George-Cristian Potrivitu Bocăneț: Dacă și numai dacă…

Cu o săptămână în urmă mă aflam pe acoperişul unui zgârie-nor din exotica metroplă Kuala Lumpur, Malaezia, şi priveam luminile oraşului şi emblematicele turnuri gemene Petronas. Deşi în ultima vreme astfel de activităţi au devenit foarte frecvente, încă îmi este greu să mă obişnuiesc cu gândul că nu cu mult timp în urmă un şcolar din Humuleştii lui Creangă urmărea fascinat emisiunea „Megastructuri”, pe National Geographic Channel, ce prezenta construcţia turnurilor din Kuala Lumpur, la vremea aceea cele mai înalte clădiri din lume. De la uliţele înzăpezite şi mirosul fumului ieşit pe hornurile caselor humuleştene în timpul iernilor, la ,,furnicarul” de oameni din Shibuya,Tokyo, Marina Bay Sands în Singapore sau plaje tropicale în torida Indonezie. De la pajistile înflorite cutreierate de turme de oi, în sălile unora dintre cele mai faimoase opere ale lumii la Paris, Pisa, Stockholm sau Milano. Cum? Visuri urmărite până la epuizare, susţinere continuă din partea unei familii iubitoare şi devotate, muncă şi educaţie, educaţie şi iarăşi educaţie!

Sunt destul de bun la spus poveşti, ca orice humuleştean, sau cel puţin aşa mi s-a spus de câteva ori. Însă poveştile sunt reale, nimic din „peiorativitatea” sintagmei nu le poate ştirbi autenticitatea. Sunt aproape 100% un produs al şcolii româneşti şi al societăţii româneşti, traversând împreună anii tranziţiei (’90) şi ai redresării (primul deceniu al noului mileniu), terminându-mi studiile de licenţă în inginerie aerospaţială la Bucureşti, în 2014. Am reuşit ca până la vârsta de 26 de ani să studiez, locuiesc şi să muncesc în şapte ţări din Europa şi Asia, urmărind cu ardoare visurile copilariei. Ultima escală, care va fi şi cea mai lungă de până acum, este în Singapore unde mi-am început de curând doctoratul în fizica plasmei şi propulsie electrică spaţială, domenii în care am activat în ultimii 4 ani, la Nanyang Technological University. Totul a început la gradiniţa din centrul Humuleştiului şi cu devotamentul unei educatoare minune. A urmat periplul prin băncile şcolii din acelaşi Humuleşti, îndrumat de o învăţătoare cu har şi de profesori care ne-au oferit mie şi colegilor tot ce aveau mai bun de dat! Liceul l-am urmat în Tg. Neamţ, un mic oraş din iubita mea Moldovă. Multă teorie, puţin experiment. Însă nu cred că asta a fost sau este principala problemă a sistemului nostru educaţional. Teoria este ca o pastilă, cel mai important lucru fiind dozarea ei după nevoile „pacientului”. Cu alte cuvinte, impactul unui invăţământ pur teoretic este diferit de la elev la elev, putând da naştere la extreme (performanţă maximă-eşec casatrofic) şi o foarte subţire patură de mijloc. Învăţatul pe de rost este crucial în primii ani de şcoală, este sarcina cea mai simplă pe care un creier sănătos o poate face şi trebuie să o facă.

Însă cu trecerea timpului, scrierea şi ştergerea de pe acest ,,hard-disk” este din ce în ce mai anevoioasă şi cu totul alte metode sunt necesare pentru a înmagazina, durabil, informaţia. Gândirea analitică şi critică şi experimentul devin fundamentale. Nu spun că experimentul nu este important pentru primii ani de şcoală, însă mintea fragedă a preşcolarilor şi a elevilor din şcoala primară este suficient de inventivă şi imaginativă pentru a contrabalansa lipsa unor experimente la şcoală. Ce aş vrea să transmit este faptul că uneori ne repezim să tragem concluzii precum „prea multă teorie” sau „fără practică nu se poate face nimic”, ori, cel putin în cazul ştiinţelor, niste principii fundamentale bine înţelese şi asezate în contextul ştiinţei în cauză sunt mult mai preţioase decât multe ore de laborator. Îndemânarea practică este un element mai facil decât agilitatea minţii în lucrul cu noţiunile teoretice. Însă aceasta este doar o opinie pur personală, bazată însă pe experienţele din cele şase sisteme educaţionale prin care am trecut.

Binomul societate-elev este fundamentul sistemului educaţional şi aş merge mai departe spunând că este unitatea fundamentală a societăţii. Relaţia bijectiva dintre cele două entităţi poate da naştere unui cerc vicios: un sistem educaţional bolnav creează o societate bolnavă şi viceversa. Statul şi structurile sale au unica misiune de a crea cadrul propice pentru o societate sănătoasă, în care legea de comun acceptată are valoare absolută şi nepreferenţială, cetăţeanul este cel mai valoros bun al statului şi prin urmare trebuie ocrotit, coeziunea socială este forţa de tracţiune a statului şi prin urmare nimeni nu este lăsat în urmă sau de izbelişte. Norocul nu ar trebui să apară în nicio ecuaţie, însă cum acest lucru este utopic, statul trebuie să se asigure ca pondera sa să fie minimizată. Cred că lucrul care a lipsit sistemului educațional românesc din ultimele aproape trei decenii a fost viziunea și mai ales consecvența în a aplica și urma acea viziune. Acestea sunt două concepte atât de simple atunci când sunt înțelese și asumate nu doar de către sistemul în sine ci de către întreaga societate românească. Prin natura ei, relaţia dintre societate şi elev este bicondiţională, „dacă şi numai dacă”, iar pentru a face lucrurile să funcţioneze, statul trebuie să acţioneze din ambele direcţii în acelaşi timp. Poate unora li se va părea că bat câmpii, însă nu pot înţelege de ce România noastră, ajunsă la 100 de ani, devine un stat „kamikaze”, însă autodistrugerea nu are nimic de a face cu vreun scop măreţ.

Nu aş vrea să termin într-o notă tristă, eu însumi fiind un personaj mai mereu cu zâmbetul pe buze şi încrezător, uneori orbeşte, în adevărul sintagmei „dacă vrei, poţi”, uitând că din nefericire norocul apare şi el în ecuaţie. Un secol a trecut peste ţara mea dragă ca un tăvălug, iar poporul meu a suferit mult prea mult. Cred că este momentul să reconstruim societatea noastră şi să aşezăm educaţia copiilor noştri acolo unde se cuvine: pe cel mai important loc. Cred că este momentul ca fiecare dintre noi să îşi asume partea sa în acest proces. Sistemul educaţial nu are nevoie de o reformare din temelii, a trecut prin prea multe astfel de reforme miope. Sistemul educaţional are nevoie de consecvenţă şi asumare!
George-Cristian Potrivitu Bocăneţ, Scrisul face bine