PEDAGOGIA EMPATIEI ȘI SOLIDARITĂȚII

Bau-baul din bucătărie

Bau-bau, bau-baul meu

Ce mi te-a dat tatăl meu!

Eu sunt mic

Nu mă face de nimic!

Nu mă cotropi!

Nu mă schilodi!

Nu mă-nvineți!

Nu mă prinde!

Nu mă vinde!

Promit să fiu bun, îți zic!

Nu fi rău cu mine!

Nu mă bate bine!

Bau-bau, bau-baul meu

Ce mi te-a dat tatăl meu!

Stai cât mai departe!

Auzi, ai putea să te duci pe Marte?

(extras din scenariul spectacolului MASKAR (ÎNTRE), realizat la Centrul de Teatru Educațional Replika, mai 2016)

Cum povestim alteritatea? Cum îi vorbim unui copil despre diferențele mai mult sau mai puțin vizibile din jurul lui? Cum construim împreună cu el narațiunile legăturilor de profunzime cu cei alături de care poate schimba lumile în care trăiește? Cum revelăm povestea conjuncțiilor salvatoare – și așa, și așa, și așa – luptând împotriva sistemelor disjunctive care îi pot fisura, puțin câte puțin, experiențele deschise de învățare cotidiană? Unde și cum se poate învăța, inteligent și sensibil, conținutul atât de vulnerabil, dar atât de valoros al prețuirii celuilalt pentru toate diferențele pe care le întrupează, pentru toate emoțiile și trăirile pe care le expune?

Într-o lume în care celălalt este reprezentat ca fiind tot mai cotropitor mental, dușmanul absolut ale cărui gheare se-nfig greu și tare în plasele de siguranță ale teritoriilor noastre vitale, într-o lume în care gardurile ideologiilor și zidurile realităților discriminatorii sunt din ce în ce mai dureros antagonizante, educația empatiei și solidarității poate destabiliza angoase recurente și îi poate apropia pe copii de cunoașterea celor lângă care trăiesc și creează. O cunoaștere nuanțată, dinamică, exploratorie, fluidă, atentă la deșirarea fricilor și la amenajarea unor spații de luciditate și emoționalitate comune. Spații de intervenție solidară în realități ascuțite care fac din „bau-baul” cu scoarță amenințătoare un prieten flexibil. Solidaritatea trebuie învățată în fiecare zi, într-o școală a mutualității, în care copii și adulți testează împreună forme de înțelegere afectivă a unor realități urgente, pentru care nu există încă manuale, dar există istorii. Istorii adâncite în carcase de tăcere, care au nevoie de ascultare cu toți porii empatiei larg deschiși. Istorii ale celorlalți – refugiați, migranți, deportați, minoritari – pentru care e nevoie de o cultură a înțelegerii, de o școală a deschiderii și afecțiunii în care nu se predă de la catedră, cu distanța pe arătătorul gândirii. Se predă de la egal la egal, de la istorie subiectivă la poveste personală, de la trăire intensă la experiență imediată.

Marea provocare a pedagogiei actuale, poate mai acută decât în alte perioade, este reprezentarea celuilalt, în toate formele în care poate apărea, cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, gândind numeroase forme de reprezentare și subiectivizare. În spectacole de teatru, în expoziții participative, în cărți, în filme, în dezbaterii,  terenul vulnerabilizat al construcției alterității are nevoie de cât mai multe strategii de imaginare. Tocmai pentru că tăișul spaimelor spasmodice de diferiți „bau-bai”, instrumentalizați de diferite sisteme, sfâșie cu putere viața împreună. Trebuie să inventăm zi de zi, cu abilitate și ingeniozitate, spații în care figurarea celuilalt să ne apropie de el și de părțile neștiute din noi. Să ne reveleze continuități de gândire și trăire, nu discontinuități de raportare și poziționare. Copiii au nevoie de cât mai multe contexte creative în care să experimenteze universurile celuilalt, să le înțeleagă în toată profunzimea lor, să învețe să le respecte în toată diversitatea lor. Un copil care crește cu celălalt de mână, crește mai liber și mai puțin singur. Crește cu speranța că solidaritățile gândite în virtutea respectării drepturilor fundamentale pot naște lumi în care inegalitățile să fie diminuate cât mai mult, în care respectul pentru valorile celui de lângă el să devină conduită existențială.

Adultul are responsabilitatea creării unui teritoriu emoțional în care copiii să imagineze teritorii de joacă împreună cu cei care sunt diferiți de ei. Dincolo de gardurile, de zidurile, de ghimpii mentali ridicați pentru a răni tot ce e altfel. Pentru a distruge pedagogia empatiei și solidarității. În numele acestei pedagogii, e important să ne educăm posibilitățile de schimbare alături de copiii de lângă noi.