„Rolurile” educației mele

Nu mi-a plăcut școala pentru că eu sunt un om căruia nu-i prea plac regulile și mi se părea că are prea multe reguli foarte stricte. Nu înțelegeam de ce trebuie să stau fix 40 de minute într-o bancă, nu înțelegeam de ce trebuie să stau în aceeași bancă în fiecare zi, de ce trebuie să stau cu aceeași colegă, același coleg… Nu-mi plăcea să mă trezesc dimineața, uram lucrul ăsta. Deși stăteam foarte aproape de școală, întârziam tot timpul. Din multe motive nu mi-a plăcut școala până la un anumit punct, după care a început să îmi placă până am conștientizat că poate să fie fain și la școală.

Îmi amintesc cu drag de orele de literatură, erau singurele care îmi plăceau. Îmi plăcea foarte tare când eram pus să recit – nu știam pe timpul ăla că o să  mă fac actor – dar îmi plăcea mie să recit. Aproape la fiecare oră de literatură învățătoarea îmi dădea o poezie să învăț și începeam ora recitând o poezie.

Tot ce sunt eu în ziua de azi e construit la școală, bazele au fost puse acolo. Cred acum că totuși regulile trebuie să facă parte din viață, nu cred că o școală fără reguli e bună. Chiar și fără reguli ar avea regulile ei. E bine să aibă reguli, reguli care sunt făcute ca să fie încălcate…

Am avut doi părinți doi oameni excepționali, simpli, muncitori la o fabrică din Iași, oameni care au lucrat în trei ture, și-au văzut de meseria lor, n-au furat un leu în viața lor, nu au avut datorii, oameni care mi-au dat o educație strictă și riguroasă pentru care le mulțumesc acum, deși atunci îi uram. După care m-am întâlnit cu învățătoarea mea care era o învățătoare absolut perfectă, se numea Doamna Cabalău. N-am să uit niciodată, era o doamnă la doi metri, frumoasă, care fuma. Și mă șoca pe timpul ăla că era singura care ieșea în pauză să fumeze. Îmi plăcea mult asta. Era machiată și aranjată tot timpul, era extravagantă și diferită de toate profesoarele din școală și ne dădea libertate, deși era foarte strictă. Știu că avea o mână foarte grea, am luat de vreo două ori palme de la ea peste cap. Doamna Cabalău practica o educație alternativă, făceam foarte multe excursii. Geografia și istoria le-am învățat făcând excursii la mânăstirile din Moldova, la Sarmisegetuza, la cetatea de scaun de la Suceava am învățat despre Ștefan cel Mare și domnie. Avea două fete care s-au făcut profesoare la rândul lor și pentru că înțelegea mecanismul copiilor, căuta să ne facă școala ușoară.

După care m-am întâlnit cu diriginta mea din clasele V-VIII. Un om extraordinar, avea și ea două fete, era profesoară de literatură română și era un om atât de bun și generos. Învățai nu că trebuia, ci de dragul ei, ca să o vezi fericită. Și nouă nu ne plăcea școala, dar făceam tot ce ne stătea în putință pentru ca diriginta noastră să fie fruntașa școlii, să aibă clasa cea mai bună. Pentru ea făceam asta fiindcă era un om extraordinar. Ne cunoștea părinții, ne iubea familia, era dincolo de școală.

După care am avut întâlnirea din liceu cu profesorul Iercan, unul dintre puținii vorbitori de limbă latină din Iași. Vorbea fluent limba latină! Era un profesor atipic, din generația flower power, care mai venea uneori la școală și puțin amețit, dar de o cultură extraordinară. Era un om generos care m-a împins să dau la teatru și m-a convins că teatru trebuie să fac, care mi-a căutat un loc la Teatrul Național din Iași ca să mă bage acolo de mic. Și mai este profesorul de teatru, Sorin Damian, de la Clubul copiilor din Iași, care m-a făcut să mă îndrăgostesc de povestea asta care se cheamă teatru.

Astea au fost primele întâlniri. După care am avut norocul de profesorii din facultate: Emil Coșeru și  Cornelia Gheorghiu, oameni care m-au învățat teatru și respectul față de meserie, față de scenă și față de parteneri și text. După care au urmat întâlnirile cu regizorii și cu rolurile. Fiecare rol înseamnă o descoperire pentru că în fiecare rol ești obligat să te întâlnești cu o parte din tine pe care poate n-ai mai exploatat-o. Poate că nici nu voiai să știi că există în tine sau poate că pur și simplu nu ai avut șansa. Fiecare rol îți dă o cale. Aproape fiecare rol. Să nu exagerăm, fiindcă sunt roluri care seamănă între ele și te duci cam în aceeași zonă. Dar într-o carieră de 100 de roluri, cinci măcar sunt cele care te-au obligat să forezi în tine atât de adânc încât să te surprinzi și pe tine cu ce descoperi.

Cred că fără educație nu se poate. Cred că dacă țara noastră este în situația de astăzi este cauzată de lipsa de educație. Un popor fără cultură e ușor de cucerit, de condus, de prostit, de manipulat. Mă uit acum cu tristețe în jurul meu pentru că nu i se acordă atenția meritată. Până să ajungem la spitale, infrastructură, la tot ce înseamnă sistemul, cred că trebuie să punem preț pe educație. Noi când am făcut școală nu îndrăzneam să ne plângem, nici nu știam că există alternativă. Acum știm că există. Hai să lucrăm cu toții să facem un sistem de educație bun și funcțional și care să poată ajuta!

Marius Manole, februarie 2017