|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Nostalgia scrisului

Sunt oare condusă de tehnologie sau mult în urma generației de azi?

Pe vremea copilăriei mele orice piatră de var era bună să scrie pe caldarâm, o cretă în plus la școală însemna să desenăm direct pe tablă, altă plăcere, o mină de pix ținea până la epuizare, mai suflam de câteva ori peste ea, ca să mai încălzesc dramul de cerneală rămas acolo și să se ducă în vârf să mai scrie câteva cuvinte, un creion cu mină tare era o binecuvântare pentru că îmi era un prieten de nădejde pentru tot ce scriam. În clasă, scriam numai cu creionul. Temele, pe caietul „de curat” le făceam cu stiloul și prin liceu cu pixul.

Nu scriam frumos pentru că întotdeauna gândul merge mai repede ca mâna și scriu în grabă ca să țin pasul cu ce am în minte. Cred că din cauza asta nu am ținut un jurnal, cu toate că la începutul carierei voiam să îmi notez toate locurile în care am jucat, toate țările în care am mers, toate piesele citite… nu am reușit.

Copiii de azi știu să atingă un ecran de tabletă sau telefon încă de la un an. Își fac temele bătând în taste. Scriu prea puțin și nu dau importanță scrisului. În clasa a VII-a eu am învățat ceva important: „verba volant, scripta manet”. De aceea și în ziua de azi, când toți au programator pe telefon, eu îmi notez repetițiile și spectacolele sau evenimentele importante în agendă.

Când scrii, te aduni, te regăsești, ești cinstit cu tine însuți, de parcă ai sta de vorbă cu gândurile tale. Ești stăpân pe tot ce îți aparține. Dacă și ceea ce scrii este adevărat, cinstit și bun atunci e deja terapie pentru suflet.

Sper ca fiecare copil, fiecare adolescent, să fie cinstit cu el însuși în scris (de mână). Va fi un salt uriaș în educația lor.

Vă îmbrățișez cu drag,

Monica Davidescu

 

Leave a Reply