|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Ana din abecedar

Cu bastonașe, cârlige și puncte am învățat să scriu prima propoziție: Ana are mere. Am fost tare mândru de mine și am arătat propoziția fraților și surorilor mele, ba chiar am ieșit cu caietul în curte la cățel și le-am povestit și iepurilor din cuști că Ana are mere și dacă sunt cuminți poate primesc și ei mere.

Dar eu nu o cunoșteam pe Ana din Abecedar, nu știam unde locuiește și nici dacă mămica ei o lăsa să se joace afară. Tare aș fi vrut să îi arăt și ei propoziția scrisă de mine și să ne jucăm împreună.

Totuși, am continuat să mă gândesc la Ana și să mă joc cu propoziția asta scriind și alte propoziții la fel de scurte pe măsură ce învățam literele alfabetului, iar acolo unde nu știam să scriu cuvântul, îl desenam. Iar atunci când Abecedarul a fost pus deoparte, când toate literele alfabetului au fost în caietul meu, atunci cred că am înțeles că prin scris pot face ca și în pomul vieții mele să crească roade dulci.

Căci numai așa pot să-mi explic acum de ce am continuat să mă joc cu literele așa cum mă jucam cu jucăriile, adunându-le în cuvinte și construindu-le în singura propoziție pe care o știam așa de bine și care putea să cuprindă tot universul meu: casa, grădina cu florile ei, animalele din curte, carul cu stelele…

Am scris tot ce am văzut, prefăcând Abecedarul literă cu literă precum cărțile acelea scrise de oameni mari și care se numesc enciclopedii. Am scris la începutul caietului „Pentru Ana” într-un fel de joacă cu Ana din Abecedar, fără a fi cunoscut-o cu adevărat, fără să fi încercat să o găsesc.

Și totuși, în clasa a V-a ea a apărut. Într-o recreație în curtea școlii a venit la mine și m-a întrebat dacă vreau să-i arăt Abecedarul scris de mine. A spus „da” și am alergat amândoi în clasă, am scos caietul din ghiozdan și am început să citim din el:

Ana are mere.

Bunica are bătrânețe.

Casa are copii.

Dumnezeu are bomboane.

…….

Ana citea bine, parcă recita o poezie, la unele propoziții îngroșa glasul, dar de cele mai multe ori râdea făcând ca fundițele din cozile ei să tresară ca fluturii. Am citit și am râs până a sunat clopoțelul, Ana a fugit la clasa ei, iar eu îmbujorat și transpirat am rămas în bancă cu inima bătând puternic, cu minte împrăștiată, simțind că îmi lipsește ceva. Și atunci, fără să știu de ce, am luat caietul cu abecedarul scris de mine și am scris pe ultima pagină a lui: ANA TE IUBESC.

 

Leave a Reply