|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Liliana Mursa: 365 de zile cu drag pentru educație

A vorbi despre EDUCAȚIE e o mare provocare, fiindcă mă întorc în copilăria mea, depănând amintiri alături de oamenii care m-au inspirat și m-au format. Nu pot să nu recreez chipul educatoarelor, al învățătoarei, căreia i-am copiat inclusiv gesturile (așa cum spunea inspectorul venit la inspecția de definitivat), al profesorilor, chiar și al bucătarului de la  internatul liceului pedagogic.

Pe axa devenirii mele, fiecare și-a marcat influența, alături de familia în care am crescut drept și frumos.

Cred în ceea ce sunt, fiindcă de mică adunam în jurul meu copii cu care mă jucam de-a școala, eu fiind mereu educatoarea și mai târziu învățătoarea lor.

Dacă ceea ce făceam în clasa a V-a cu elevii fostei mele învățătoare se poate numi dăscălie, pot spune că atunci mi-am început cariera didactică- la 11 ani.

Am avut mereu oameni care au crezut în mine și care mi-au arătat că merită să mă lupt pentru cei din jur, iar în clasă ca învățătoare,  am 365 de zile cu tot atâtea provocări.

Sunt învățătoare de 32 de ani, timp în care am întâlnit oameni frumoși și valoroși care mi-au dat multă încredere, m-au învățat că e bine să fac lucrurile temeinic de la bun început și mi-au arătat că foarte multe lucruri în educație depind de mine, că niciodată nu voi fi singură, ci mă vor însoți mereu toate acele priviri nevinovate pentru care eu sunt ,, personajul principal ”( așa cum zice Mariana, colega și prietena mea) din povestea vieții lor.

Nu îmi amintesc vreun moment din viața și  din cariera mea în care să mă dau bătută sau să abandonez. Au fost nopți de veghere în care am răsucit problemele până au devenit provocări. Astfel de provocări au purtat nume frumoase: Nina, Cipriana, Bogdan, Alexandra, Bogdana, Vladimir, Ionuț, Cosmina, Maria, Nicolae, Alex și multe , foarte multe nume de care sunt mândră ca de copiii mei. Mereu îi numesc copiii mei, fetele mele, lumea crezând că vorbesc despre copiii mei personali.

Mă opresc să vă povestesc capitolul ,,  Învățătoare la Școala cu clasele I-IV Gura Roșiei”( nu că aș avea vreo carte scrisă, dar acum când scriu, parcă răsfoiesc o carte).

,, Ceea ce învățasem la liceul pedagogic a fost răsturnat în momentul în care am ajuns la clasă ca învățătoare, într-o comunitate care mi-a provocat cariera didactică timp de 25 de ani. Am aplicat și am reorganizat tot ce știam. Multe, foarte multe, nu se potriveau aici. Viața purta amprenta sărăciei, a dezinteresului, a lipsei resurselor. Am învățat să vorbesc unor părinți pentru care educația nu valora prea mult.

Cui să dau temă acasă? Erau puțini cei pentru care această activitate se dovedea benefică. Aceștia își făceau temele, lucrau și suplimentar, citeau și erau mereu curioși să afle lucuri noi. Ei au înțeles că doar așa își vor consolida ceea ce au învățat în clasă.

Lucrurile nu erau la fel pentru ceilalți care nu aveau caiete, pe care nu avea cine să îi ajute acasă, care nu aveau un loc unde să învețe în condiții cel puțin normale. Pentru copiii proveniți din familii foarte sărace, fără venit, cu nivel educațional scăzut (8 persoane într-o încăpere ce servea drept bucătărie, baie, dormitor), temele erau doar un cuvânt sec auzit zilnic din gura învățătoarei, dar fără nicio relevanță în viața lor, iar progresul acestor copii s-a datorat doar activității desfășurată cu ei la clasă.

Văzând cum stau lucrurile, am găsit multe alte variante la tema pentru acasă. Am personalizat și individualizat parcursul predării-învățării-evaluării. Mi-am dat seama ce merge și ce nu merge, am regândit punctual ceea ce simțeam că va fi în folosul copilului. Toate proiectele, tot ce am adus acolo pentru ei a fost în numele jurământului de credință că voi face tot ce îmi stă în putință.

Ce vacanțe  frumoase am avut, cu ateliere de vară în comunitate, cu copii curioși, pentru care marea era atât de  departe!”

După aproape 30 de ani am avut alte provocări: altă comunitate, școală, părinți și, mai ales, alți copii. A fost greu, dar nu imposibil să îi fac pe părinți să înțeleagă că sunt un altfel de dascăl, că acești copii au nevoie de un mediu adaptat lor pentru a se dezvolta și împlini și că ,,prietenia” noastră în numele educației îi va așeza  pe sensul bun al drumului.

Elevii mei au votat ca ziua de vineri să fie ziua fără teme. Această activitate am  numit-o „antrenament” (le-am explicat importanța unui antrenament) și a primit o altă față: o varietate de acțiuni pe placul lor, realizarea unor sarcini în cadrul proiectelor desfășurate (pe unitățile tematice), fișe creative, care stimulează gândirea critică, cu provocări de tot felul.  Eu îmi reglez permanent activitatea în funcție de modul în care îi simt pe ei, de micile lor dorințe, de gândurile și frământările lor. Nu fac decât să-i sprijin să se dezvolte, să le dau încredere că pot și să le ofer iubire necondiționată.

Motivaţia mea ca dascăl vine din interior, din pasiune, dusă uneori la extreme. Elevilor de la profilul pedagogic,  le arăt mereu de ce merită să fie dascăli.

„Viaţa nu este doar română, matematică, fizică şi chimie . Niciodată în viață nu o să se împiedice pe stradă de vreo ,,piatră” pe care să scrie disciplina școlară. Viața este o mulțime de  situații cărora învăță să le facă față.

Mă gândesc mereu la viața copiilor pe care am schimbat-o, la clipele în care m-am dăruit , pentru ca apoi ei să facă la fel când vor deveni părinți sau poate chiar dascăli.

Viața ca dascăl este mult mai mult- este dăruire, pasiune, respect, perseverenţă, iubire, creativitate, lucru în echipă, dacă vreți, este o reinventare a ta ca om.

Prof. înv. primar, Liliana Mursa, Scrisul face bine

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.