Vasile Solcanu: „Cine vrea sa învețe, învață pe întuneric, pe ceață și cu pătura în cap”

A vorbi despre educație este ca și cum ai vorbi despre credință. Trebuie să vorbești din trăire. Având în vedere situația prin care trece învățământul mondial, în general, și cel românesc, în particular, în ultimii ani, am avut dese reacții, pe pagina mea de Facebook, și cu alte ocazii legate de educație, prin care am încercat să sensibilizez lumea și s-o provoc la discuții în legătură cu această temă. Am observat că cititorii reacționează în număr  mare, ceea ce înseamnă că sunt interesați de temă, dar sunt în număr foarte mic cei care dau, și răspunsuri, legate de subiect. De un interes ceva mai ridicat s-a bucurat, articolul următor pe care l-am postat vara trecută:

“Mă apropii de pensionarea din învățământ, ca profesor de matematică. Mai am cinci ani de activitate. Suntem într-o continuă reformă, de ceea care nu vizează ”punctele esențiale” și fără a ține cont de părerile noastre, a celor direct implicați în procesul învățământului: cadre didactice, părinți, elevi și de ce nu, oameni de afaceri. Grupuri de ”specialiști”, pe domenii decid viitorul a mii de vieți și al nației noastre. Suntem și noi întrebați dar fără nici un efect asupra faptului împlinit. Prin aceste rânduri vreau să vă provoc, măcar pentru cei ca mine, care vor să iasă cu sufletul liniștit la pensie, asupra unor probleme legate de domeniul învățământului românesc, privit chiar din perspectiva învățământului din alte țări, unde mulți dintre dumneavoastră aveți copii în școli. Vreau să știu ce a fost bine și ce a fost rău în acest învățământ, în care activez de 35 de ani ca profesor, pe lângă cei 17 ani ca elev și ca student.. Nu doresc păreri de la teoreticieni, ci de la cei direct implicați, de la cei ale căror inimi sângerează sau se bucură de neîmpliniri și de reușite. Suntem în prag de centenar, legat de Marea Unire și ar trebui să știm dacă școala noastră, într-adevăr ne-a crescut pentru o așa de mare demnitate, și ce lăsăm noi, în urmă, pentru următoarea sută de ani.

Aș dori să nu-i amintim în discuții pe politicieni, măcar pe cei contemporani. Fără a epuiza paleta de discuții, vă propun următorul plan de dezbatere:

1) Cei care v-ați făcut un viitor prin școala noastră cum credeți că v-au ajutat: profesorii, manualele, metodele de predare, etc.?

2) Cum vedeți metodele tradiționale de învățare în comparație cu cele moderne? Aici aș dori să ne aduceți în discuție metode din alte țări, mai potrivite decât cele de la noi, dacă sunt.

3) Învățarea care este o activitate specific umană, o sete de cunoaștere universală, nu a devenit un studiu, pe specialități, urmărindu-se doar câștigul material? Această unilateralitate nu este în defavoarea formării omului complet?

4) Cum credeți că v-a defavorizat școala pe cei care ați avut eșecuri în viață din cauza ei?

5) Cum vedeți viitorul școlii românești, în contextul celei mondiale? Ce fel de educație doriți pentru copii și pentru nepoți?

6) Cum vă descurcați în viață cei cu mai puțină școală?

7) Ce părere aveți despre învățământul universitar românesc, în comparație cu cel din alte țări?

8) Învățământ de stat și( sau) învățământ privat?

9) De ce credeți că tineretul fuge de meseria de cadru didactic? Cum este privită această meserie în alte țări?

10) Și, în final, o întrebare care mă privește pe mine, ca profesor de matematică: Știți vreo altă metodă, de însușire a matematicii, decât cea a rezolvării de exerciții și probleme? Mai este matematică necesară pentru viață, privită din exterior?

Mulțumesc!”

Scopul pentru care am inclus aceste întrebări aici, îl gășiți în răndurile de mai jos, care sunt adresate domnului profesor Dumitrel Toma, profesor de filosofie din Călărași, care mi-a răspuns, cu multă dăruire, într-o posatare aflată pe pagină mea de facebook  ( și a lui) intitulată: Răspunsurile mele la întrebările domnului profesor Vasile Solcanu,

pe care vă invit, și pe dumneavoastră, să le citiți și să-i urmăți lui Dumitrel, amintindu-vă de nemuritorii ani de școală. Răspunsurile le mai găsiți aici: https://dumitreltoma.ro/…/răspunsurile-mele-pentru…/ Un alt motiv,  pentu care am optat pentru a mă opri la aceste rânduri, este acela că, pe această platformă, vor avea un impact mai mare la cititori.

”Îi mulțumesc prietenului meu, Dumitrel, pentru răspunsurile date la cele 10 întrebări, privind învățământul românesc, lansate, de mine, cu ceva timp în urmă. Mă bucur pentru faptul că, spre exemplu, întrebarea 1, i-a produs amintiri, atât de plăcute, despre școală și despre slujitorii acesteia. M-a încântat, mult, profesionalismul cometariilor, plin de poezie. Un atu, în plus, pentru răspunsul de la întrebarea 10, care mă privea în mod direct. Citez din el: ”Cred că matematica, la orice vârstă ne-ar fermeca, are puterea de a oferi multe revelații. Dacă aș fi profesor de matematică, probabil că nu aș preda, ci aș investiga realitatea, alături de elevi, pentru a descoperi în măruntaiele ei revelații inaccesibile altfel”. Îți mulțumesc, Dumitrel, pentru că ai amintit de acea latură a matematicii, aceea de a dezvrăji lumea, ca un adevărat urmăș al lui Pitagora! Un alt fel de matematică, prin care am putea cunoaște mult mai bine tainele creației, divine și a celei umane. Am primit răspunsuri, și de la alte persoane, răspunsuri tratate cu seriozitate și cu emoție, dar nu suficiente pentru a trage o concluzie, rotundă, asupra subiectului. Sper că după lecturarea acestor răspunsuri să aveți, și alții, generozitatea să vă alăturați acestui demers, serios și plin de îndemnuri la meditație. Unde, în altă parte, decât în școală, s-au adunat atâtea prietenii? Și se vor mai aduna într-un învățământ sănătos, pentru copii și nepoți?…..Vă aștept, cu drag, să ne fascinați!.”

O doamnă profesoară, din Slobozia, județul Ialomița, analizează astfel, întrebările mele:

Katia Pană

“Depinde de fiecare. Școala a fost bună. Am împletit cu succes informații din Școală cu cele de acasă. Foarte important! Unii profesori excelenți, alții absenți sau prea impunători. Părinții, prezenți în educația mea. În Școală, cred că, important este Omul-profesor. El sfințește locul. Vremurile sunt în schimbare și învățământul, programele, metodele, oamenii care predau, trebuie să fie altfel. Viziunea să fie altă. Reușesc doar profesorii cu viziune. Ceilalți…!! Tinerii ,,fug”, din cauză că, nu le place, nu că nu sunt pregătiți prea bine sau că este salariul mic. Când îți place ceea ce faci, ,,nu fugi”. Matematica este mai mult decât necesară; nu o înțeleg mulți pentru ,,că este prea mult” ; cum spuneam mai sus, trebuie reîmpărțite conținuturile, duse, întinse pe mai mulți ani, spre…anii de facultate!!! Învățământ de stat sau privat, nu este foarte important, dacă se face cum trebuie.
Despre profesorii de matematică!! Un exemplu: mi-a plăcut matematica. O înțelegeam greu, însă, mă străduiam. Profesorii nu vedeau. Tatăl meu, da.  Mă ajută, acasă. Am avut patru profesori în patru ani. Fiecare cu câte o metodă. Dar, fiecare preda …pentru el. Într.o zi, în clasa a V-a, directorul Școlii, pe atunci, dl Cilibeanu, a înlocuit profesorul, care lipsea. Mi-a fost suficientă o oră, să înțeleg ce nu înțelesesem două trimestre. Deci?? Mi s-a întâmplat și la chimie, în clasa a X-a. La fel. Identic.
Aș putea scrie mult, dar mă opresc aici. Am învățat din greșelile altora și din iubirea infinită, sprijinul de acasă, cum să fiu un profesor bun. Mă adaptez!! Cu ce am la dispoziție. Este una dintre chei. Fac cu multă plăcere această profesie. Pentru cei care, în schimb, nu au la dispoziție astfel de,, metode”, le sunt necesare instrumente standardizate, iar aici toată responsabilitatea o poartă Ministerul Educației, care nu se adaptează vremurilor și oamenilor. Nu face CERCETARE acest minister. Și atunci, cum să reușească??”

O fostă elevă de a mea, care acum este în Belgia,cu familia, mi-a dat următorul răspuns:

Gabriela Sopon Acatrinei :”Am să redau aici, cât pot de scurt, o situație reală , cu care se confruntă învățământul în Belgia ( partea francofonă ) . Anul trecut media examenului de sfârșit de an la matematică a fost 5,2 din 10 . Mediocră , putin spus ! Copiii noștri nu mai dispun de răbdarea necesară pentru a găși « cheia » rezolvării unui exercițiu , programa de aici (vb de matematică ) nu e concepută deloc pentru a « împinge » mintea copiilor să vadă în perspectivăexercițiile date spre rezolvare sunt sub nivelul anului de studiu… Pură mediocritate, zic eu , în raport cu ce am învățat eu , când eram elevă și cu ce se face în România. Nu mai blamați învățământul nostru, e the best , părerea mea. La noi profesorul corijează testul « elevului Popescu » ,’aici profesorul primește schema băncilor și un număr pt fiecare elev. NU EXISTĂ « omul profesor » .-conform unui studiu copiii noștri sunt cei mai fericiți din Europa, nu există depresie … încă, dar o să vină, cu ajutorul noilor programe școlare.”

Răspunsuri la obiect, am primit de la un alt fost elev de al meu, Gheorghiță Sopon, fratele Gabrielei, acum asistent la Universitatea ”Ștefan cel Mare”, din Suceava.

Gigi Sopon: ”Răspuns 1.M-au ajutat profesorii care au știut să folosească metode și manualele

Răspuns  2.Matematică se poate preda mai ușor folosind metodele tradiționale ( compas și raportor la tablă ). Istoria se învață văzând holograme și filme HD și 4k cu ochelari 3D, dar mate nu.

Răspuns 4. Nu cred în eșecul dat de educație. Învățarea și studiul aduce doar plus valoare.

Răspuns 5. Cine vrea să învețe învață pe întuneric pe ceață și cu pătură în cap (subinierea mea). Mondial vorbind, noi stăm bine .Problema este direcționarea după terminarea facultății pe domeniul studiat.

Răspuns 7. Învățământul universitar este OK . Eu am studiat în Lisabona, Londra și Scoția în 3 centre universitate și pot spune că stăm bine.

Răspuns 8. Noi nu suntem pregătiți pentru învățământul privat încă. Ce pot să vă spun că de exemplu în Anglia 98% din cei care conduc țara au făcut școli private.

Răspuns 9.Meseria de cadru didactic a decăzut în PRESTIGIU de când un culegător de căpșuni câștigă cât 5 profesori de matematică.

Răspuns 10. Puneți mâna pe carte cei ce vreți să învățați mate. Lucrați intens. Matematica se învață doar rezolvând exerciții și probleme cu pixul și foaia A4 pe masă de lemn:)”

Cred că, din rândurile de mai sus, v-ați dat seama că dorința mea este de a fi împreună pentru educație. De aceea am inserat și păreri deosebite de ale mele. Este un cap de pod. La capătul celălalt, construind și simțind, în comuniune, cu adevărat românește, să ajungem sub un arc de triumf.

Prof. Vasile Solcanu, Comuna Bogdănești, Județul Suceava