|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Profesori cu cerințe educaționale speciale

Ce binevenit e un moment ca acesta: vine o persoană drăguță și te invită să scrii despre școală. Tu, ce să faci, accepți și pac! intri într-o buclă infinită căutând răspunsul la întrebarea „care-o fi fost momentul ăl mai tare din anii de școală?” Apoi, îți dai seama că orice ai scrie tu, azi, despre școala ta de acum un miliard de ani nu mai e de folos nimănui. OK, atunci poate că salvarea ar fi să privești tu, cel de azi, nu înspre școala de ieri, ci spre școala de azi. Iar eu chiar merg la școală, e adevărat, nu ca elev, ci, mai degrabă, ca un fel de profesor pentru profesori. Am avut prilejul să mă întâlnesc, în ultimii doi ani, cu câteva sute de profesori cu care am povestit despre accesul elevilor cu cerințe educaționale speciale la învățământul de masă. Experiența a fost destul de tristă: nu am simțit nicio diferență între mentalitatea și cunoștințele profesorilor și cea a cetățeanului simplu, de trotuar. Pe scurt, majoritatea consideră că un elev „special” încurcă pe toată lumea, că tulbură desfășurarea lecțiilor și că, de fapt, copilul cu cerințe speciale ar câștiga mai mult dacă ar rămâne într-o școală specială.

Noi, cei de pe stradă, nu prea credeam că un copil cu Sindrom Down ar fi în stare să depășească primele clase de școală, poate, cel mult, să ciupească puțin din gimnaziu. Spre deosebire de mentalitatea asta, descurajand de sceptică, un profesor de matematică – și adevărat pedagog – l-a investit cu încredere pe copilul cu Sindrom down din clasa lui; micul ele a reușit performanțe care, în raport cu cele ale colegilor săi, erau modeste, dar față de cele pe care le așteptam oamenii de la el, erau excepționale. Mai mult, a început să aibă chiar el un strop de încredere în propriile-i puteri, ceea ce l-a făcut să se simtă bine, în general, la școală.

Minunea a durat până când s-a transferat profesorul. Cel care l-a înlocuit venea direct de pe trotuar: a hotărât din primul moment că sindromul Down face inutil efortul pedagogic și l-a tratat umilitor pe puști. După câteva săptămâni, copilul abandona școala față de care prinsese o frică insurmontabilă. În același an, la Cluj-Napoca, un alt elev cu sindrom Down reușea să intre între cei 50% de elevi care luaseră bac-ul.

Profesorii care, din ignoranță, distrug destinele copiilor cu cerințe speciale nu sunt, din păcate, excepția, ci regula. Dar asta nu înseamnă să ne pierdem încrederea în școală. dimpotrivă, e o uriașă nevoie ca școala să meargă la școală.

Leave a Reply