Amalia Radu: Cărțile, dascăli ideali

2015 – O copilă de 12 ani își roagă vecina să-i împrumute o carte. Nu-I place. O returnează. Mai cere încă una. O adoră. Astfel începe să-și construiască un alt univers ce are drept temelie imposibilul.

Mi s-a cerut să vorbesc despre educație aici, despre multiplele forme prin care educația ne este insuflată, iar eu am ales să vorbesc despre cărți. Iertare dacă a mai făcut-o și altcineva.
Am să-l citez pe Roberto Bolano și voi spune că cititul este precum gânditul, precum rugăciunea, ca și cum ai vorbi cu un prieten, ca și cum ți-ai exprima ideile și le-ai asculta pe ale altuia, precum privirea unui peisaj sau prilejuirea unei plimbări. De ce? Pentru că toate acestea, simultan, îți pot fi oferite doar printr-o carte.

Obișnuiam și obișnuiesc să fiu un copil eminent, dar până la acea vârstă nu știam cum e să te bucuri de o carte bună. Credeam că acele cărți fără ilustrații sunt doar copaci omorâți inutil. În prezent nu știu cum am trăit toată copilăria mergând pe acest principiu.

Ca un copil, obișnuiam să mă bucur de lecturi datorită aparențelor pe care mi le scoteau în cale. „Wow! Harry Potter! Lumea Magică! Cât de minunată este!”.

Ca un adolescent, am început să mă bucur de lecturi datorită mesajelor pe care acestea le transmit. Ce păcat că mulți din ziua de azi citesc de parcă ar fi niște copii de 10 ani care privesc, cu ochii „căscați”, ecranul unui televizor care are pus pe „repeat” programul de desene animate…

În viața mea de copil mi s-a vorbit de educație în familie, în școală, în societate, dar nimeni din aceste medii nu a binevoit să mă învețe că cea mai bună educație mi-o fac singură, doar prin intermediul cărților.

Am început cu o carte de ficțiune fantastică și voi sfârși tot cu așa ceva. Fiecare carte citită este acum parte din mine. Îmi alcătuiește sufletul, îmi hrănește inima, îmi îmbogățește informațiile ce zac în creier, îmi sporește imaginația și-mi dă frâu liber creativității.

Nu mi-e rușine să admit că citesc și, cel mai probabil, majoritatea adolescenților de vârsta mea mă privesc cu ochi iscoditori din această cauză, pentru că m-am educat diferit, m-am cultivat și m-am dezvoltat prin cărți.

La doar 15 ani ai mei am reușit ce multă lume împlinește abia pe la o jumătate de viață: Am un blog stabil, scriu texte jurnalistice în cadrul centrului de jurnalism al liceului, am un canal de YouTube, pe care vorbesc despre cărți, iar tot datorită lecturii mi-am educat și scrierea, astfel încât poeziile mele sunt cele mai citite de pe o platformă de liberă publicare, unde am cunoscut diverse persoane minunate. Dar cel mai important: m-am dezvoltat moral, comunic mai bine, văd lucrurile altfel, încerc să găsesc posibilități și am învins timiditatea. Nu spun toate astea pentru a mă lăuda, poate ați înțeles greșit. Spun toate astea doar pentru a demonstra că se poate, greu și cu multă voință, dar se poate să mai fii și diferit, în bine, acum în secolul XXI.

Am avut în mână doar o carte la început, iar acum îmi țin viața în frâu și mi-o coordonez după bunul plac, bine, atât cât îmi permit părinții, să fim realiști.

Și totuși nimeni n-a reușit să mă învețe ce au reușit cărțile: Poveștile, deși nu sunt realitatea în care trăim, sunt și ele adevăr. Sunt imposibile într-o lume în care îți creezi singur bariere și limite, dar cine a spus că nu le putem sparge?

Sfârșitul poveștii îmi este încă departe, dar presimt că va fi unul pentru care merită să mai citesc!

Amalia Radu, Scrisul face bine

Pe Amalia o puteți urmări și pe blog și pe canalul de youtube Copila Cărților.