|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

SCRISUL ÎMI FACE BINE

Sînt douăzeci de ani de cînd am fost în Japonia. În grădina zen din faţa Universităţii Imperiale din Tokyo, un domn s-a apropiat de mine, s-a aşezat şi, minute în şir, mi-a respectat tăcerea. Îl simţeam, dar, ciudat, abia îl zăream. Aveam treizeci de ani şi mă simţeam cumva la o răscruce. Fratele meu şi familia lui plecaseră în Canada. Am rămas muţi şi dezorientaţi, privindu-le paşii, umbrele… Mă îndoiam de tot. În primul rînd, de mine. De iubire. Fiinţa mea amuţise. Şi nu mai dorea să comunice în vreun fel. Domnul a început să vorbească. Nu aveam voce şi îi răspundeam prin mici bileţele. În cele cîteva cuvinte care încăpeau pe o bucăţică de hîrtie se concentra suferinţa mea. Şi îndoială. Îmi proiectam lumina şi întunericul din pliurile sufletului meu pe foi imaculate. Neîncepute. Cuvintele pe care le scriam încet-încet mi-au îmbujorat obrajii. Căldura venea din interior. Eliberatoare. Cîteva zeci de hîrtiuţe au memorat povestea mea. Nu ca pe o exorcizare neapărat, ci ca pe o redefinire a eu-lui în acel moment. Domnul acela m-a făcut să înţeleg din nou, undeva la capătul lumii, că scrisul te ordonează. Cuvîntul scris te obligă să gîndeşti, înainte să-l aşezi pe o foaie, pe o pagină de computer. Cuvîntul scris te responsabilizează faţă de tine, în primul rînd. Faţă de ce şi de cum judeci, faţă de ce şi dacă vrei să împărtăşeşti. Cuvîntul scris îţi sare în ajutor să te cunoşti, să te preţuieşti, să respecţi timpul, spaţiul, clipa. Scrisul este cea mai subtilă relaţie cu adevărul tău, cu intimitatea profundă şi cea mai superbă formă de a dialoga cu ceilalţi. Şiruri, şiruri cuvintele nasc cele mai minunate poveşti pe care lumea se sprijină de la începuturile ei.

Încercaţi să scrieţi ceva în fiecare zi. Un mic mesaj pentru o persoană pe care o iubiţi. În cuvinte se oglindeşte cerul şi acel viu din fiecare. Nu vă opriţi, deci… haosul din univers se va ordona în scrisul dumneavoastră.

 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.