Punctul pe I

Limba engleză câștigă tot mai mult teren peste tot, deci și la noi. În lipsa unui –Dumnezeu să-l ierte-, George Pruteanu, parlamentar care dorea să mazilească englezismele prin lege, limba își vede de treaba ei, așa cum a făcut mereu. Unul din avantajele englezei este conciziunea mai mare, e mai compactă. Ca redactor al publicației National Geographic Romania am putut constata cum un text din engleză, tradus cât se poate de fidel  și competent, se gonflează cu un procent de 5-10%. Abia după ce este editat cu trudă și creativitate, el poate deveni un text de lungime egală cu cel original, păstrând exactitatea, plasticitatea, și sunând perfect în românește.

Cuvintele noastre sunt de obicei mai lungi decât ale lor. Să luăm un exemplu: du-te este iată, foarte scurt.Dar nu se compară cu echivalentul englez: go.  O zvâcnire guturală, ce răsună imperativ ca un bici. Două litere.

Se poate oare ceva mai scurt?  Da, se poate.

Doamna Nicolaescu ne explica cum latina este matematica limbilor, o limbă perfecționată în secole de civilizație romană, limba rapoartelor militare concise ale unor cuceritori,  limba unui  aparat  capabil să administreze un uriaș teritoriu cu un  mozaic de  popoare, limba unor mari poeți, dramaturgi, artiști, arhitecți, cronicari, oratori …O limbă bogată. Simplă dar nuanțată. Unii spun că romanii ar fi deprins această limbă de la păstorii daci. Azi 28 de țări se străduie să consolideze Uniunea Europeană, dar pare că această construcție politică se clatină și mulți se îndoiesc că vor reuși. În urmă cu 2000 de ani romanii au creat sub numele de Pax Romana o uniune europeană care se întindea de la Gibraltar până în Turcia și Israel, cu administrație, organizare,  legislații  unitare. O uniune care a durat 200 de ani. Și nu numai sabia a avut un rol în acest proiect politic, ci și limba latină.

Ca un exemplu de conciziune a latinei, doamna Nicolaescu ne spunea următoare istorioară: doi prieteni romani au făcut un pariu- câștigă cel ce-i va trimite celuilalt cea mai scurtă scrisoare.

Primul  a luat inițiativa și l-a anunțat pe prieten:  Eo rus. Adică, plec la țară. Două cuvinte, 5 litere cu totul, asta da scrisoare scurtă. Precizări necesare: Imperativul în latină se face prin tăierea terminației  de la forma infinitiv a verbului. Iar infinitivul  verbului a merge, este  ire. Tai terminația și rămâi cu rădăcina:  I. Deci răspunsul prietenului a fost un simplu I, adică… du-te. Dar de patru ori mai scurt. Și de două ori mai scurt decât GO.  O scrisoare mai scurtă de o literă nu e posibilă și amicul nostru a câștigat pariul.

Iar unii propun ca noi, urmașii Romei,  vrem să scoatem latina din școală.  Poate că va fi înlocuită cu limba dacă.

Mie această limbă moartă mi-a folosit. Iată cum. Când în ultima clasă de liceu am descoperit cu tristețe că mintea mea nu se împacă cu matematica și că din acest motiv s-ar putea să am probleme mari la bac, mi-am luat ghiozdanul și m-am mutat la clasa de uman. Doamna Nicolaescu, care era și dirigintă, m-a primit prietenos: Cristian,  nu te ascult, te las în acest trimestru să ne ajungi din urmă cu latina. Uite, te va ajuta  Rodica.  Și m-a pus în bancă cu o ochelaristă tobă de carte. Dar eu o ochisem deja pe Mariana, cap frumos, corp înnebunitor,  dar toanta clasei. M-am mutat în bancă cu ea. Și astfel lunile au trecut ca un vis frumos. A venit însă ziua recapitulării pentru teză, când doamna m-a scos la tablă. A constatat imediat că nu știu să conjug, nici să declin, că habar n-am ce prepoziții cer acuzativ sau dativ, ce să mai vorbim de Qousque tandem abutere Catilina patientia nostra….

După momentul de uluire și mânie, doamna s-a îndreptat spre catalog cu luciri sadice în ochi: Cristian nu știi nimic, mi-ai înșelat încrederea, ai nota 2. Mâine la teză vei fi tot tămâie, deci vei lua tot 2 și te las corijent. …

Erau șanse maxime să fie chiar așa. Așadar am ajuns acasă și timp de 10 ore nu m-am mișcat de la masă. Cu o maximă concentrare, am ronțăit toată latina unui întreg trimestru.

A doua zi apriga doamnă m-a așezat la catedră ca să nu pot copia. Dar din cele 10 subiecte am făcut 9, că a sunat de pauză. Când a venit cu notele de la teză m-a întrebat cum se explică miracolul. Doamnă, pentru prima dată de când mă știu am muncit cu adevărat.  Bine ar fi fost ca mai târziu să mai muncesc astfel, măcar de câteva ori. Te pomeneștiu că ajungeam ceva în viață.

Prietenul meu Șerban,  și-a dat un doctorat strălucit în SUA și și-a publicat rezultatele în Science. În  diferite împrejurări, în timpul discuțiilor intelectuale, Șerban își întărea spusele cu un dicton latin potrivit. Toată lumea era foarte  impresionată  de cultura lui clasică. Mi-a explicat: În liceu, eu și mai mulți băieți din clasă i-am spus doamnei de latină că nu avem de gând să ne pierdem timpul cu o mortăciune de limbă. Ea a replicat că n-are încotro, așa cere programa. Dar ne dă o șansă ca să nu  ne lase corijenți: ne lasă în pace cu silva-silvae, cu condiția ca în fiecare săptămână să învățăm un dicton latinesc. O foarte bună soluție, căci până la urmă înțelepciunile latinilor au fost printre puținele lucruri învățate în liceu care mi-au folosit în viață.