|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Leacul de nescris

„Scrisul face bine!” fie că este doar un exercițiu pentru dictare sau pur și simplu o creație inspirată de o stare sau un sentiment anume ce-ți poartă semnătura. Sunt mulți cei care, prin bucuria lecturii și fascinați de mințile luminate ce au îmbogățit lumea cu scrierile și poveștile lor, au devenit ei înșiși din cititori, scriitori. Pentru aceste cîteva clipe, așezată în fotoliu cu o coală de hârtie și un pix, cu greu am găsit liniștea și răgazul să scriu aceste câteva rînduri. Am închis telefonul, geamurile, am tras obloanele și, astfel, am reușit să mă adun și în liniște să scriu ceva, neștiind exact despre ce anume, ci doar pentru a mă lecui de nescris. E un exercițiu foarte bun.  Vi-l recomand.  Poți, nu poți, vrei, nu vrei… scrie ceva!

Ernest Hemingway spune că: „Scriitorul adevărat este un om singur.” Din fericire, nu sînt un om singur și, din păcate, nici vreo scriitoare ci, mai curând, o muritoare de rând ce are onoarea de a fi invitată să participe într-un proiect de educație măreț alături de personalități din lumea literară și nu numai. Sper din toată inima ca aceste sumare rânduri să fie o pildă pentru cei ce nu au curajul să încerce să-și aștearnă gândurile în cuvinte de teamă de a nu fi ceea ce și-ar dori cu adevărat să fie și să dea greș. Te poți elibera, prin scris, de ceea ce nu poți rosti,  de ceea ce nu vrei să auzi.

Lumea cărții și a poveștii a fost, este și va fi lumea în care ne informăm, ne formăm și transformăm în oameni motivați pentru o viață în care grijile și neajunsurile să nu existe. O lume în care imaginația să fie biletul nostru de călătorie în cele mai negăsite locuri.

„Imaginația este mai importantă decît cunoașterea.” Albert Einstein

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.