Vasile Bîrle: Invitație la învățătură – un exercițiu pentru o viață de om

Generațiile se petrec unele după altele; valorile autentice se încăpățânează să subziste, desprinse din personalitățile purtătorilor de lumină. Fiecare generație poartă cu ea stindardul schimbării, fiece individ din generația sa împlinește o menire: fie spre întărirea, fie spre slăbirea nevoii de afirmare a originilor. Se spune că unele generații sunt mai educate decât altele… Oare?!

Examinarea asemănărilor sau a deosebirilor dintre generații are la bază comparația: funcție de termenii utilizați se relevă și rezultatul. Utilizând termeni subiectivi, rezultatul nu poate fi altminteri decât subiectiv. Drumul spre valorizarea umană a fost și este lung. Acest drum este jalonat de educație, instruire, cunoaștere, cultură, spiritualitate etc. Într-un cuvânt, de învățătură! Dar, absența ingredientelor de mai sus poate defini antonimul învățăturii, adică prostia!

Să le luăm pe rând…

Învățătura începe de acasă

Dintotdeauna omul se află ancorat într-un proces de muncă și învățare care conduce la schimbarea lui prin cunoaștere și comportament, asimilare et cogito, analiză și sinteză. Procesul este perpetuu și presupune acumulări succesive pe seama rezultatelor obținute în: lumea științei și culturii, a educației și civismului, a comportamentelor individuale și sociale, a manierelor și toleranței, a obiceiurilor și tradițiilor etc. Învățarea începe încă din primii ani de viață, cunoscută sub numele: educație.

Educația însemnă ”acei 7 ani de-acasă” care se continuă, parțial, în învățământul primar: grădiniță și clasele I-IV. În familie și școala primară se învață: salutul, comportamentul în public, relațiile dintre prieteni, respectul față cei în vârstă, se ia contactul cu normele sociale de bază, implicit cu acelea care privesc responsabilitatea și munca. Asumarea acțiunilor și faptelor se învață prin educarea întru recunoașterea greșelilor. Practic are loc o însușire temeinică (sau nu!) a diferențelor dintre bine și rău.

Ori de câte ori îndrăznim a face aprecieri calitative sau comportamentale despre o persoană, ne gândim la buna creștere, bunul simț, civismul etc. după care definim gradele de comparație: (mai) educat, (cu mult) bun simț, (cu mult) civism etc. Astfel de trăsături se dobândesc preponderent în familie și, parțial, în școala primară.

Educarea fiecărei generații cade în sarcina părinților, a familiei și a educatorilor din școala primară. Da, educația este o obligație juridică și socială care trebuie asumată de către fiecare familie: aici este laboratorul formativ de comportamente morale și etice. Căldura și iubirea familiei sunt cele care transmit și plantează în comportamentul copilului atitudinea față de muncă și responsabilitate, etică și adevăr, cinste și corectitudine, bine și de rău etc.  Odată consolidate toate aceste atitudini, va rezulta un piedestal pe care școala va clădi cunoștințele, va transmite informațiile într-un format ordonat, va identifica aptitudinile și înclinațiile, dar niciodată școala nu se va putea substitui familiei!

Învățarea mai înseamnă și cunoaștere. Aceasta este legată de capacitatea de combinare a ingredientelor obținute în procesul educațional, de stabilire a legăturilor și relațiilor între ele în mod obiectiv, concordante cu realitatea și adevărul. Procesul cunoașterii este complex și solicită sinapsele neuronale în asigurarea unei anumite ordonări a informațiilor și cunoștințelor astfel încât să poată fi ușor accesate ori de câte ori este nevoie de ele. Cunoașterea dă posibilitatea emiterii judecăților de valoare pe seama acumulărilor trecute. Efectele cunoașterii constituie baza libertății de gândire. Deciziile cele mai bune le pot lua doar aceia care gândesc liber iar  un om care gândește liber va fi greu de manipulat.

Cunoașterea se obține aidoma zidirii unei case: fiecare cărămidă înseamnă o pagină nouă în dezvoltarea personală, un cod de acces la un alt ciclu al cunoașterii. Pentru ca zidul să fie temeinic, solid și trainic, capabil să dăinuie peste timp, procesul cunoașterii se impune a fi unul continuu: ceas de ceas, zi de zi, an după an… Și asta întreaga viață! Fiecare cărămidă trebuie așezată ordonat, după un plan de dinainte făcut, folosind voința și sudoarea ca lianți ai proceselor de învățare. Zidul se ridică într-un anume ritm, specific fiecărui zidar: muncind și transpirând, muncind și învățând, muncind și cunoscând, învățând și muncind.

Învățătura este necesară nu doar pentru ridicarea zidului, ci și pentru fabricarea cărămizilor cunoașterii, cărămizi din care să rezulte competențele și performanța. Performanța implică starea de bine, de frumos, de nobil și sănătos! Niciun zidar nu va putea clădi o casă durabilă pe o fundație șubredă! Iar dacă o va face, există toate premisele ca zidul să se năruie…

Lupta cu prostia sau cum îi limităm arealul ?!

Pentru a aprecia pe de o parte calitatea și trăinicia zidului, respectiv priceperea zidarului pe de altă parte, se impune a face o comparație cu reversul cunoașterii: prostia. În acest demers comparativ este potrivit a se porni de la o realitate obiectivă: cunoașterea restrânge arealul de manifestare a prostiei.

Primul om din istorie care a definit prostia printr-o negare subtilă a inteligenței și, mai ales, a înțelepciunii a fost Socrate: ”Știu că nu știu”. Andrei Pleșu a dezvoltat aspectele prostiei într-o conferință memorabilă în care zicea că prostul este acela care știe: știe tot și de toate; dacă ești atent la el, te învață el ce și cum, iar dacă nu înțelegi… ești prost! Atunci când crezi că știi ceva s-ar putea să treci printr-o criză de prostie, asta spunea domnul Pleșu.

Cuvântul ”prost” defineşte și o stare socială sau individuală foarte joasă, cu sensul de:  prăpădit, nenorocit, sărac (la propriu), ordinar, plebeu, de rând, de calitate slabă, inadecvat, zăpăcit, nebun, obtuz. Matematicienii pot spune despre un unghi obtuz că este… prost! Există o sumedenie de expresii curente care conţin termenul prost, adăugându-i nuanţe suplimentare: „te uiţi ca prostul“, „râzi ca prostul“, „a te prosti“, „prost ca noaptea”, „prost de bun“.

Una dintre caracteristicile prostiei este aceea de a se întinde, a se lărgi în spațiu și timp, de a se dezvolta ca o pecingine, tot mai vârtos. În extinderea ei, prostia acaparează tot mai mult teren și, implicit, tot mai mulți oameni. Iar prostia sufocă valoarea!

Așadar, ce ne facem cu dimensiunea prostiei?!  O putem limita?!

Vorba lui Ion Creangă: ”Recunosc că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj!”

Prostia contaminează și îmbolnăvește tot ce atinge ! Trebuie să fii stăpânul unei imunități foarte puternice să nu te îmbolnăvești. Se pune astfel  întrebarea: prostia are un leac, există un antidot? Antidotul ar trebui să fie un vaccin foarte puternic cu efect de durată, care să conțină substanțele active capabile să o anihileze. Împotriva prostiei se poate administra acel vaccin – antidot ale cărui ingredientele sunt: educația, știința, cultura, învățarea, cunoașterea, dezvoltarea spirituală, profesionalismul, umanismul, respectul de sine și pentru alții, toleranța, responsabilitatea etc.

Da, cu prostia se poate lupta iar arealul ei se va restrânge proporțional cu nivelul cunoașterii.

Fiecare om, prin el însuși și alături de alții, poate contribui la restrângerea arealului de manifestare a prostiei!

Ca să „obții” un OM este nevoie de răsădirea unui suflet!

După ce „răsadul” a fost plantat în procesul de învățământ, este nevoie de multă, multă îngrijire pentru ca, în cele din urmă, să crească și să rodească. Ca să ajungă la performanța de pom roditor, ”răsadul” trebuie să parcurgă un traseu lung și anevoios, de cel puțin 18 ani: abia după aceea se vor vedea rezultatele. După acel moment, corecțiile sunt tardive și nu mai produc efecte benefice. În tot acest proces mai este nevoie de ”grădinari” devotați, cu vocație și talent în meseria lor. Fiecăruia dintre ei îi revine sarcina de a interveni activ în procesul de creștere a răsadului pentru a deveni un pom falnic și aducător de roade, la fel de valoros ca generațiile de dinaintea lui.

Educația are un rolul fundamental în formarea noilor generații. Nu există generații bune și generații rele! Poate unele sunt mai bine educate decât altele. Dacă ar exista diferențe între generații, acestea ar fi cauzate de ritmul schimbării, iar schimbarea aparține dintotdeauna generației tinere.

Vasile Bîrle, Scrisul face bine