primi, desigur într-o formă adaptată zilelor în care trăim. Nicio revalație mistică nu are efectul autocunoașterii directe, ferme și oneste. Să ne uităm cu curaj în oglindă și să acceptăm că plusurile și minusurile noastre sunt interdependente iar cunoașterea, măsurarea și moderarea ambelor părți, fără niciun fel de excepție, este vitală. Fără acest demers, nicio rețetă nu poate fi altceva decât o iluzie bine ambalată, care nu face altceva decât să reveleze propria incapacitate de a ne corecta și să lingușească un ego distorsionat. Educația nu ține de instruire și de formule prin care să ”faci frumos” pentru a obține diplome, ci de modul în care fiecare dintre noi își acceptă șlefuirea. Indiferent de traseul urmat, educația nu poate fi nici ocolită, nici păcălită.

Berti Barbera

Leave a Reply