|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Cătălina Cocan: Iepurașul, pianul, tocurile și frăguțele

Așadar, un text despre educație.

Să chemăm în scenă iepurașul.

Nu, nu cel de Paște, ci acela pe care fetița mea l-a primit cadou de ziua ei. Cel care, în scurt timp, a devenit al meu, responsabilitatea mea și drăgălășenia mea.

Continuăm strigatul catalogului: pianul.

Pianul primit în dar, cu singura condiție de a fi folosit. Imboldul de care aveam nevoie pentru a învăța, la mijlocul vieții, să cânt la un instrument muzical.

Tocurile!

Au o poveste aparte; o reluăm, în întregime, când se aliniază planetele sau rândurile scrise.

Frăguțele apar, ghidușe, de sub frunzele verde-închis (hmmm, să fie verdele acela închis sau deschis? Tare mi-e că e verde deschis, dar asta e povestea mea, deci să nu vă aud cu povești de-astea, de hipercorectitudine botanică!)

Sunt profesoară și asta îmi ocupă tot timpul. Literalmente. Când nu pregătesc lecții, corectez teste; când am terminat de corectat testele, mă apuc de aranjat drăguțele de hârtii (când se va face, oare, un scandal de zile mari, astfel încât să se degreveze profesorii de munca de birou și să se angajeze în școli oameni care să ducă la îndeplinire partea organizatorică, aceea care ne papă meticulos din timpul pe care l-am putea folosi mai bine, cu și pentru elevii noști? Întreb și eu, de-astea retorice…)

Hai că s-au aliniat rândurile și mi-am spus oful. Să trecem la tocuri.

Într-unul din primii ani de învățământ, am primit sfatul ca, la clasele mari să mă duc rujată și cu tocuri. Să par mai mare printre ei. Am ascultat, cuminte, însă, în scurt timp, mi-am dat seama că, dacă e să fiu respectată, se poate și dacă apar în fața elevilor mei în pantaloni scurți (încă nu am făcut-o, se încadrează la “wishful thinking”). Acum nu mai simt nevoia să fiu luată drept „doamna” (așa cum îmi doream mult la începutul carierei); mi se pare mai cool să mă sprijin de un perete în timp ce povestesc cu dragii mei de-a opta despre “I see your true colours.” (Știu, știu: ”Madame, ca c’est un vrai faux-pas! Comment osez-vous?”, cu varianta “You’re walking on quick sands, careful with the little buggers!” sau “Dacă îi lași să ți se urce în cap, pe unde mai scoți cămașa?”)

Gata și cu multilingvismul, bifat și ăsta (Drept că v-am impresionat? Told you!)

Nu îmi iese să o iau pe rând, tehnic, meticulos, metodic, așa că o torn brusc și dintr-o dată, cu linie de la capăt de rând:

-iepurașul m-a învățat că un pui mângâiat zi de zi e un pui care nu mușcă

-de la pian am rămas cu gândul că sunetele rămân în tine mult după ce alții nu le mai aud

-tocuri înalte nu port, din principiu. Vreau să rămân mică.

-folosesc parfumul de frăguțe al fetiței mele când mă duc la școală. Vreau să rămân copil. De-asta mă duc la școală.

Poate o fi dezlânat…/Însă textul l-am gătat!/ Cu copii, despre copii/Și despre-alte mii și mii…/Gânduri multe ce gândesc/Pe copii când îi iubesc/Și-am încălecat pe-o șa/ Și v-am spus poveste-așa!

Cătălina Cocan, Scrisul face bine

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.