|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Elena Dinu, Scrisul face bine

Elena Dinu: Extra curriculum

Dacă vrei să te angajezi după terminarea studiilor, încerci să îți creezi un CV care să impresioneze. Și iți dai toată silința să îți amintești ce cursuri ai urmat și ce internship terminat se potrivește pentru locul tău de muncă la care speri să fii acceptat. Te pregătești de interviu: îți exersezi în fața oglinzii discursul, îți rânduieşti cu meticulozitate hainele, îți inghiți pastila de memorie și speri că printr-o minune îți vei aminti răspunsurile corecte, că vei fi inspirat şi spontan ca să poţi impresiona comisia condusă de intransigentul responsabil pentru HR.

Transpiri, te intrebi brusc dacă nu ai uitat să treci vreo diplomă pe hârtia pe care o ai in mână…

Dar nici tu nu realizezi că dincolo de diplome și atestate, mai presus de scrisori de recomandare si stăpânirea mai multor limbi străine, există și o valență educațională, pentru care nimeni nu tipăreşte vreo diplomă şi despre care nicio comisie nu are curiozitatea să ceară vreo referinţă – EDUCAȚIA ELEMENTARĂ… de fapt,  bunul simț se capătă, după cum se spune în popor, în cei 7 ani de acasă.

Uităm, de cele mai multe ori, de educația care nu face parte din procesul educațional instituționalizat.

Pentru că absenţa celor 7 ani de acasă sau a comportamentului civic sau chiar simpla deschidere, în semn de amabilitate, a unei uși se remarcă imediat și pentru un ochi atent trasează granița dintre apt și inapt. Aşa că, mai mult decât toate premiile şi izbânzile şcolare, o singură privire, o singură atitudine de bun simț și roadele educației de acasă iți pot oferi șansa la care speri.

Lumea în care trăim nu este totdeauna lumea pe care ne-o dorim. Zilnic vorbim despre educaţie, despre comportament, despre cum vrem să evoluăm şi despre ce este bine şi ce este rău. Inevitabil, viețile noastre funcționează pe bază de timp, timp care se consumă cu fiecare miime de secundă.

Trăim într-o perioadă bizară la prima vedere, dacă ne uităm dintr-o parte în alta a lumii. Respectul faţă de cel de lângă tine nu mai există sau, în orice caz, nu se mai manifestă. Timpul a fost totdeauna cea mai prețioasă resursă pentru ființele umane, îl irosim în fleacuri, dăm bani mulţi pe forme şi simplificăm conţinutul şi, poate de aceea, am devenit atât de săraci în educaţie.

Dacă ar fi să facem o analiză identificând care popor este cel mai bine educat, am constata, probabil că, de fapt, educaţia îşi dezvoltă coordonatele din rădăcina celor 7 de acasă. Şcoala este un factor. Familia fiind un alt vector principal în educaţie. Cu riscul de a-mi pune toţi psihologii în cap, cred că din primul an din viaţă părintele are datoria să îşi educe copilul. Nu doar primii paşi sau primele cuvinte sunt importante.

Mediul școlar poate fi foarte stresant; în plus față de problemele pe care le aduc de acasă, mulți elevi se străduiesc să-și facă prieteni și să se comporte bine în clasă (există regulli scrise şi nescrise). Excluderea, ignorarea sau tachinarea sunt foarte dureroase pentru un copil mic și depistarea precoce a acestor comportamente poate conduce la eliminarea lor prin folosirea psihologiei inverse. Tocmai identificarea lor ar putea avea impact pentru a-i învăța pe copii empatia și compasiunea, solidaritatea şi corectitudinea.

Oamenii cu adevărat empatici sunt capabili să-şi recunoască valoarea, să ofere și să îşi accepte propriile limitări, fără a intra în defensivă sau fără a fi tentaţi să judece. Oamenii empatici – greşit uneori calificaţi drept „umili” – pun mare valoare pe lucruri mai semnificative, care îi ajută pe alții şi îi definesc pe ei.

Imaginea şmecheraşului călit la „şcoala vieţii”, milionarul apărut peste noapte sau fotomodelul de succes sunt modelele din ce în ce mai promovate pe toate canelele de comunicare. Chiar dacă şcoala este obligatorie până la 16 ani, legea nu este respectată. Chiar dacă şcoala e un pas în realizarea oricărui om, din ce în ce mai mulţi tineri preferă mai puţină realizare/împlinire şi cât mai mulţi bani.

Cum să îl faci să înţeleagă pe elevul din bancă că educaţia este mai presus de orice? Nu te vei putea numi nicioadată un om educat, dacă nu ai cei „7 ani de acasă”. Pentru că acasă primeşti, odată cu dragostea, şi un sens al vieţii care numai în educaţie stă. „Stă” e un fel de a spune, pentru că educaţia este cea mai dinamică trăsătură a formării. Porneşte din „cei 7 ani de acasă” şi se amplifică pe întreaga durată a vieţii. Educaţia este un proces fără sfârşit. Iar a fi educat, a cunoaşte lumea în detaliile şi diversitatea ei înseamnă, implicit, a fi tolerant cu opiniile celuilalt. Toleranţa vine din educaţie.

Unde poţi învăţa că eşti egal cu cel de lângă tine? Că şi colegul tău de bancă sau de serviciu trăieşte la fel ca tine, în acelaşi spaţiu şi luptă pentru aceleaşi valori ca şi tine.

Dacă privim mai atent, observăm că memoria este, poate mai curând decât raţiunea, un element central al civilizaţiei noastre. Pe parcursul procesului educativ, din ce în ce mai complex, elevul poate să îşi dezvolte abilităţile, să revalorifice cunoştinţele şi elementele primare de etică primite în cei 7 ani de acasă. Aceşti, aparent puţini la nivelul întregii vieţi, 7 ani de acasă îl vor ajuta să îşi înţeleagă prietenul, colegul, vecinul.

Lipsa educaţiei în cei şapte ani nu va fi suplinită de Lege. Intervenţia Legii în viaţa oricărui om este dovada că acei 7 ani de acasă nu au fost pe deplin fructificaţi.

Care este graniţa între un om educat şi unul mai puţin educat? Care este diferenţa între toleranţă şi intoleranţă? Cine este responsabilul major în toate aceste dihotomii?

În drumurile mele, am întâlnit în Tanzania un tip de educaţie tradiţională, venită din familie. Săracia şi simplitatea, dar şi cultivarea bunului-simţ, a respectului firesc faţă de celălalt îi fac pe acei copii să îşi aştepte rândul la clasă sau la o şansă. Apoi am întâlnit un alt tip de educaţie: firavă, precară, bazată pe elementele primare ale supravieţuirii emoţionale, anume aceea a copiilor lăsaţi în grija bunicilor pentru că părinţii au luat drumul pribegiei.

Indiferent de vârstă, cei 7 ani de acasă nu pot fi înlocuiţi cu nicio şcoală şi cu nicio diplomă.

Cunoştinţele oferite din dragoste ACASĂ au, de fapt, valoarea lor echivalentă în aur. Ele sunt capitalul din care vei scoate profit. Profitul de umanitate, de generozitate, de respect pentru celălalt. E capitalul pe care nu-l vei pierde în nici o criză economică şi nici măcar morală. Şi atunci când îl vei investi, vei câştiga sută la sută!

Elena Dinu, Scrisul face bine

 

2 Responses

  1. ADRIANA ANISIE

    La noi,cei 7 ani de acasă se prelungesc în “am nevoie de tine,mamă!”
    Dacă veți citi http://www.aureliana-maria.ro veți înțelege. Orice idee care ne poate învăța cum s-o ajutăm pe Aureliana-Maria e binevenită!AdrianaAnisie,mama
    (0740098200)

Leave a Reply to irina Cancel Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.