|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Rânduri „pe curat”

Am ales să nu scriu despre scris ca despre o experienţă individuală, solitară, organizatoare de gânduri, catharctică uneori – pentru că acela îmi pare un scris prea personal pentru a se citi despre el. Nu voi scrie nici despre beneficiile pe care scrisul le aduce din perspectivă cognitivă prin dezvoltarea memoriei, gândirii sau limbajului, nu voi aminti didactic de funcţia de comunicare sau de informare, nici nu voi da sfaturi despre cum se scrie bine – pentru că încă mă străduiesc să aflu şi mai sunt atât de multe de citit despre asta.

Primele liniuţe şi beţişoare pe rândurile atent marcate, primele litere care căpătau formă, orele de caligrafie, când mă supăra câte o vocală care nu voia să se supună degetelor mele pline de cerneală – aşa a început scrisul pentru mine. Rândurile trecute „pe curat” din cartea de citire în caietul dictando m-au făcut să descopăr, intuitiv la vârsta aceea, legătura între a citi, a înţelege şi a scrie. Tot atunci am înţeles însă că amintirile mele vor fi diferite de ale altor colegi, pe care Doamna Învăţătoare (da, cred în majuscule atunci când sunt meritate pe deplin) ne încuraja să îi ajutăm să recupereze orele de citire şi de caligrafie. Erau colegi, cum din păcate sunt astăzi mii de copii, care au renunţat nu după multă vreme să mai vină la şcoală.

Un scriitor francez spunea la un moment dat că un om care scrie nu e niciodată singur. Se referea, probabil, la experienţa scriitorului care evită singurătatea prin interacţiunea mediată cu cititorii săi, sau prin personajele pe care le creează. Dar dacă ne-am gândi, într-o interpretare literală, la cât de mulţi dintre noi sunt astăzi singuri? Pe lângă procentul îngrijorător al copiilor care abandonează sau părăsesc timpuriu şcoala, studiile arată că nivelul analfabetismului funcţional în rândul elevilor atinge procentul de 42%. Pentru unii, cititul şi scrisul reprezintă automatisme, lucruri fireşti, cărora nu le mai dau atenţie. Însă pentru 42% dintre elevi, cititul şi scrisul sunt dificile, chinuitoare, sau chiar ruşinoase: nu înţeleg ceea ce citesc, nu pot face raţionamente pe baza celor citite, sau nu ştiu să facă operaţii matematice simple în viaţa de zi cu zi sau nu ştiu să scrie corect. Ignorând această stare de fapt, condamnăm la singurătate – socială sau profesională – generaţii întregi de copii şi apoi de adulţi.

Scrisul în sine reprezintă legătura dintre ceea ce ştim şi potenţialul de şti mai mult, de a descoperi, de a face conexiuni şi de a ne exprima, de a comunica. Scrisul este instrumentul care ne permite să funcţionăm ca membri activi ai societăţii din care facem parte, să interacţionăm cu oameni, situaţii şi idei. Accesul la informaţie şi capacitatea de a o operaţionaliza şi de a o utiliza în contexte diverse reprezintă condiţii esenţiale astăzi, fără de care suntem sortiţi la izolare.

Scrisul este un remediu pentru singurătate. Pentru că #scrisulfacebine.

Leave a Reply