|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Adrian Lesenciuc, Scrisul face bine

Adrian Lesenciuc: Despre analfabetismul funcțional din perspectiva navigației

Vremurile postmoderne au scos, cumva, individul din ordinea firească a istoriei și l-au deresponsabilizat. În afara sistemelor tradiționale de valori, lumea fragmentată a încercat să își proclame, individual, importanța și centralitatea. Și, probabil, am fi constatat existența unor nuclee în jurul cărora să se închege noile sisteme de valori, dacă nu am fi trăit, în paralel, o revărsare a fluxurilor informaționale în rețea și o creștere a nivelului acestora, astfel încât să acopere orice posibilă urmă a organizării anterioare. Au rămas vizibile scheletele vechii organizări: sistemele educaționale naționale, politicile educaționale ancorate în gândirea paseistă și practicile educaționale ale celor formați înainte de revărsarea fluxurilor informaționale. Așadar, insule de organizare în raport cu o altfel de înțelegere a istoriei, cu un alt tip de curgere, cu alte ritmuri, produc în acest moment instrumente proiective. Brașoveanul Mihai Nadin, profesor universitar la Dallas, afirma în urmă cu mai bine de douăzeci de ani că vechea formă de alfabetizare nu mai are cum să fie consistentă cu actualele interacțiuni cu informația, cu noile mijloace de comunicare. Iar lucrarea lui, devenită foarte cunoscută la nivel mondial, poartă un nume potrivit acestor vremuri: Civilizația analfabetismului.

Fiind produsele unui alt mod de proiecție a învățării, de conectare la resursele cunoașterii și de ierarhizare a acestora, ne-am trezit (noi, profesorii acestor ani) în ipostaza unei imposibilități de înțelegere a lumii actuale, de racordare la realitățile ei și de facilitare a învățării prin raportarea la contextele real și virtual în care elevii/studenții trăiesc deopotrivă. Alfabetizați în baza unor alte norme, inadecvate realității, am interacționat cu elevi sau studenți alfabetizați în ceea ce reprezintă o civilizație altfel proiectată. De aici apare și marele neajuns al educației noastre.

Elevul/studentul, născut în era conexiunii la rețea, adică la oceanul de informație, are nevoie de educație adecvată, de instructaje pentru navigare. Oceanul informațional, Internetul, e o întindere de necuprins, dar fără relief axiologic. Sau măcar fără posibilitatea de a sesiza aceste structuri axiologice ascunse. Profesorul, din fostul sacagiu care furniza, limitat, informația cum ai aduce apa în zonele aride, s-a trezit într-o Sahară inundată. Deși numele meseriei lui a rămas același, el și-a schimbat radical profilul. Deși nu știe să înoate și nici nu este foarte dispus să învețe, ar trebui să supraviețuiască fluxurilor informaționale și să construiască hărți de navigație pentru elevii care s-au născut buni înotători. Cel mai bulversat este, evident, profesorul, pentru că înțelege ce se întâmplă, dar nu prea poate interveni sau nu prea vrea să intervină. În ceea ce-l privește pe elev, lucrurile sunt mai simple: el nu înțelege schimbarea, trăiește împreună cu ea și își închipuie că navigarea în oceanul informației a fost dintotdeauna aceeași. Dar, neproiectându-se într-un viitor față de care să devină responsabil, nu are griji, nu are nevoi educaționale. El știe să înoate și pentru el informația în care se scaldă e aceeași oriunde. Profesorul care distinge informația de calitate este incapabil să îl îndrume să o caute unde trebuie. Elevul are repulsie față de ceea ce ține de vechea ordine, de biblioteca în care profesorul poate să navigheze și să construiască cele mai potrivite hărți de navigație, iar profesorul refuză realfabetizarea pentru a fi în acord cu vremurile.

Rezultatul acestei incompatibilități este analfabetismul funcțional. La vremuri completamente schimbate din perspectiva raportului profesor – elev/student – conținuturi educaționale, profesorul se încăpățânează să furnizeze conținuturi împachetate. Elevul cunoaște întinderea informațională și nu înțelege ce diferențiază această întindere de conținutul atât de bine împachetat de profesor. Orice problemă are rezolvare pe Internet. Ba, mai mult, chiar există unii profesori care încurajează interacțiunea cu Internetul prin preluarea necritică a orice este acolo. Nealfabetizat în noua civilizație, profesorul acceptă ceea ce propune elevul sau studentul în proiectele, referatele sau eseurile sale, dar nu realizează care sunt efectele: deschiderea spre această preluare necritică permite furtul intelectual viitor, dar și menținerea în afara oricăror grile de organizare valorică a informației. Iar atunci când adecvarea sistemelor educaționale naționale la realitățile noii civilizații se evaluează prin instrumente unice – a se vedea, de exemplu, OECD’s Programme for International Student Assessment (PISA) – rezultatul nu poate fi decât cel real: analfabetism funcțional. Mediile foarte mici ale sistemului educațional românesc, cu mult sub cele europene, pozițiile din coada clasamentului pe fiecare dintre indicatori sunt foarte îngrijorătoare. Iar în ceea ce privește rezultatele la ultimul test aplicat, cel din 2015, faptul că 42,9% dintre elevii români sunt „analfabeți funcțional” este foarte grav. A se înțelege prin această formulă cel puțin faptul că elevii citesc, dar nu înțeleg ce citesc, sau că dimensiunea aplicativă a cunoașterii nu există pentru aproape unu din doi elevi. Cum vor răspunde elevii români în 2018, când testele PISA vor trimite și la competențele globale și conștientizarea culturală? Rămâne de văzut.

Singura întrebare care stăruie e următoarea: când va putea sistemul românesc de învățământ să furnizeze profesori-navigatori în oceanul informației, câtă vreme nu există încă o școală românească de navigație informațională cu scop pedagogic și nici nu are cine să dea atestate în acest domeniu?

Adrian Lesenciuc, Scrisul face bine

 

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.