|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Iulia Măndășescu: File de jurnal…

Septembrie 2010. Prima zi de școală. Urc cu greu cele două etaje, gâfâi și din când în când  mă opresc să-mi așez mai bine, în brațe,  cutia cu rechizite pe care am primit-o. Nu este grea, mai mult voluminoasă. Mi-am pătat deja cămașa albă de la o rezervă de stilou care curge,  iar o parte din caiete aproape că le-am pierdut pe scări. Întru în clasa și pun cutia pe bancă. Apoi scot din ea: caiete tip 1, creioane, stilouri, coli de hârtie glasată, plastilină și câteva radiere. Și un caiet gros, studențesc, dictando.  Greu și ușor prăfuit.

“Asta pentru ce-o fi?”

“Este caietul tău, al profesorului”

“Și ce scriu în el?”

“Notezi aici tot ce faci într-o zi. Titlul lecțiilor și obiectivele. Aici lași temele pentru profesorul educator și treci prezența zilnică a elevilor. Uite așa, faci un tabel. Și în fiecare coloană completezi. Fiecare zi este o altă pagină din caiet.  Și aici, la  OBSERVAȚII, mai scrii ce crezi tu că este important. Și te semnezi. Toate clasele au un caiet așa. Că să poată fi citit de toată lumea”

Nu înțelegeam exact la ce îmi trebuie acest caiet. Mi se părea inutil. Spațiul din tabel era prea îngust, iar eu scriam data, titlul lecțiilor, obiectivele și numele elevilor prezenți. Înghesuiam mereu cuvintele. Nu prea lăsăm teme  și în zilele în care doar ne jucam, tabelul rămânea gol, trăgeam o linie pe fiecare coloană și mi se părea că nu am făcut nimic în acea zi.  Apoi rubrica OBSERVAȚII  mi se părea mică. Pentru că observăm multe, ajungeam întotdeauna cu scrisul pe pagină cealaltă, unde începea altă zi. Oricum aș fi făcut, acest caiet, care mă ajută, mai mult mă încurcă. L-am completat câteva luni. În fiecare zi, după terminarea programului, rămâneam la școală și scriam conștiincioasă în el. Semnam, îl închideam și îl lăsam pe catedră. Iar dimineață îl deschideam iar. Nu îl citea nimeni. Nici măcar eu.

Am renunțat să mai completez partea de sus, cea cu tabelul. Scriam doar la OBSERVAȚII. Apoi am renunțat la caietul acela gros și prăfuit. L-am înlocuit cu cea mai frumoasă agenda pe care am găsit-o. Una cu fluturi și pagini colorate. Nu mai scriam zilnic, ci doar când simțeam că trebuie să o fac. Așa s-a născut ”Jurnalul clasei”. Pentru fiecare an școlar, un jurnal nou. Colorat. Cu coperți groase, pictat, cu lavandă, floarea soarelui sau albastru cu stele aurii. La fiecare început de septembrie  îmi cumpăram un jurnal nou. Scriam cu drag și cu bucuria lucrului întâmplat, povestit sau simțit. S-au așternut pagini întregi despre copiii mei minunați. Despre primele litere învățate și primul “Mama” rostit clar. Despre dactileme și semne.  Despre suferința dorului de părinți, poveștile citite în internatul școlii și ceaiul cu miere pe care îl pregăteam în cabinetul meu în fiecare dimineață de iarnă.

Despre nasucurile  lipite de geam când plecăm sau zâmbetul larg de pe chipul lor când veneam. Despre prima vizită la Zoo și cadoul de la  Moș Crăciun. Despre prietenie, respect și prețuire.  Au trecut anii.  Am scris pagină cu pagină. File cu cerneală, în care se ascund amintiri cu Creangă, tabla înmulțirii, fracții, sinonime și antonime. Călătorii cu Cristofor Columb, reguli de prim ajutor . “Vertebrate și Nevertebrate”, geometrie și chimie. Tabăra la mare, picnicul de 1 iunie. Petrecerile din internat. Prima teză, primul examen și primul “Te iubesc”.

Au trecut 8 ani. Și 8 jurnale. Am înțeles. La început, ți se spune ce ai de făcut. Strict, riguros, cu tabel. Cu semnătură și dată. Poți face așa sau poți adapta lucrurile după felul tău de a fi. Caietul gros, prăfuit sau jurnalul colorat. Poți alege ce fel de educație să faci. Eu am ales educația cu dragoste.

Port cu mine, zilnic, poveștile elevilor mei din școala specială. Povești de succes care nu se măsoară în performanță sau în premii ci în a trăi normal. Sunt elevi minunați. Atenți, buni și respectuoși. Nu aud, dar văd și simt la fel că toți copiii de vârstă lor. Și visează. La o lume mai bună, care să-i accepte și să-i sprijine, să le faciliteze accesul în societate și să nu-i arate cu degetul.

 Septembrie 2030. Prima zi de școală.

“Asta pentru ce-o fie?”

“Este caietul tău, al profesorului”

“Și ce scriu în el?”

“Multe povești de succes”

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.