|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Destinul meu, teatrul

A mai trecut un an… Am mai desprins o filă din calendar… Încă din copilărie, ziua mea era foarte importantă pentru mine și întreaga familie. Fără să-și dea seama, cei dragi mă îndreptau spre… destinul meu – TEATRUL! Mama și bunica pregăteau petrecerea cu mare fast! Eu eram prințesa, îmbrăcată mereu cu rochii frumoase, iar  prietenii mei, prinți, curteni. Erau, pe măsura trecerii timpului, tot mai mulți prieteni în jurul meu! Acum  stau singură, cu un pahar de șampanie, împresurată de amintiri, și încerc să-mi fac un mic  „bilanț”!

Rând pe rând, îmi trec prin fața ochilor clipele frumoase (pe cele urâte le-am uitat), oameni dragi care s-au perindat prin viață mea și m-au făcut să înțeleg câte ceva din „menirea mea” pe acest pământ (sună cam … pompos, nu-i așa?). Mă întreba cineva, dacă aș alege trei momente importante din viață mea, care ar fi acelea ?! Nu știu! Chiar numai trei?! Mi-ar fi greu să aleg. Poate, prima zi de facultate, când am recitat o poezie?!

Primul spectacol

Poate primul spectacol pe scenă MARELUI NAȚIONAL, acum aproape 40 de ani, când am primit primele aplauze?! Poate bucuria unui film reușit?! Aplauze… aplauze… aplauze!!!  Îmi dau seama că aplauzele și căldura publicului au fost foarte importante pentru viață mea!

După o viață de zbucium și realizări pe scenele țării, clipa cea mai frumoasă e tot atunci când… ții în brațe un copil! Și eu am fost privilegiată… am ținut în brațe de trei ori câte un copil!  Întâi, la o vârstă fragedă, mi-a umezit privirea și sufletul mogâldeață pe care o strângeam la piept, RALUCA – fiica mea iubita… Apoi, nepretuitii mei nepoți, ANDREI și PETRU, care, pe rând, strângându-i la piept, mi-au înseninat clipele… O viață de om… o viață cu clipe frumoase… Pe care să le alegi?!

Dar clipele frumoase pe care mi le dau oamenii întâlniți pe stradă, la întâmplare, și care,  strângându-mă de mâna, îmi urează „numai bine”? Privind în jur… îmi dau seama acum că replică mea preferată din teatru, „EU  M-AM NĂSCUT SPRE A IUBI, NU SPRE A URΔ (Antigona – rol pe care, de altfel, nu l-am jucat), mi-a călăuzit pașii! În viață nu există bine sau rău, totul e alegere. Și eu sunt sigură că am ales bine! Am ales cu inima… și inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște!

 

„Fata mea, Raluca, a fost darul meu de la Dumnezeu, rațiunea mea de a fi!”

Șții cum îl facem pe Dumnezeu să zâmbească? Făcându-ne planuri de viitor. Eu nu mi-am plănuit nimic în viață mea personală, totul a venit de la sine… Și pe fiica mea am primit-o în dar atunci când trebuia. Am considerat întotdeauna că o femeie nu se împlinește dacă nu e mama și soție! Oricât de greu ne-ar fi, le putem face pe toate și poate că așa are farmec viața… cu hopuri, lecții de învățat, frustrări și bucurii. Venirea pe lume a fetiței mele Raluca nu a fost premeditată. Ea, față mea, Raluca, a fost darul meu de la Dumnezeu, rațiunea mea de a fi.

Rolul de mama este cu siguranță cel mai important rol din carieră unei femei. Și, uneori, mi-e teamă că e rolul meu cel mai puțin reușit. Aș fi vrut să-i ofer fetiței mele totul… stelele de pe cer… Dar nu știu dacă întotdeauna am reușit să-i fiu de ajutor în momentele ei grele. Nu știu dacă eu am putut fi pentru ea acea minunată femeie pe care o numim mama. Am încercat să-i fiu cea mai bună profesoară, să o învăț lecția compasiunii, a iubirii, a curajului. Am vrut să-i ofer o iubire suavă ca o floare, dar posesivă ca o Leoaică ce sunt. Nu știu dacă am reușit. Îmi doream ca față mea să fie fericită, pentru că fericirea este sănătatea sufletului, ea înseamnă să te împaci cu ține însuți..”. Raiul pe pământ este o alegere pe care trebuie să o faci, nu un loc pe care trebuie să-l găseșți”. Am vrut mereu să o fac să înțeleagă că nimeni nu e însărcinat cu fericirea ta. Doar tu. Am reușit…?! Timpul îmi va răspunde.

Leave a Reply