|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Horitul nu se învață

Eu o să vă povestesc despre horă, despre faptul că ea se transmite din generație în generație precum limba maternă.

Din acest motiv este nefiresc, artificial și inutil predarea „cântului popular” în școli. Muzica țărănească este produsul unei societăți bazate pe comunicare orală. Ea persistă în toate vremurile și la toate civilizațiile. Horitorul completează, improvizează, transmite. Muzica lui nu încape pe portativ, este improvizatorică, cu erori și este produsul unei colectivități. Sigur că sunt imperios necesare predarea unor materii precum entologia, antropologia, etno-muzicologia. Dar să îți propui, la nivel academic, să înveți un tânăr să horească sau să „zică” țărănește în instrumente rudimentare, specifice oieritului, este ridicol și, din punctul meu de vedere, imposibil.

Eu m-am născut într-un spațiu cu toate reprezentările și trăirile satului: foc, povești, zâcăli, hori. Școala și Academia de Muzică m-au strămutat într-un alt spațiu, diferit de cel în care eram obișnuit să mă mișc și să mă manifest. Eu nu am plecat din sat să învăț să horesc și să cânt țărănește, am plecat să învăț rigorile muzicii clasice, să-l învăț pe Bach!

Încă din secolul trecut, au fost mulți universitari prestigioși care s-au opus introducerii folclorului ca materie de studiu în universități.

Într-adevăr, abordarea culturii orale la nivel academic ar fi trebuit să fie alta. Omul horitor creează spontan, nemăsurat, are clipe creatoare, inovatoare, ingenioase. Nu putem vorbi de un răstimp sigur, deplin. Vibrațiile se contopesc. Astăzi, au apărut școli în care se predă cântecul tradițional. S-a creat o adevărată rețea managerială la nivel național, un sistem de învățământ artificios și păgubos.

Tinerii merg la Conservator sau la Academia de Muzică, profesorii lor aduc ritualuri în scenă, fac spectacol din obiceiurile ceremoniale.

Este trist ce spun, însă folclorul a devenit o armă politică ce ne aruncă în derizoriu. Televiziunile s-au obișnuit să trăiască din divertisment, au adus folclorul la acest nivel.

Nu există tabere de etnologie și eteno-muzicologie. Nu există documentare, nu există specialiști dăruiți, nu există preocupare.

Nu sunt producții serioase care să meargă în comunitățile izolate pentru a documenta ce mai există. Muzica țărănească este o balenă uriașă, agonică de un secol încoace. Trăim într-o țară unde analfabetismul este girat de diplome universitare.

Sfatul pe care îl dau tinerilor care, prin muzică, sunt în căutarea sinelui și a identității, este că trebuie să se ilumineze. Să fie determinați, să nu se oprească din căutări până nu se împlinesc. Performanțele artistice presupun răbdare, gândire logică, spirit de construcție, maturitate. Trebuie să se hotărască ce vor să performeze și, prin studiu, să ajungă la profesionalism.

Leave a Reply