Daniela Ceredeev: Mă împlineşte bucuria celorlalţi

Sunt profesor de peste 20 de ani şi mă conving zilnic că Cerul m-a iubit atunci când mi-a încredinţat această şansă. Iubesc oamenii, îmi iubesc profesia şi fiecare copil pe care îl întâlnesc este pentru mine o minunată şi irepetabilă lecţie de viaţă. Nu ştiu dacă aş putea numi o anume motivaţie de a deveni profesor. Eram pe atunci o tânără care visa şi credea că pasiunea pentru ceea ce faci e cheia oricărei reuşite şi că dacă tu crezi cu adevărat în tot ceea ce e bine şi frumos şi înălţător în oameni, atunci binele şi frumosul şi omenia vin de la sine. Cred că profesia aceasta m-a ales pe mine şi sunt recunoscătoare fiecărei clipe din cariera mea de profesor. Aş minţi dacă aş spune că totul a fost uşor, că zilele mele s-au înlănţuit firesc şi simplu şi lipsit de griji, că nu am avut parte de suferinţă şi dezamăgiri şi că nu m-a încercat niciodată gândul de a abandona „catedra”, dar toate acestea n-au avut preţ decât o clipă şi am primit de la fiecare înţelepciunea de a învăţa despre mine, despre oameni şi despre viaţă.

Drumul meu iniţiatic a început pe meleagurile Bucovinei în luna mai a anului 1996, când, împreună cu soţul meu, preot, am  ajuns în satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, un loc despre care am spus atunci că e unul în care Cerul  s-a rătăcit şi a uitat drumul întoarcerii la Sine. Un sat de huţuli, răsfirat pe  creste molcome, acolo de unde poţi mângâia şi stelele cu mâna.   Mi-am asumat atunci, din convingere şi de drag, o anume formă de apostolat, aceea de a-i ajuta pe cei de aici să se descopere, să se dezvăluie lumii în întreagă frumuseţea şi complexitatea lor sufletească, să înveţe să se arate lumii exact aşa cum sunt, să înveţe încrederea de sine şi să lupte pentru reuşita lor în viaţă. Am ştiut că le pot fi dascăl şi prieten, mentor şi model, prietenă şi soră şi mamă. Şi m-am străduit să nu-i dezamăgesc. Acum ştiu că tot ceea ce am devenit în ultimii 20 de ani se datorează locului binecuvântat în care am ajuns să fiu dascăl. Raiul acesta din inima Bucovinei, unde am avut şansa de a trăi umăr la umăr cu o spiritualitate profundă şi cuminte, în care – ca în mai toate satele noastre – oamenii pot şi ştiu „să sfinţească locul”. Nu-mi permit să dau sfaturi, dar pot împărtăşi din convingerea mea; a fi dascăl într-o şcoală din mediul rural poate deveni o binecuvântare. E nevoie doar de pasiune şi de convingerea că poţi deveni zâmbetul lui Hristos pentru copii, pentru oameni.

Voluntariez din anul 2008  în mai multe organizaţii ale societăţii civile: membru în Fundaţia de Dezvoltare a Asociaţiilor de Ajutor Mutual; membru fondator şi membru în consiliul director al Fundaţiei româno-belgiene The Open Network for the community developement (TON); membru fondator al Asociaţiei Proiect Pro Europa; membru al Federaţiei ce Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România (VOLUM); membru al Asociaţiei de Ajutor Mutual (ADAM) Moldoviţa; coordonator al Grupului Local de Tineret (GLT) 4KIDS Ciumârna. În toate aceste organizaţii  coordonez activităţi cu caracter socio-umanitar pentru copii şi tineri,  pentru vârstnici aflaţi în dificultate şi pentru persoane cu nevoi speciale după modelul internaţional al mutualităţii. Încerc în fiecare zi să mă de­păşesc pe mine, să răspund ne­voilor celorlalţi şi să antici­pez cumva ceea ce ar avea ei ne­voie. Mi-a plăcut întot­dea­u­na să ştiu de toate, să nu fiu     lu­a­tă prin surprindere. Nu mi-am dorit să fiu cunoscută. Am vrut doar ca aceia care mă cunosc în via­ţa de zi cu zi să poată învăţa ce­va de la mine şi să spună despre mine că am produs o schim­bare pozitivă în viaţa lor. Da­că ei fac ceea ce trebuie şi da­că sunt împliniţi, pentru mi­ne e foarte important. Elevii mei sunt şi partenerii mei. Voluntarii cu care lucrez sunt prietenii mei. Ei sunt garanţia sustenabilităţii proiectelor pe care le propun. Munca în echipă cu ei presupune: încredere, preţuirea celuilalt şi respectul părerilor tuturor, empatie, onestitate, echilibru interior, colaborare, negociere, consecvenţă, asumarea responsabilităţii, persuasiune şi libertate în gândire.

În 2011 am înfiinţat Grupul Local de Tineret 4Kids Ciumârna – grup informal de tineret ce numără la această dată peste 100 de voluntari, antrenaţi în multiple activităţi de animaţie socio-culturală pentru copii şi tineri, zile de joacă pentru copii, campanii tematice de prevenţie sanitară şi ecologizare, ateliere de creaţie, meşteşuguri şi handmade, cursuri de formare pentru dezvoltarea capacităţii antreprenoriale, organizate la nivel regional şi naţional, campanii de responsabilizare şi integrare socială şi concursuri ce stimulează creativitatea şi dezvoltarea personalităţii. De asemenea, mai tinerii mei prieteni s-au alăturat de la început organizaţiilor de femei şi de bărbaţi şi în programele de asistenţă la domiciliu a bătrânilor (VIZIDOM).

Dacă ar fi să pot număra diplomele şi distincţiile pe care  copiii şi tinerii mei le-au obţinut de-a lungul anilor, cred cu convingere că s-ar aduna cu miile, deoarece încurajez şi susţin foarte mult înscrierea lor în competiţii care să le dea încredere în ei şi să le construiască frumos personalitatea. Cele mai dragi? Voluntarul Junior al Anului 2012, Gala Naţională a Voluntarilor; Voluntarul european al anului 2012 – Gala Europeană Volonteurope; Voluntarul anului 2013 – Activism civic şi drepturile omului – Gala Naţională a Voluntarilor;  Proiectul anului în Domeniul Educaţie, Centrul De Dezvoltare Locală Ciumârna – Gala Naţională a Voluntarilor, 2014; Proiect nominalizat finalist la Gala Societăţii Civile 2016, domeniul Tineret – Centrul de Dezvoltare Locală Ciumârna; Proiectul anului în Domeniul Educaţie, Caravana After School – Gala Naţională a Voluntarilor, 2016; Proiectul anului în Domeniul Educaţie, Laborator de învăţare alternativă – Gala Naţională a Voluntarilor, 2017.

Anul 2011, anul în care am primit titlul de Profesorul preuniversitar al anului, la Gala Premiilor în Educaţie, a înscris cel dintâi proiect amplu în activitatea noastră –  Centrul de Dezvoltare Locală Ciumârna, singurul centru  de acest fel din Ro­mâ­nia, un spa­ţiu multifuncţional (ludotecă, mi­nibibliotecă, sală de training şi spaţiu expoziţional pentru con­cursuri şi ateliere de creaţie plas­tică, handmade-uri, reci­cla­­re, recondiţionare), destinat ac­tivităţilor tinerilor voluntari din Grupul local de tineret şi accesibil tuturor copii­lor şi tinerilor din comunitate.

Au urmat apoi alte două proiecte dragi, derulate de atunci în mod constant: programul de asistenţă a bătrânilor la domiciliu, VIZIDOM  şi programul de promovare a lecturii „Citeşte şi tu!. În VIZIDOM, periodic, mergem la domiciliile bătrânilor şi îi ajutăm la curăţenie, cumpărături, alte treburi casnice, le oferim daruri, le procurăm medicamente sau le ducem echipamente medicale. Le pregătim, de asemenea, cu sprijinul organizaţiei de femei, pachete alimentare şi pachete de curăţenie/igienă personală. Dar, mai ales, vorbim cu ei, ne aşezăm la taifas „pe un colţ de inimă” şi-i rugăm, iar şi iar: mai spune bunico, mai spune bunicule, cum era odinioară…

Programul de promovare a lecturii “Citeşte şi tu!”, derulat în 7 ediţii consecutive, e un proiect de responsabilitate socială ce favorizează dialogul şi întâlnirile interculturale cu tineri din medii şi culturi diferite, propune conştientizarea pozitivă a tinerilor asupra altor culturi, sprijină prevenirea şi combaterea prejudecăţilor şi a tuturor atitudinilor ce conduc către excludere şi dezvoltă sentimentul toleranţei şi al înţelegerii diversităţii.

Citim. Citim mult şi oriunde. Literatură română care emoţionează şi bucură deopotrivă. Nu pierd nici o ocazie de a fi cu elevii mei, de a citi şi de a vorbi despre ceea ce citim, despre ceea ce simţim. Atelierele de lectură în spaţii neconvenţionale rămân preferatele lor. Am citit de Ziua Mondială a Cărţii la ruinele vechii Mănăstiri Moldoviţa, am citit în grădina Castelului Peleş şi sub streaşina Bisericii Densuş. E o bucurie să vezi un grup de 20-25 de copii sau de tineri citind în parc, pe diverse esplanade, în preajma unor obiective culturale importante sau într-o piaţă invadată de kitschuri şi reuşind să atragă atenţia celor din jur, într-o inedită pledoarie pentru limba română. Şi, în aceeaşi măsură, îmi încurajez şi îmi susţin elevii să scrie. Fiecare proiect al nostru se încheie cu publicarea unui volum-reportaj, iar ei sunt cea mai importantă parte a colectivului de redacţie. Ştiu că se simt valorizaţi şi îi văd „crescând” de la un volum la altul; e felul meu de a-i învăţa să vorbească despre sentimentele, experienţele şi împlinirile lor într-un fel simplu şi firesc, folosind la maximum puterea expresivă a limbii noastre strămoşeşti, fără teama de cuvinte şi fără emoţii negative sterile.

Şi-acum, rememorând atâtea emoţii şi trudă şi împliniri, înţeleg că sunt un om egoist. Da! Sunt un om egoist. Îmi place să văd în jurul meu copii şi tineri şi vârstnici fericiţi şi-mi place nespus ca zâmbetul lor împlinit să mi se datoreze şi mie.

Daniela Ceredeev, Scrisul face bine