|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Dan Mircea Suciu: Educația ca accident

Motto  

Trucul în educație este să-i faci pe oameni să realizeze

că au învățat când este deja prea târziu

Harold Eugene Edgerton

Totul se mișcă în viața noastră într-un ritm sufocant. Totul! Oameni… Mașini… Cuvinte… Lumini … Umbre… Gânduri… Multe gânduri… E fascinant câte gânduri ne trec prin minte într-o secundă! Și pleacă. Vin și pleacă…

… gând…

– Cum ești? Ai învățat pe mâine?

– Da, mi-am citit” (sic!)

… gând…

Citatul e nemilos. Felul cum citezi te dezbracă.

Regula e să nu citezi mai mult decât citești

Uneori, în mișcarea lor de du-te vino, gândurile se lovesc între ele întâmplător.  Și așa cum din „supa primordială” viața a apărut ca o împreunare accidentală a moleculelor potrivite, la fel împreunările de gânduri potrivite nasc idei. E drept că e nevoie de oarecare gânduri consistente pentru a produce accidente mai de Doamne-ajută!

Rândurile acestea, de exemplu, s-au născut din impactul întâmplător al celor două gânduri de mai sus. Primul gând e o frântură dintr-o conversație avută cu fiica mea în urmă cu ceva ani. Să tot fie vreo șase. Acel dialog simplu s-a repetat mai apoi de suficient de multe ori pentru ca gândul să supraviețuiască până acum. Cel de-al doilea pare că a rămas rătăcit ca o părere după ce am parcurs un text (cum altfel decât) savuros scris de Andrei Pleșu în 2015. Deși par să nu aibă vreo legătură, pentru mine cele două gânduri contopite reflectă o dimensiune importantă a educației tinerilor de astăzi:

Generațiile actuale de elevi (își) citesc mai mult decât învață și citează mai mult decât citesc.

Nu se dorește a fi o afirmație critică și nici o ironie. Nu este neapărat un lucru bun după cum nu este nici rău. Consider că este pur și simplu o stare de fapt. Este modul în care noile generații se adaptează la mediul actual, un mediu în care trăim instant, fără reflecții și într-o permanentă tranziție.

Trăim în prezent mai mult decât oricând. Ceea ce s-a întâmplat ieri se volatilizează prea rapid, iar ceea ce va fi mâine nu pare să merite mare atenție. Este foarte important acum-ul. Momentul prezent. Trăim această clipă, și o trăim cu intensitate. Trăim instant. Secolul trecut, supranumit și „secolul vitezei” pare să-și fi îndeplinit cu prisosință menirea, făcând ca astăzi multe lucruri să se întâmple pe loc:

Bem cafea instant…

Comunicăm (la distanță) instant…

Plătim (la distanță) instant…  

Judecăm (de la distanță) instant…

Aflăm (aproape) orice despre (aproape) oricine (aproape) instant…

Râdem instant și plângem instant…

Claxonăm la verde instant…

Atunci când un lucru nu poate fi făcut instant, îl facem pe fugă. Iar daca nu-l putem face pe fugă îl facem în paralel cu alte (multe) lucruri. Ne-am obișnuit și nu dăm foarte mare importanță acestui fapt, însă e un cost: am pierdut exercițiul visatului cu ochii deschiși. Am pierdut treptat obișnuința reflecției, a unei reflecții serioase, angajate pe marginea unei întâmplări, idei sau emoții. Ritmul trepidant al vieții și progresul tehnologic nu ne mai oferă ocazii de reflecție.

 

Nu mai suntem capabili să stăm pur și simplu 5 minute fără să facem nimic. Găsim mereu ceva de făcut: de trimis un e-mail, de citit o știre, de dat un like, de urmărit un serial, de „dat” un joc, de dat un like în timp ce urmărim un serial și „dăm” un joc… Trăim fără reflecții perioade lungi de timp iar creierul nostru devine o autostradă pentru gânduri ce vin și pleacă într-un singur sens, cu șanse mici de coliziuni accidentale. E greu să ai idei originale așa! Fără reflecție, neputincioși în prelucrarea acestui puhoi de gânduri creierul nostru capătă în timp netezimi de piatră șlefuită sub șuvoaie nesfârșite de ape și devenim astfel tot mai strălucitori. Dar tot mai puțin străluciți.

Toată această dinamică influențează și latura profesională. Apuse sunt vremurile când o meserie se transmitea din tată-în-fiu în mod identic. Dacă acest lucru se  întâmplă este doar o excepție notabilă. În tot mai multe domenii, în frunte cu dezvoltarea de soft, ceea ce funcționează azi nu funcționează neapărat și mâine, iar poimâine va fi foarte probabil cel mai ineficient mod de abordare. Dinamica schimbărilor este atât de crescută încât te vezi nevoit să te „reprofilezi” de minim 5-6 ori de-a lungul unei cariere, aflându-te într-o tranziție permanentă.  În anumite facultăți se pregătesc studenți pentru profiluri de lucru ce nu vor mai exista în 5 ani, ei trebuind să se descurce în meserii ce acum nici nu sunt anticipate.

Prin urmare trăim instant, fără reflecții și într-o permanentă tranziție. De aceea tot mai mulți tineri azi citesc mai mult decât învață și citează mai mult decât citesc.

A citi fără a învăța temeinic pare o abordare utilă. Pe de o parte sunt enorm de multe lucruri de citit, iar pe de altă parte cadrul de expertiză este tot mai volatil. Asta deoarece performanța în diverse domenii nu se mai bazează atât de mult pe acumulare continuă de cunoștințe și experiență cât pe capacitatea de a te reprofila cu ușurință și de a parcurge cât mai rapid și repetat ciclul învățare-dezvățare-reînvățare, ciclu în care dezvățarea reprezintă cel mai greu pas.

În același timp, citatele reprezintă scurtături spre esență. Nu e timp de pierdut pentru preludiu. Drumul către descoperirea esenței o fi el frumos dar e în egală măsură ineficient. În plus ne și îndeamnă la reflecție iar acesta e un obicei la care, după cum am văzut, renunțăm treptat. Rețelele de socializare gem de citate. Cărțile electronice vin cu liste de fragmente esențiale votate de cititori și poți să te rezumi doar la acestea. Avem manuale de învățat o nouă limbă in 2 săptămâni sau cum să avem o viață mai bună în 10 pași simpli. Există aplicații care ne spun cu precizie în ce momente ale unui film putem merge la toaletă fără să pierdem „mare lucru”. Este modul nostru de a ne adapta și lupta cu avalanșa de informații, evenimente și variabilități. A fi superficial  devine încet o virtute.

Care este rolul profesorilor în acest context? Cum pot ei ajuta noile generații să nu cadă în capcana ignoranței sau a superficialității?  Eu cred că profesorii momentului trebuie să creeze mediile potrivite pentru a provoca un număr semnificativ de coliziuni între gânduri și să vizeze învățarea accidentală. De-a lungul timpului cei mai buni profesori au fost, pe rând, buni povestitori, buni oratori sau buni actori. Eu cred că astăzi ei trebuie să fie buni magicieni, trebuie să surprindă, trebuie să inducă acel „Aha!” pe neașteptate și suficient de puternic ca să oblige la reflecție.

Pentru că astăzi educația este în tot mai des un accident.

… gând…

 

1 Response

  1. Ioana Cotet

    “a fi superficial devine incet o virtute…” – superb

    Domnul profesor Dan Mircea Suciu a fost printre putinii profesori care m-a facut sa vreau sa ma trezesc la ora 8 pentru a merge la un optional. Profesorul de care ti se face dor, in fata caruia vrei sa taci doar ca nu cumva sa pierzi vreo idee sau gluma, care iti pune un zambet pe fata doar cand il vezi – om cu valoare mare, cel putin din prisma unei foste studente. Am fost norocoasa sa am asa profesor, vorbele dansului erau magice pentru mine astfel incat pana si glumele le gaseam pline de inteles.

    Scrisul dansului ne face bine!

Leave a Reply