Marinela Rață: Șansa

Alexandra are 10 ani și până acum ar fi trebuit să termine clasele primare. Doar că Alexandra nu a mers nicio zi la școală. De anul trecut, de când am cunoscut-o, se joacă zilnic în jurul blocului nostru. Stă la o casă din zona Basarab și are trei frați, care nici ei nu merg la școală. ”De ce?”, o întreb într-o zi, când, ca de obicei, ne întâlnim pe banca din fața scării, iar Alexandra se joacă cu fetița noastră de un an și jumătate. ”Nu vor să mă dea”, îmi spune dând din umeri. ”Dar eu vreau. Aș vrea să scriu și să citesc”, continuă ea.

Alexandra îmi amintește de Maria. Când am văzut-o prima oară, în 2013, Maria, avea 8 ani și cerșea în Poiana Brașov. Pe stradă, în restaurante, în autobuz, unde apuca. Seara, când se întorcea acasă, îi dădea banii așa-zisei ei bunici. Mama Mariei plecase din țară cu concubinul, iar Maria fusese lăsată în grija mamei bărbatului, care nu o trimitea la școală, ci pe străzi, să facă bani. Deși nu făcuse nicio oră de matematică în viața ei, Maria știa să numere fiecare leuț pe care îl primea de la străini. ”Aș vrea la școală, că acolo înveți multe, să scrii, să citești, să socotești… Dacă aș merge la școală, m-aș face doctoriță”, visa atunci Maria. Iar acum, chiar nu e departe de visul ei. Câteva luni mai târziu după ce am văzut-o cerșind într-un restaurant, Maria a primit o șansă. Cu ajutorul unui ONG, Centrul de Resurse Juridice, Maria a fost scoasă din familia în care locuia și dată în grija unui centru de plasament. Din 2014 merge la școală, în Râșnov, iar într-un an a recuperat timpul pierdut pe străzi. Este și acum printre primii din clasă la învățătură. Așa cum probabil ar fi și Alexandra.

Iar în România, mai sunt aproximativ 1,4 milioane de ”Alexandra” fără șansa la educația pe care o merită și care le poate asigura un viitor pe care să-l clădească cu propriile forțe. Potrivit statisticilor Institutului Naţional de Statistică din 2016, 3,64 milioane de copii din România mergeau la școală, însă numărul reprezintă doar 72,2% din totalul celor care împliniseră vârsta minimă de a intra în clase. În acest timp, un alt procent, de 27,8%, adică aproximativ 1,4 milioane de copii nu fuseseră la şcoală niciodată.

Imaginați-vă acum ce viață ar fi avut Maria dacă rămânea pe străzi. Ar fi cerșit probabil în continuare, ar fi fost supusă unor abuzuri și mai mari decât acela de a fi trimisă pe străzi să ceară bani, și-ar fi dus probabil viața fără nicio speranță să devină doctoriță.

Imaginați-vă și ce viață va avea Alexandra, pe care și astăzi, în timp ce mii de copii de vârsta ei erau în sălile de clasă cu învățătoarea, stătea pe banca din fața scării noastre, mâncând o pungă cu chips-uri.

Singura șansă a acestor copii este educația, să scrie, să citească, să se instruiască, să studieze. De fapt, ei sunt și șansa noastră. Cu cât noi vom investi mai mult în educația copiilor noștri și a noastră, cu cât vom cere mai mult guvernanților politici publice coerente și predictibile, cu cât vom cere mai des ca educația să fie o prioritate bugetară, cu atât mai mult vom și evolua. Economia va evolua. Altă cale nu există. Și stă și în puterea noastră să facem ceva, orice, să ne luptăm, să ajutăm. Copil cu copil. Astăzi i-am promis Alexandrei că îi cumpăr un Abecedar. E un început.

Marinela Rață, Scrisul face bine