Cătălin Hopulele: Dragostea, în ediție cartonată

Mă tem că în 20, 25, 50 de ani nu vom mai avea programe Prima casă și nici alte derivate ca Prima mașină, ci vom vedea ONG-uri luptând pentru a implementa programe naționale precum Prima carte sau Laptele, cornul și poezia. Pentru că ne-am învățat, în ultimii 25 de ani, să fim reacționari. Să luăm măsuri ca să îndreptăm, să corectăm, să stopăm diferite lucruri, dar mai rar pentru a preveni. Iar în momentul de față suntem la granița dintre prevenție și îndreptare, însă nu avem nici la conducerea țării și nici la nivel de comunitate percepția asupra gravității acestui fenomen: oamenii citesc din ce în ce mai puțin. Este problema și alegerea lor. Dar mă îngrijorează faptul că nu se mai îndreaptă copiii către lectură, iar fiindcă pentru părinții lor nu a fost o prioritate, nici nu are cine să-i îndrume acolo. Cum ne pierdem tradițiile de la o generație la alta, așa vom pierde și obiceiul lecturii, iar ăsta e un păcat pe care nu ar trebui să ni-l ierte nimeni.

Nu este nicio altă experiență din toată lumea o mai bună matriță pentru formarea caracterului decât lectura. Niciun alt lucru nu te ajută să discerni mai clar între bine și rău, să înțelegi că lumea nu construită pe polaritatea alb – negru, ci există o nesfârșită paletă de griuri. N-ai de unde să înțelegi mai bine gravitatea unor consecințe, să cuprinzi suferința, singurătatea, dar și bucuria sau dragostea. Să înțelegi sacrificiul, în toate formele sale. Până să-ți trăiești cele mai frumoase povești de dragoste din adolescență, te-ndrăgosești și te desparți într-un roman sau, de ce nu, într-o poezie.

Veți spune că nu te poate pregăti mai nimic pentru ce te-nvață viața. Așa este, dar, ca regulă, ce-apucă să-ți dea viața nu mai ia înapoi. Nici binele, nici răul. Când te simți copleșit poți închide cartea – emoțiile rămân la tine, consecințele la pagina 73. Eu văd lectura ca momentul acela în care ai în față o sută de trailere din care trebuie să alegi cinci filme bune. N-ai nicio garanție, din trailer, că ai găsit o capodoperă, dar măcar știi la ce să te aștepți. Pentru că lecturile pierdute în copilărie și adolescență nu le mai poți recupera când ai crescut, cum nu te poți apuca de șotron la 40 de ani, chiar dacă-l descoperi atunci și-ți place; nu mai are același farmec.

Această criză a lecturii trece nesesizată tocmai pentru că trăim într-o bulă și-o ironie. Lumea citește astăzi probabil înzecit față de acum 10-15 ani. Citește pe forumuri, acele colțuri ale Internetului în care s-a născut pandemia fake news înainte de Facebook. Citește pe grupurile de pe Facebook, un cancer al opiniilor informate, unde singurele reguli care există sunt cele impuse de majoritate. Unde se nasc cele mai nocive aberații care există pe Internet și de unde radiază din ce în ce mai mult în exterior, când utilizatorii merg și-și contaminează prietenii virtuali și familia din viața reală.

Lumea citește astăzi. Milioane de oameni încă mai cred că Papa Francisc l-a susținut pe Donald Trump la președinția SUA, că Hillary Clinton a omorât copii, că poți vindeca orice formă de cancer dacă mănânci ierburi date prin blender și că Elvis încă mai trăiește. Lumea citește toate lucrurile astea și le crede! Pentru că tehnologia a luat-o înaintea nevoilor pe care le aveau ei. Când deschideau un ziar, se așteptau ca informațiile de acolo să fie adevărate pentru că au fost verificate de niște oameni. Scrise bine, prost, cum or fi fost ele, dar adevărate. Când deschideau o carte, gira pentru ea autorul, traducătorul, editorul și o editură. Și cum puteai face diferența între un ziar bun și unul slab după brand și informațiile prezentate de-a lungul anilor, la fel diferențiai o carte bună de una îndoielnică după autor și editură. Dar ce să facă astăzi acești oameni când Internetul a scufundat totul în anonimat și a aplatizat toate vârfurile? Când www.ziar.ro sună mai credibil decât BBC sau, de ce nu, TVR? Încet-încet, scara valorilor se răstoarnă și devenim mai puțini cei care credem că, în orice formă, cancerul nu se vindecă dacă bei sucuri de ierburi făcute la blender. Nu am văzut niciun studiu sociologic adevărat pe tema asta, dar din toată experiența mea din presă am ajuns să cred că acei oameni care nu au fost prinși de tăvălugul dezvoltării tehnologiei aveau și un puternic fundament format pe lectură. Până să iei primele decizii grele în viață, caracterul și discernământul le intuiești din cărți.

De aceea lectura ar trebui să fie și plan de țară, și plan de guvernare. În locul ei, o mână de oameni plimbă pagini goale prin fața poporului și jură că au citit în ele viitorul. Iar în ritmul în care mergem acum, în câțiva ani n-o să aibă cine să-i contrazică și-o să ne luăm, cu toții, blendere.

Cătălin Hopulele, Scrisul face bine