|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Vlad Odobescu: Vocile din Valea Corbului

Am fost în satul Valea Corbului din județul Argeș la sfârșitul lui 2016, pentru a documenta o serie de portrete ale profesorilor, părinților și copiilor dintr-o comunitate izolată de romi, pentru un proiect al asociației Human Catalyst. Am găsit o mână de oameni care încercau din răsputeri să rupă cercurile concentrice ale sărăciei, analfabetismului și discriminării.

Deși e separat doar printr-un pâlc de copaci de restul comunei Călinești, satul Valea Corbului pare dincolo de-o graniță în toată regula. Simt asta și cei din sat, și restul locuitorilor din Călinești. În Valea Corbului sunt case pestrițe, pe-alocuri strâmbe și construite pe unde-a apucat fiecare, inclusiv pe sub picioarele unor stâlpi de înaltă tensiune ce merg paralel cu drumul și zumzăie în continuu. Sunt căruțe care umblă în toate părțile. E plin de copii pe stradă, sunt de toate vârstele și umblă în toate părțile. Unii stau locului și pocnesc asfaltul cu bicele, se antrenează deja pentru Anul Nou. De jur împrejur sunt dealuri acoperite cu păduri, iar pocniturile se aud ca-ntr-un butoi imens.

E sâmbătă dimineața și în sala asta de clasă a școlii din satul Valea Corbului, județul Argeș, băncile stau îngrămădite spre perete. Catedra e într-un colț, lângă tablă, iar scaunele sunt așezate într-un cerc, mai spre mijlocul camerei. Se așază pe rând câte-un profesor, câte-un părinte, câte-o fostă elevă a școlii. La câteva minute după începutul întâlnirii apar doi bărbați în haine de lucru. E grupul de inițiativă coagulat de organizația Human Catalyst în cadrul proiectului „Creștem comunitatea”, menit să-i ajute pe oameni să găsească soluții la problemele unui sat cu aproximativ 1.100 de romi. Adrian Marin, reprezentant al ONG-ului și rom la rândul său, a ajuns de la București pentru a modera întâlnirea. În ultimul an face drumul ăsta aproape în fiecare weekend.

Lumea de pe-aici trăiește ori de pe urma pădurii, ori a muncii în străinătate. Cei mai mulți romi de pe-aici n-au făcut carte, așa că nu înțeleg nici de ce-ar trebui să-și lase copiii prea mult timp la școală. În Valea Corbului se fac doar clasele I-IV, iar pentru a continua trebuie să meargă în satul Râncăciov, la șase kilometri de-aici. Acolo deja au primele probleme de adaptare. „Părinții au spus-o: «când copilul meu – care era cel mai bun aici – a plecat la clasa a V-a, era unul dintre cei mai slabi»”, spune Adrian Marin.

Dacă n-au susținerea părinților, mulți abandonează până să termine gimnaziul. După aceea e cu atât mai greu: liceele sunt și mai departe, în Topoloveni sau în Pitești, iar nivelul e mult mai ridicat. Extrem de puțini ajung acolo, chiar dacă există burse care să le acopere transportul. Se pierd pe parcurs, unul câte unul. O parte din adolescenții care abandonează școală se căsătoresc, iar multe fete rămân însărcinate. Fără școală, tinerii sunt condamnați să trăiască și să-și crească copiii în aceeași sărăcie și izolare ca și părinții lor. Iar – dacă cineva nu rupe cercul – generațiile care le urmează vor avea aceleași probleme.

Deocamdată, autoritățile locale și cele de la centru s-au preocupat cât de cât de partea materială: un drum mai bun dar care nu-i leagă pe oamenii din zonă mai mult decât înainte, o școală modernizată cât să arate ca mai toate școlile de la țară, dar în care calitatea învățământului nu e mai bună.

În sala de clasă se discută despre implicarea părinților în educație. Între sătenii strânși aici e și Mimi, care s-a întors la școală la 34 de ani. Uneori, fetița ei exclamă: „Mami, ești și tu la școală ca mine!“ și Mimi îi zice că da, așa e. Încearcă să fie, după puteri, un exemplu pentru copiii ei, pentru că nu vrea să se trezească cu întrebări de genul: „Dar tu de ce n-ai fost la școală?” din partea lor și să ia lipsa unui răspuns clar din partea mamei drept justificare pentru propriul dezinteres. Îmi dau silința cât mai mult să-i ajut să facă ce n-am făcut eu”, explică Mimi. Sunt teme la care nu se pricepe, așa că nu știe mereu să-i ajute, dar a învățat să-i facă să trateze școala cu seriozitate. „Educația pleacă de la părinți. Dacă nu-i întreb de temă o dată, de două ori, de trei ori, zice: «Las-o încolo de temă!» Dar dacă-i întreb, poate că-i bună, poate-i pe jumătate bună.”

Adrian crede că părinții pot fi convinși să se implice doar cu binișorul: nu poți să-i chemi la ședință, să le pui notele sub nas și să le zici că au copii indisciplinați pentru că s-a terminat, deja i-ai îndepărtat. E nevoie de discuții repetate și de răbdare. Întâi de toate trebuie să-i convingă să vină la școală, iar mediatorul școlar ar putea merge pe la fiecare pentru a le explica care-i treaba. „Mediatorul școlar nu e un salvator, dar poate face legătura cu familia”, arată Adrian.  

Cineva din sală zice că mediatorul nu-și poate face treaba pentru că oamenii n-o cunosc, iar unii se poartă urât cu ea când merge prin sat. Adrian întreabă dacă o poate ajuta cineva din grupul de inițiativă să se apropie de oameni, iar Marius – bărbatul voinic din colț, îmbrăcat pentru muncă, pompier de profesie – zice că se oferă el. Ăsta e, la urma urmei, rolul grupului de inițiativă: să fie o punte între școală, elevi și părinți.

Marius are lucruri de zis. De la începutul anului școlar, el e membru în consiliul de administrație al școlii din Râncăciov, acolo unde majoritatea elevilor din Valea Corbului merg după ce termină patru clase aici. Vocea lui răsună în sală, deși în niciun moment nu ridică tonul. Spune că, la ultima ședință a consiliului de administrație de la Râncăciov, s-a discutat despre cât de slab pregătiți sunt copiii care vin de la școala primară din Valea Corbului. Fiindcă aceștia reprezintă în jur de 70% din totalul elevilor din Râncăciov, Marius s-a gândit că ar fi o idee bună să se organizeze o ședință aici, la Valea Corbului, unde e sursa problemei. E greu de ambele părți: se face școală puțină, orele încep târziu, iar învățătorii buni pleacă repede spre locuri unde le e mai ușor; de cealaltă parte, părinții – între care mulți sunt plecați în străinătate – devin în general dezinteresați și nu prea-și susțin copiii să continue școala.  

La urma urmei, și Marius ar avea destule de făcut. Lucrează ca pompier civil la o fabrică de motoare electrice din Pitești, iar în afara serviciului mai lucrează și în construcții ca să-și poată întreține familia. I se pare însă esențială implicarea în activitatea școlii, pentru că e vorba de copiii lui. Are doi băieți și două fetițe. Între băieți, cel mai mare are 11 ani și învață în Râncăciov, cel mai mic face doi ani în februarie. Fetele sunt la mijloc: una împlinește șapte ani în februarie, cealaltă are cinci ani.

Dacă ar fi fost după părinți n-ar fi mers mai departe de generală. „O să-ți spun vorbele lui tata când a văzut că vreau să-mi fac dosarul ca să mă duc la profesională la Ștefănești. Îmi spune: «Băi Marius, tată, nu te mai du la nicio școală! Las’ că vorbesc eu la mine la serviciu și te angajez acolo, ce-ți trebuie ție școală?»”

Ca să se întrețină la școala profesională, muncea la cineva în curte: căra materiale, muta pietrișul. În familia respectivă era un profesor, care l-a sfătuit să facă liceul la seral. „Mi-a recomandat un liceu, m-a ajutat să-mi fac dosarul și, când am văzut că cineva mă îndeamnă, am simțit în interiorul meu că trebuie să fac lucrul ăsta.” A avut iarăși probleme cu taică-su, care-i spunea să lase prostiile și să se angajeze. S-a ambiționat și a făcut liceul. După aceea a făcut armata la pompieri, domeniu în care lucrează și acum.

Când a terminat Marius liceul, în 2003, era al doilea din Valea Corbului care reușea asta. Prin anii 2007-2008 au mai apărut trei-patru copii care-au reușit asta. „Acum deja s-a mai îmbunătățit situația”, explică el. Estimează că, la începutul anilor ‘90, abandonul școlar era pe la 40% în Valea Corbului. Procentul a scăzut până la 20% în anii următori, apoi s-a stabilizat pe la 5%, spune el.  

Nu este o zi în care să nu-i spună băiatului cel mare, Tomas, cât de importantă este școala. În prezent nu e nici primul din clasă, dar nici ultimul: are note de la 7 în sus. „De fiecare dată îi spun: «Tomas, învață pentru că școala este o punte prin care tu să-ți creezi un viitor». Duc o luptă extraordinară.” Îl ajută cum poate la teme. Din fericire, e unul dintre puținii părinți din Valea Corbului care se mai pricepe cât de cât.

Vlad Odobescu, Scrisul face bine

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.