|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Profesori de neuitat

E interesant cum, atunci când vine vorba de anii mei de școală, mintea alege o mână de profesori foarte dragi… și oricât încerc să-i vizualizez pe alții sau să îmi aduc aminte numele lor, nu reușesc. Dar sunt câțiva pe care mi-i amintesc ca și cum ar fi fost ieri… trăsături, replici, tot.

Și constat că dacă sunt întrebat ce materii mi-au plăcut cel mai mult la școală, răspund, fără să realizez, că sunt exact acelea care mi-au fost predate de acești profesori.

Oare mi-au plăcut profesorii datorită faptului că îmi plăceau materiile pe care le predau sau invers?

Cu siguranță a doua. Au existat niște oameni cu vocație în așa ceva, care au reușit să mă facă să îndrăgesc materiile pe care mi le predau. Am un respect profund pentru ei și pentru dedicația cu care își fac meseria.

Iar acum, având doi copii, trăiesc o adevărată teamă: oare școala la care i-am dus e cea mai potrivită pentru ei, oare vor găsi profesorii care să îi facă să iubească să învețe? Cred că mulți părinți, în anii pe care îi traversăm, au această dilemă. Pentru că până la urmă, fie că e vorba de învățământ de stat sau privat, contează cel mai mult să găsești acei profesori care își fac meseria în adevăratul sens al cuvântului. Ei sunt cei pe care și-i vor aminti copiii mei!

Leave a Reply