Ioan-Mircea Farcaș: Gânduri despre educaţie

Educaţia? Ce frumos sună! Şi ce frumoasă profesie este aceea de educatoare! Ce rău îmi pare că educatoarele au început să se numească „profesor învăţământ preşcolar”! De ce? De ce să nu te mai numeşti simplu învăţător sau învăţătoare? Era foarte clar, mai de mult, că după copilăria minunată din familie, mergeai la grădiniţă, unde doamna educatoare va continua educaţia deja începută în familie, apoi, în şcoala primară, domnul învăţător te învăţa să scrii şi să citeşti corect. Din nefericire, învăţământul românesc derapează permanent în ultimii 30 de ani şi odată cu el şi educaţia. Cândva, marele gânditor chinez Confucius spunea „Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte”. Cât de actuale sunt aceste cuvinte!

Fac parte din generaţia care a prins cele două regimuri, de dinainte şi de după 1989. În afară de studiile superioare, toată şcoala mea a fost „comunistă”. Am ajuns, în prezent, cadru didactic şi aprecierile mele sunt juste. Regret că se sar etapele normale din educaţie, copilaşul trebuie abordat domol, nu trebuie să înveţe să scrie, să citească, să facă calcule complicate încă din grădiniţă. Rolul şcolii este să-l facă să aibă încredere în el, în primul rând. Apoi să înveţe ceea ce este simplu, clar şi trainic. După ce aceste trei aspecte sunt bine realizate, se poate trece la lucruri mai complicate, în mod gradat, nu dintr-odată.

Prietenul copiilor, marele Ion Creangă afirma „Fie-vă dragi copiii, purtaţi-vă cu ei blând, învăţaţi-i ce e de folos, fiţi drepţi şi-ţi vedea că nu-s sălbatici!”

Constatăm azi, cu regret, că există foarte mulţi tineri care scriu cu greşeli de ortografie şi atunci vine în mintea noastră cea mai simplă întrebare: „Ce şcoală a făcut?” Marele lingvist,  Mioara Avram, susţinea că „scrisul este cartea de vizită a fiecăruia”. Aşa este. Dar cum să nu fie aşa, când din şcoala primară, a dispărut din planul de învăţământ o disciplină numită Caligrafie? Elevii de azi nici nu realizează ce înseamnă acest termen. De unde să ştie că întâlnim aici doi termeni de origine greacă kallos „frumos” + graphein „a scrie”? Cum putem să-i condamnăm că nu scriu frumos când noi suntem cei care am eliminat această disciplină necesară în învăţământ? Ne mirăm că elevii de azi nu prea ştiu cine a fost Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana. Când le spui că se luptau cu zmeii, te întreabă nevinovat: „E ăla care zboară?” Eventual, dându-ţi rapid echivalentul englezesc „kite”. Trist, dar cum să nu fie aşa? Poveştile româneşti nu se studiază sau se studiază prea puţin în şcoală, preferându-se cele din literatura străină, cu elfi, hobiţi şi druizi. Sunt frumoase şi acelea, dar trebuie să vină în continuarea celor româneşti, tradiţionale, autentice, strămoşeşti, spuse la gura sobei de bunicii noştri. Acestea conţin elementele identitare, unde sunt zânele noastre acum? Au mai rămas urme din ele prin unele nume de locuri, legendare, cum este Valea zânelor, unde se crede că a trăit Ileana Cosânzeana, cea mai frumoasă pământeancă şi unde se pare că s-a retras şi marele nostru rege Decebal pe finalul vieţii sale.

Generaţia noastră, a celor de 40-50 de ani, a auzit de multe ori spunându-se despre cineva „Este o persoană educată”. Azi, foarte rar se mai aude această propoziţie. În iureşul prezentului, împins de tehnica IT, de asaltul calculatoarelor, laptopurilor, tabletelor smartphone-urilor, elevii, cuprinşi de frenezia învăţării limbii engleze, împinşi de părinţi şi sistem să studieze doar matematică, română şi o limbă străină (de obicei engleza) nu se descurcă  doar cu ce le oferă şcoala şi trebuie să fie meditaţi încă din clasele primare „pentru a avea performanţă”. Toată lumea vrea să câştige. Diplome şi medalii se conferă pentru cel mai banal concurs. O multitudine de SRL-uri organizează concursuri şcolare, inoculându-se ideea că „îi pregătim pentru viaţă şi examene”. Cred că acest lucru era valabil când exista un singur concurs, promovat de către Ministerul învăţământului: olimpiada şcolară, unde se respecta programa. Unde sunt olimpiadele de altădată? Luai medalia dacă ajungeai departe. Odată, după un concurs sportiv l-am felicitat pe un copilaş pentru medalia „de aur” de la gât şi l-am întrebat la ce categorie a câştigat. Mi-a răspuns „Mi-am cumpărat-o cu 5 lei”. Unde este valoarea spirituală? Se poate cumpăra? Cu 5 lei? Aşa de puţin? Aşa de ieftin?

E foarte clar că ne regăsim toţi într-un moment de cotitură, ne dorim să se schimbe ceva, trebuie să se schimbe, dar schimbarea trebuie să vină în primul rând de la noi. Să revenim la cei 7 ani de acasă, să-i reintegrăm în viaţa copiilor noştri, căci şcoala fără şcoala de acasă nu are prea multă putere, întrucât şcoala finisează ce s-a construit de acasă, iar cartea să fie farul călăuzitor, potolind setea de cunoaştere prin frumuseţea şi eleganţa informaţiei transmise!

Ioan-Mircea Farcaș, Scrisul face bine