Simfonia sau pictura, forme de scris

În această încercare de a demonstra că scrisul face bine, pornesc de la întrebarea: Cui face bine, celor cărora li se adresează campania, campaniei în sine și celor care au inițiat-o, sau mie însumi?

Cred că face bine deopotrivă tuturor. Când scrii, nu poți, ca atunci când te exprimi verbal, să spui orice, ci îți alegi bine cuvintele, frazele, înțelesurile. Ce ar fi o lume în care toți și-ar scrie în loc să-și vorbească? O lume mai bună, mai corectă, scrisul dându-ne răgazul să medităm asupra repercusiunilor vorbelor noastre. Între a te exprima în cuvinte rostite și cuvinte scrise, este exact aceeași diferență ca între a viziona un film sau a citi cartea după care s-a făcut acesta. Cu toții ne dăm seama că nu ai cum să comprimi o întreaga istorie a unei societăți la un anumit timp în două ceasuri, cât durează un film. Or pentru o carte ai nevoie uneori de o săptămână ca să-i pătrunzi întelesul. Darămite pentru a o scrie…

Deci pentru a putea să transmitem un gând, o stare, un sentiment cât mai aproape de ceea ce simțim noi, este nevoie de scris. Scrisul este vehiculul perfect al sentimentelor noastre, este comunicarea absolută.
V-ați pus vreodată întrebarea că artele vizuale, muzica, sunt tot o formă de a scrie? O simfonie de Beethoven, pentru a ajunge la noi toți, a fost scrisă pe note, dar scrisă. O sculptură de Michelangelo nu e
tot o formă de comunicare a unor sentimente, într-o formă „scrisă”? E scrisă în piatră.

Scrisul este așadar formă materială a gândurilor și sentimentelor noastre, care însă, rămân captive atâta vreme cât nu le dăm citire, cât nu le lăsam să zboare către ceilalți.

Ce se întâmpla cu două poezii de Eminescu, una la pagină 35 iar alta la 36, care stau una peste cealaltă într-o carte închisă? Deschideți cartea și lăsați-le să zboare să ducă spre noi gândul Luceafărului.
„De când mă știu trăiesc prin educație. Am început cu mine, acum împărtășesc altora învățând de la fiecare.”

Educație înseamnă conștiință.