|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

AVENTURA CUNOAŞTERII

Copiii, părinţii, toţi ne gândim la ziua de mâine. Ce se va întâmpla cu noi, cum ne pregătim să facem faţă schimbărilor majore şi nu o dată bruşte din viaţa noastră. Dar ca să fim gata pentru mâine, ne uităm oare şi de unde am venit? Ce s-a întâmplat cu lumea în care ne-am născut? O să spuneţi că asta e treaba istoricilor. Sigur că da. Numai că există şi o istorie la care puţini se gândesc, cea a ştiinţei. Fără anii de trudă ale savanţilor, fără nopţile lor de insomnii, fără ideile lor, de multe ori năstruşnice pentru vremea în care au trăit, n-am fi fost aici.

Trebuie să ne întoarcem aşadar în timp. S-ar spune că este o treabă uşoară. Te duci într-o bibliotecă, răsfoieşti câteva cărţi, cauţi pe internet domeniul care te interesează, numele pe care vrei să le cunoşti mai bine şi treaba e rezolvată. Ce bine ar fi dacă ar fi aşa…

Doar că astfel nu vei face decât ca, răspunzând unor întrebări, să-ţi pui altele, să dai peste informaţii contradictorii sau goluri pe care ai impresia că nu le vei umple niciodată.

Dacă eşti totuşi curios şi mai ales perseverent, nu te vei opri aici şi-ţi vei spune: cunoaştem lucruri care s-au întâmplat cu mii sau zeci de mii de ani în urmă şi nu putem afla ce s-a întâmplat numai cu câteva zeci de ani în urmă?

Aşa mi-am zis şi eu şi am ajuns să cred că istoria ştiinţei (cu siguranţă, nu numai a ei) este o muncă de documentare, de cercetare, dar chiar de …detectiv.

O să vă dau doar un exemplu ca să mă credeți şi ca să vă provoc la aventura cunoaşterii.

M-a interesat ce s-a întâmplat cu un mare astronom român, Nicolae Donici, de care nu se mai ştia nimic de când a părăsit România, dar chiar nimic, nici măcar locul şi data morţii.

Iată cum am găsit ultima locuinţă oficială a lui Donici de lângă Meudon

În analele Uniunii Astronomice Internaţionale era înregistrat pe o stradă la Fontenay aux Roses – Route de Bièvre 15, adică chiar lângă Meudon, unde se afla Observatorul la care lucrase în ultimii săi ani. În timpul uneia din vizitele mele acolo, l-am rugat pe un coleg să mă ducă să-i văd locuinţa. Prima surpriză: strada nu exista. Când am trecut pe strada … „Charles de Gaulle”, mi-am dat seama că numele multor străzi se schimbaseră. Am scris la Primărie. În două zile mi s-a comunicat: „Route de Bièvres a căpătat în 1947 noul nume de avenue du Général Leclerc.” Nota Primăriei avea însă şi un adaos: Donici nu a figurat niciodată la adresa indicată.

Am revenit totuşi după o vreme să mă conving. Casa încuiată. Sun la vecini, scot repede cartea de vizită (pe acea vreme eram director, aşa că nu puteau crede că sunt vreun român care cerşeşte ceva) şi le spun ce caut. Nimeni nu auzise de el, dar cineva îmi sugerează să mă duc la cafeneaua din colţ şi să-l caut pe vechiul ei patron, un bătrân care apucase vremurile când a trăit Donici. Îl găsesc undeva în fundul sălii, îi scot fotografia şi-l întreb dacă îi spune ceva. Da, l-a recunoscut, dar când i-am spus ce mi-a zis Primăria a început să râdă: „Sigur că n-o să-l găsiţi în scripte: proprietăreasa nu-şi înregistra chiriaşii ca să nu plătească impozit.” Şi uite aşa mi s-a închis o pistă.

Dar nu m-am lăsat. Am găsit-o apoi pe nepoata lui tocmai în Argentina, doar dintr-o fotografie şi un ferpar de pe internet, am aflat apoi chiar ce s-a întâmplat cu el în ultimii ani, ba chiar şi locul şi data morţii. Totul este să nu te laşi, să cauţi şi să verifici orice informaţie.

Poate că o dată voi povesti aventurile pe care le-am trăit doar căutând episoade din istoria ştiinţei.

Leave a Reply