|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Educația, o zestre inestimabilă

„Ansamblu de acțiuni orientate spre formarea și dezvoltarea trăsăturilor intelectuale, morale și fizice ale oamenilor tineri.” Așa definește dicționarul procesul complex ce ar trebui să însoțească permanent viața omului.

Furnizorii principali ai educației sunt familia, școala și televiziunea.

Profundele transformări ale societății românești după ultimul război mondial ai reconfigurat dramatic viața de familie și explică până la un punct și participarea redusă a acesteia la educare. Transferul masiv al populației rurale spre oraș (acum 50 de ani, de pildă, 70% din bucureșteni erau veniți din sate, impunerea ideologiei comuniste ca bază de formare de  „omului nou” și intrarea femeilor în câmpul muncii pentru supraviețuire au anihilat practicile tradiționale. Copiii „cu cheia la gât” au intrat în peisajul urban.

Sărăcirea satelor prin distrugerea sistematică a gospodăriilor personale, apoi, după Revoluție, părăsirea lor și lipsa de preocupare a autorităților pentru o administrație realistă și eficientă au îngroșat numărul tinerilor crescuți asemeni buruienilor.

Școala, în răstimpul 1948 – 1989, a fost intens politizată. Sovietizarea, „demascarea dușmanului de clasă”, gândirea dublă (ce știai de acasă, ce trebuia să spui la școală) au marcat, fără îndoială, mintea elevilor.

După 1989, democrația a fost ademenită în învățământul anarhiei. Reformă perpetuă, programe școlare în veșnică schimbare, manuale întocmite de neaveniți, profesori mediocri, motivându-și lipsa de performanță cu salariile mici caracterizează la ora actuală contribuția școlii la educarea tineretului.

Dacă adăugăm și obsesia imitării unor sisteme străine (copilul să fie lăsat să se exprime, tutuirea profesor-elev, înmulțirea orelor de matematică, apoi a celor de sport, reducerea până la dispariție a celor de istorie) ori trucarea unor examene pentru beizadele, avem imaginea înfricoșătoare a eșecului nostru în materie de educație.

Fără a pleda pentru „un sistem original românesc”, e deajuns să preluăm elemente constructive din alte părți:

–          Profesori bine pregătiți (cu examene de grad trecute impecabil), nenominalizați politic și sancționați drastic la abateri ca cele date zilnic la iveală la TV. Un element mereu ignorat e felul cum se prezintă profesorul în fața clasei. Blazarea, lipsa de interes, grosolănia, așteptarea cadourilor îi fac pe elevi să urască o materie doar din cauza felului cum e predată

–          Elevi mustrați, permanent obligați să gândească scrisuri, fără memorizare mecanică a unor noțiuni pentru valorificare mai apoi în viață. În acest sens, metoda holistică practicată în școlile Montessori, de pildă, e un exemplu de urmat.

–          Inducerea ideii că nu doar studiile universitare înseamnă reușită în viață ci și o școală profesională eficientă poate da satisfacții

–          Școala înseamnă un cadru organizat de furnizare a educației: el cere stabilitate, coerență și credibilitate, prin urmare, trebuie reprimate toate aceste prefaceri permanente, căutări, reveniri – toate datorate unor persoane care au, poate, virtuți politice, dar nu și pedagogice.

–          Al treilea factor care participă decisiv la educarea omului, la noi și pretutindeni în lume, e mass media, în speță, TV și radioul. Obsesia creșterii audienței și ignoranța managerilor au făcut ca, fără excepție, aceste mijloace de informare să scadă pernicios, de la an la an, calitatea emisiunilor.

Nu e vorba de a supera prelegeri savante, sfaturi docte, muzică sacră, dar nici a admite nivelul jalnic de agramatism, violență și stupiditate la care s-a ajuns (o reporteriță, deunăzi, credea că arh. = arminadrit și așa, la o transmisie TV, Ion Mincu a fost popit; alta crede că Balcicul e în Basarabia…) Sintagma „asta cere publicul” e falsă. Exprimarea îngrijită, înfățișarea corectă, absența gesturilor vulgare înseamnă o contribuție directă dar hotărâtoare la educație.

Pentru că, în multe privințe, educația înseamnă imitație. Ce e de imitat în serialul „Las fierbinți” ori din producțiie Favorit sau Taraf?

Educația echilibrată, cultura permanent înfățișată, îl face pe om puternic, competitiv, de neînvins. De fapt, e singura noastră șansă. Așa cum spuneau înaintașii noștri, o țară mică nu se poate impune decât prin calitatea deosebită a cetățenilor ei. Și acest profil se dobândește doar prin educație.

Efecte ale lipsei de educație:

–          Igiena precară a majorității căminelor românești;

–          La fel, în ceea ce privește igiena corporală. România are cel mai mic consum de săpun și pastă de dinți din Europa. În schimb, sporește consumul de vopsea de păr, ojă și spray-uri care acoperă murdăria.

–          Apelul la internet în locul consultului medical și în același timp consumul exagerat de medicamente (încurajat de reclama deșănțată dar bine plătită prin TV). Alteori, controlul medical e ignorat până când nu mai e nimic de făcut. Prevenirea rămâne la noi o noțiune aproape necunoscută.

–          Ignoratea unor noțiuni elementare (ce înseamnă Crăciunul? Asta deși suntem cel mai bisericos popor din Europa și avem de patru ori mai multe lăcașuri de cult decât școli)

–          Opțiunea la vot în funcție de pomana electorală (ulei, făină, pui congelați).

–          Refuzul voluntariatului

–          Reacție năucitoare în fața deciziilor judecătorești prin votarea în număr mare a unor edili penali

–          Manipularea lesnicioasă pentru cauze subiective

–          Comportament lacom, grosolan și mereu „jicnit” al turistului român în străinătate.

Etc. Etc. Etc.

Discuția asupra educației rămâne deschisă.

 

Georgeta Filitti

București

Leave a Reply