Ar fi păcat

Una dintre glumele mele preferate are forma unei întrebări de la Radio Erevan:

• – Se poate face comunism în Elveția?
• – Da, dar ar fi păcat.

Acum un an m-am supus benevol unui experiment ciudat: am vrut să văd dacă se poate trăi fără lucrurile inventate în ultimii cincisprezece ani: Facebook, Internet mobil, MP3, Wikipedia, Youtube, plăți online… Rezultatul? Se poate, dar e păcat.

Se poate ca educația să rămână ca acum, fără tehnologiile ultimelor decenii? Răspunsul e tot același, doar că nu ipotetic, ci foarte real. Perfidia acestei realități fiind că rezultatele deciziilor proaste în educație nu se văd acum, ci în alți cincisprezece ani. Iar urgența nevoii de schimbare nu este percepută, nefiind imediată.

Doar că în cincisprezece ani va fi prea târziu, lumea se va fi schimbat fără să ne fi luat în seamă. Computerele vor fi de trei sute de ori mai puternice (este o estimare serioasă, nu o figură de stil), iar multe meserii vor mai exista doar pentru nostalgici. Deja lumea este a celor care știu să creeze procese, sisteme logice, să organizeze târguri, să scrie scenarii sau să producă filme, iar ritmul de schimbare se va accelera și mai mult. Din ce în ce mai des informația trebuie modificată între momentul în care a fost tipărită și cel în care a fost predată.

Simt viteza pe propria piele: sunt nevoit (și îmi place) să țin pasul zi de zi cu ce se întâmplă cu domeniile în care lucrez. Și ca efect, învăț, cantitativ cel puțin, mai mult decât o făceam la școală, la liceu ori la facultate. Folosesc intensiv Youtube, TedEd, Khan Academy, Wikipedia, Facebook, Twitter, Google, Stack Overflow, DexOnline, Coursera, Future Learn, având o productivitate cel puțin înzecită față de hârtie.

Educația trebuie descătușată nu numai pentru mine, ci pentru toți, la toate nivelurile, fie că sunt în școala primară, fie că se reprofilează, la 20 de ani după ce au terminat facultatea. Iar folosirea tehnologiilor care există deja în alte domenii este una dintre modalitățile de a o face.

Nici măcar nu trebuie să facem altceva în afară de a nu ne mai opune, trebuie doar să lăsăm inovațiile din comunicare, media sociale, logistică, să se dizolve în școală și în viețile celor care învață. Să tratăm împregnarea învățăturii cu tehnologie așa cum trebuie: ca fiind ceva firesc.

Standardele duble, la care se adaugă prejudecăți și frică de schimbare sunt mai puternice și mai nocive decât sărăcia. Tableta nu le strică ochii copiilor, internetul nu-i face antisociali, jocurile nu-i fac mai violenți decât eram noi după ce vedeam Tom și Jerry.

Sunt sigur că mulți dintre acei părinți care spun revoltați despre copilul lor că „reacționează urât când n-are net” ar fi mult mai furioși dacă ar rămâne fără cablu chiar și pentru câteva ore (media națională de uitat la televizor este de șase ore pe zi).

Legătura emoțională dintre profesor și elev nu va fi distrusă, ci dimpotrivă întărită de existența unor soluții digitale pentru clasă, pentru că îi va lăsa pe oameni să folosească mai bine orele petrecute împreună. Imagini alese pentru a fi relevante, video-uri din colecții speciale, simulări pot completa creta. Testarea, în loc de a fi preponderent „scoateți o foaie de hârtie” va putea fi personalizată pentru a rezolva, nu pentru a pedepsi necunoașterea.

Avantajele pe care tehnologia le aduce sunt colosale. Am putea trăi fără ele, desigur, dar ar fi păcat.