|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Educația

Educația, un cuvânt pe cât de simplu, pe atât de greu de explicat. Asta pentru că în spatele lui  e mai mult decât o stare umană. Educația înmagazinează de fapt, o condiție a omului, mii de ani de istorie, de cercetare, creștere și inovare, o componentă a societății, un atribut al ființei.

Mergând la dicționar, aflăm că substantivul educație derivă din „educatio” care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Astfel, educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Inclusiv Platon și Aristotel au căutat o definiție cât mai cuprinzătoare a acestui cuvânt și de la ei, mai toate mințile strălucite, până în zilele noastre. Poate pentru că mereu simțeau că le scapă ceva… Sau pentru că acest simplu cuvânt, având in spate o condiție umană, de fapt, capătă noi valențe, direct proporționale cu evoluția sau, de ce nu, cu involuția individului. Și atunci devine interesant, în lumea de astăzi, să vedem unde și cum este “omul educat”. Ce mai înseamnă astăzi să fii educat? Cum arată și cum se comportă o persoană educată?

Inițial, gândul ne fuge spre acea educație de clasă socială. Vorbim aici de școli de renume, cunoștiințe generale temeinice, câteva limbi străini pronunțate cu accent și de ce nu, abilitatea de a stăpâni măcar un instrument muzical. Diploma pompoasă se atârnă la loc de cinste in casă, iar atunci când te prezinți cuiva, nu uiți să menționezi măcar un titlu cu largă recunoaștere sau numele unei intituții de învățământ cu faimă internațională. Putem merge mai departe, mai adaugăm noțiuni de protocol fără cusur, etichetă și un întreg cod al bunelor maniere. O fi acesta portretul unui om educat? Și totuși….pare o educație prea dependentă de această lume, de condiții exterioare, de bariere sociale impuse pentru a-i departaja pe unii de alții. Oare în antichitate cum o fi fost? Oare cei care trăiau în triburi, sau cei din triburile de astăzi, nu erau educați? Evident, acolo nu mai atârnau la loc de cinste vreo diplomă, ci poate trofeul unui animal  , sau altă dovadă de curaj. Textele vechi ne clarifică prin faptul că, de când există omenirea, au existat și reguli de supraviețuire, de ordonare a vieții în comunitate. Putem observa la toate speciile, din toate regnurile, mereu există o coordonare în scopul eficientizării existenței. Deci, tot o formă de educație.  Și atunci, educația înseamnă adaptare pentru comunitate?  Din nou intervine perspectiva dependenței de ceilalți și cumva supunerea in fața judecății lor… Omul se comportă în anume fel pentru comunitate sau pentru a supraviețui în comunitate. Fiind vorba de reguli, așadar, este evident că acestea se învață de la o generație la alta. Indiferent de timpul istoric, părinții le oferă copiilor toate cunoștințele lor, educația lor, iar noua generație are responsabilitatea de a împinge lucrurile și mai încolo pe scala evoluției.

Până acum, putem rezuma educația la un set de reguli, cunoștințe și abilități pentru evoluția socială. Cum oamenii sunt diferiți, vor accesa la grupuri deferite, vor asimila educația diferit. Unii vor fi, în consecință, mai educați decât alții, preferați in comunitate, iar alții, poate marginalizati, pe aceleași considerente. Clasele sociale se diferențiază astfel și cumva cercul se inchide, făcând accesul de la o treaptă la cealaltă tot mai dificil. Așadar, motive de a îndepărta oamenii unii de alții. Perfect! Am obținut o elită, un grup cu cele mai educate persoane! Evident, acestea trebuie să ocupe loc de cinste in comunitate și pot să-i conducă pe ceilalți.

Dar viața nu ar avea farmecul ei, dacă nu i-ar plăcea câteodată să rastoarne toate aceste ordini sociale impuse de om și să se joace cu ele, mai ceva decât un motan cu un ghem de ață. Cum spune și o replică celebră: domle’, există, dar lipsește cu desăvârșire! Cam așa și cu educația elitistă. Ce te faci, că și aceste elite mai dau greș… uneori coboară de pe piedestalul social și devin preocupate de activități, nu doar contrar bunelor maniere, parte chiar ilicite și de cea mai joasă speță. Oare diploma din cui rezistă? Unde este educația noastră acum?

Unde rămâne educația când domnul scrobit asistă solemn la un eveniment de cel mai înalt rang, apoi se ocupă cu afaceri  frauduloase? Unde este educația când o doamnă elegantă și distinsă își umple de venin copiii sau îi ignoră? Oare este educativ ca un grup elitist să se preocupe doar de avuția personală, în detrimentul marii mase de oameni?

Cine poate garanta că educația afișată lumii se fundamentează pe principii sănătoase?  Ce anume te face ca dincolo de lumini, dincolo de scenă, atunci când nu mai e nimeni să judece și atunci când nu mai ești obligat să te supui unui anumit tip de comportament, să rămâi ancorat în acceași manieră de acțiune, să rămâi acel om educat de mai devreme. Din păcate, nimeni…. Nu există lege pentru asta, totul ține de tine. De aceea cred, că educația este un act personal. Nu este creștere socială, ci dezvoltare interioară. Nu este prestigiu, ci înțelegere. Nu ține de cunoștințe, ci de cunoaștere. Nu este modul de a te comporta în societate, ci o stare personală pe care o ai sau nu. Educația înseamnă dezvoltarea individului în spiritul armoniei, într-un mod în care va ști să prețuiască respectul, responsabilitatea, toleranța și până la urmă viața. O persoană educată, dincolo de aparențe, bogată sau săracă, la dineu sau acasă în pijalmale,  se comportă frumos, iubește frumos, are gânduri, practici și sentimente frumoase. Este cea mai importantă educație pe care o putem da copiilor noștri.. educația este rafinamentul spiritului.

Leave a Reply