Sabina Ciofu: Despre profesori de suflet

Nu știu care sunt amintirile voastre cele mai dragi din anii de școală – poate sărutul pe furiș în pauză dintre ore, poate o notă de 10, poate un bac reușit sau poate orele chiulite pentru o țigară în parcul de lângă liceu, dar ale mele sunt cu și despre mentori. Despre profesori dăruiți cu suflet și talent, despre cei care văd în tine ce tu nici nu știai că există. Despre bocete, aripi și îmbrățișări. Despre eroii mei din copilărie și adolescență.

Poate și pentru faptul că sunt fiică de profesori, mi-am căutat în școală profesori-model, profesori pe care să-i admir și îndrăgesc și de la care să învăț de drag. Mie nu mi-au plăcut materiile, mie mi-au plăcut profesorii care le predau.

Dar tot vorbesc de profesori, când de fapt a fost mereu vorba de doamne învățătoare și profesoare.

Prima a fost vecină noastră, învățătoare, de frică sau de dragul căreia (dragul a apărut mai târziu…), am ajuns în clasa I știind să citesc, să scriu și să socotesc. Mi-o amintesc și acum, de o energie și o răbdare cum rar am mai întâlnit de atunci, cu un drag enorm de copii, dar pe care îl camufla într-o seriozitate puțin intimidantă la început. Cerea mult, cu metodă, știa cum și era imposibil să nu înceapă să-ți placă și de ea, și să înveți. Doamna Pasăre are un loc special în inima mea.

Proaspăt intrată la colegiu național în clasa a V-a, m-am îndrăgostit de „profa” de română. Și, dacă m-am îndrăgostit de profa de română, pentru ea, patru ani, am citit și mâncat gramatică pe pâine. Mi se părea cel mai frumos și mai inteligent om pe care îl știam, dacă îndrăznea cineva să zică ceva de rău, eram gata să le sparg capul. A fost o relație frumoasă, peste cea elev-profesor, era refugiul meu în momentele de revoltă față de mama și tată. Mi-a fost mentor și prieten la o vârstă dificilă, și asta nu se uită. Și Gigliola Ceunaș are un loc special în inima mea.

Alegerea liceului a fost legată de pasiunea trezită de ea. Cum nu-mi putea fi profesoară în continuare, am plecat în altă școală, unde n-am avut norocul să găsesc la catedră un om care să mă inspire să continui a face performanță. Și atunci a apărut a treia figură luminoasă și providențială – profa de latină.

Ea, cunoscută în oraș ca fiind foarte severă, dar cu rezultate extraordinare. Eu, obișnuită cu muncă serioasă, cu notele mari, meritate. Și m-am trezit  că prima mea notă la latină în clasa a 9-a a fost un 3.75! Încă mai am lucrarea. Când am văzut nota, știind că nu o trece în catalog, am început să râd. Profesoara se întoarce și zice: așa, domnișoară, după ce că iei 3 mai și râzi! Acela a fost momentul în care mi-am zis „așa deci? îi arăt eu!” A fost unul din primele butoane apăsate corect. În același an, am luat premiul I la olimpiada națională de latină și era doar începutul unei călătorii de-un liceu întreg și-o facultate după.

Când am fost prima dată la pregătire în privat (neplătită!) pentru olimpiada, am descoperit acasă un cu totul alt om decât cel de la școală. Aici eram „fetele ei” – la fiecare an, avea câte una-două fete care câștigau tot ce era de câștigat la olimpiade și concursuri naționale și internaționale. Pe cei de la clasă îi motiva cu severitatea, pe noi, fetele ei, ne motiva cu blândețe și dragoste. Noi eram o mini-familie și ea – capul ei.

Am învățat latină pentru profa de latină, relația mea cu materia în sine avea să se dezvolte mai târziu. Dar eu am învățat toți cei patru ani de dragul profei de latină, care a fost și rămâne un model de succes și decentă într-o lume și o școală în care decența era rară. Ea era altfel, un altfel pe care îl iubeam și admiram. Și datorită căreia am plecat la facultate să studiez Clasice la Cambridge. Și Florentina Neculau ocupă un loc special în inima mea.

Nu știu dacă există cuvintele potrivite pentru a le mulțumi profesorilor care ne-au fost mult mai mult decât profesori, care ne-au îndrumat și iubit și urmărit când am crescut și am luat-o pe drumul nostru. Poate doar: mulțumesc, vă iubesc, doamnă profesoară!

Tu când i-ai spus ultima oară profesorului tău de suflet din școală ce faci, pe unde ești și cât îi datorezi? E timpul unui „mulțumesc” pentru cine ești azi. Postează pe Facebook un mesaj pentru un profesor drag sub hashtagul #profesorilordesuflet și cineva, undeva, va zâmbi cu gândul la tine.

Sabina Ciofu, Scrisul face bine