|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

angela constantinescu

Cum un profesor poate face diferența, între a învăța și a iubi să înveți

Aventura mea în domeniul educației începe în copilărie, când în clasa întâi am primit cel mai frumos cadou pe care un elev și-l poate dori: o învățătoare atât de drăguță și dedicată meseriei, încât învățam de dragul ei. Ne-a deschis o lume de vis cu basme și ecuații, cu muzică și istorie și multe alte activități pe care le-am iubit.

Din păcate, după clasa a IV-a, nu am mai avut noroc de asemenea cadre didactice, dimpotrivă, toți profesorii erai reci, supărați, voiau să „scoată untul din noi”.

După ce am terminat Facultatea de Psihologie, am ajuns  într-o multinațională unde am muncit până când în viața mea au apărut copiii și mi-am dedicat timpul creșterii lor.

Dar într-o zi, când mă delectam în atelierul meu de reciclare creativă cu obiecte transformate în bijuterii sau alte podoabe, mi s-a propus o colaborare cu o școală Montessori. Șansa de a face ceva minunat, de a lucra într-un mediu extraordinar și de a fi profesorul care poate face diferența, m-a facut să intru cu toată bucuria în acest domeniu.

Am început să lucrez alături de copii, întâi cu un atelier de reciclare creativă, observând ce înseamnă o clasă cu predare Montessori, apoi cu proiecte mai mari, de colaborare cu alte școli, ateliere de scris povești, de teatru de improvizație, Revista Școlii, Oameni cu o Pasiune și multe activități pe care copiii le-au dezvoltat și în care s-au implicat foarte mult.
În metodologia Montessori copilul este centrul, iar adulții sunt cei care îl ajută să descopere
lucruri, de aceea acest mod de predare este preferat de către mulți părinți în detrimentul
învățământului clasic.

În cadrul unei școli Montessori regăsești atmosfera aceea care te face să vrei să afli mai mult, să cauți informații, să descoperi lucruri, astfel că atunci când le-am propus copiilor să scrie povești care să apară într-o revistă, au fost foarte receptivi.
Deși mă așteptam ca poveștile lor să fie inspirate din desenele animate la care se uită sau de la jocurile pe care le joacă, ei au scris povești inspirate din relațiile pe care le au cu alții, povești care, deși nouă adulților ni se pot părea ciudate, ascund emoții și trăiri importante pentru copii.
Momentul culminant pentru autorii acestor povești a venit la sfârșitul anului școlar, când fiecare elev a primit o carte în care am strâns toate operele lor.

Acum lucrăm cu interes la partea de caligrafie care, deși uneori poate părea grea și plictisitoare, ne va ajuta să învățăm să scriem frumos. Totodată am dus poveștile mai departe, transformându-le în mici piese de teatru, pe care copiii le-au pus în scenă. Pentru că deja am trecut la un alt nivel, copiii și-au construit decorurile și costumele, au aranjat sala și s-au ajutat unul pe celălalt în momentele mai grele.

Două dintre aceste piese s-au jucat deja, cu ocazia serbărilor de Crăciun, aș putea spune „cu casa închisă” și au avut un succes imens în rândul părinților, care nu se așteptau să își vadă copiii jucând într-o piesă de teatru. Mai departe vom lucra la o nouă carte de povești (pe baza textelor scrise pentru piesele de teatru), vom scrie caligrafic, vom ilustra fiecare poveste urmând ca la sfârșitul anului școlar să o lansăm.

Uitandu-mă la acești copii, cum de la o idee au ajuns la un rezultat extraordinar, cum caută singuri informații, cum pot să discute și despre Brâncuși, Enescu sau Pokemoni fără să-și piardă farmecul copilăriei, cum din joacă fac un lucru minunat fiind doar ghidați de către adulți, nu „dresați”, îmi dau seama ce simțea învățătoarea mea.

Angela Constantinescu

 

Leave a Reply