Cătălin Frâncu: Dogmatismul dăunează grav rațiunii

Pământul este plat! Polul Nord este în centrul discului, iar Polul Sud nu există, căci Antarctica este un zid de gheață de jur împrejurul marginii Pământului. Dincolo de Antarctica nu este nimic. Imaginile din „spațiu” sunt trucate. Fusurile orare iau naștere deoarece Soarele este o lanternă care luminează rând pe rând, într-o mișcare circulară, diferitele sectoare ale cercului. Mass-media ne îndeamnă să ne uităm
la eclipsele solare numai cu ochelari, pentru că, de fapt, nu vor să vedem adevărul: Luna este o sferă cu un diametru de numai 51 km, spânzurată la 4.800 km deasupra Pământului, iar dincolo de ea este un dom de sticlă.

… Dacă vă umflă râsul, aveți o reacție normală. Și totuși, de unde știm că Pământul nu este plat? Și cum poate școala românească să formeze elevi imuni la aceste aberații și la altele?

Școlile noastre predau științele naturii (fizică, chimie, biologie, geografie) într-un mod foarte dogmatic. Profesorul și manualul îi spun elevului: acesta este adevărul, ia-l și învață-l pe dinafară. Dar acest mod de predare este incomplet: el nu explică pe ce criterii sunt unele teorii acceptate, iar altele nu. Elevii vor crede că știința este decisă de undeva, de sus, și nu vor avea după absolvire armele necesare pentru a discerne știința de pseudoștiință. Vor crede în motorul cu apă și în homeopatie pentru că „uite, scrie într-o carte”. Vor crede creaționismul literal (pământul are circa 7.500 de ani) în defavoarea modelului Big Bang, pentru că despre primul aud zilnic, iar despre al doilea văd o emisiune pe an. Și își vor petrece viața într-o suspiciune permanentă față de instituția științei, preferând teorii ale conspirației care postulează descoperiri minunate pe care cei de la putere ni le ascund (nu contează că aceste pretinse descoperiri încalcă toate legile științelor așa cum le înțelegem).

Câteva lecții despre cum funcționează știința ar face minuni. Bunăoară, ar fi util ca elevii să afle că, de fapt, nu există adevăr. Există doar teorii științifice, modele pentru fenomene observate în natură și pentru care nimeni nu a găsit încă contraexemple. Căci principalul argument în sprijinul unei teorii științifice nu este că este adevărată (acesta ar fi un argument circular), ci tocmai că poate fi infirmată, dar nimeni nu a făcut-o încă, nici măcar scepticii. Când cineva observă un fenomen pe care o teorie curentă nu îl poate explica, teoria trebuie înlocuită cu alta mai completă. De exemplu, mecanica relativistă a înlocuit-o pe cea newtoniană odată ce oamenii au descoperit că aceasta din urmă nu mai prezicea corect fenomene la viteze mari.

Prin această prismă, teoria Pământului plat nu este neapărat falsă. Ea poate fi cârpită la infinit pentru a explica diversele fenomene astronomice. Dar astfel ea ajunge la un nivel de încâlceală dincolo de baroc. Prin contrast, teoria Pământului rotund este mult mai succintă, mai coerentă și explică cu eleganță fenomene ca gravitația, fusurile orare, anotimpurile, eclipsele, fazele Lunii sau mareele.

De ce este important acest discernământ? Pentru că suntem în era Internetului. Pentru o minte neinstruită să filtreze și să ignore șarlatania, Internetul poate fi o sursă de dezinformare mai degrabă decât de informare.

Și din nou, de ce este important ca oamenii să fie educați? De ce nu este destul să dăm din umeri, să zâmbim în sinea noastră și să-i lăsăm pe alții să creadă în ce vor? Pentru că trăim într-o societate conectată mai strâns ca niciodată și pe o planetă pe care am împins-o dincolo de limitele ei fizice. Greșelile unora ne vor afecta pe toți. Ignorarea încălzirii globale, pe fondul atâtor campanii de discreditare a ei, riscă să facă planeta un infern nelocuibil. Cei care se eschivează de la vaccinuri sub influența șarlatanilor îi expun la boli pe cei care nu pot beneficia de vaccin (copii sub vârsta de vaccinare, persoane nevaccinabile din motive medicale etc.). Rezistența bacteriilor la antibiotice, cauzată de utilizarea abuzivă, este o tristă confirmare a teoriei evoluției și selecției
naturale. Ea face deja sute de mii de victime pe an și cifra va crește mult.

De aceea mi-aș dori să ne educăm elevii să întrebe mai des „de unde știm asta?”.

Cătălin Frâncu

Acest text poate fi copiat sub licența Creative Commons.