|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Dumitrel Toma: Lecția tăcerii în scris

La vârsta de 17 ani, când eram elev la școala normală din Slobozia, am descoperit Tao Te Ching (Cartea Căii spre Adevăr). Departe de orice lecție din școală, decoperisem într-o carte de înțelepciune chineză, o galaxie de adevăruri care prinseseră a lumina pe cerul universului meu interior. „Vasul făcut din huma este util Prin golul creat de forma lui.” De dragul lor, am renunțat la lectură și am început să transcriu cele 81 de capitole. „Cel care se supune conduce cu subtilitate.” Mi-am străduit emisfera stângă și mâna dreaptă să așeze pe hârtie, într-o formă cât mai dreaptă, cât mai demnă, darurile ascunse în fântâna de înțelepciune. „Înțeleptul se retrage după îndeplinirea faptei.” Transcriam plin de fascinație. „Bunul călător nu lasă urme. Bunul orator nu se pierde în discuții.” Și scriind idei, speram că adevărurile taoiste mă vor lua în proprietate, mă vor cuceri, mă vor șlefui și transforma. “Puțini sunt în lume care pot instrui fără cuvinte. Aceasta este calea Înțeleptului.” Mă dăruiam lor cu atât de multă încredere. “Cel care urmeaza Calea Tao pare un copil.” Intuiții puternice îmi spuneau că aceste adevăruri sunt valide pretutindeni și permanent. “Prea multe legi înmulțesc fărădelegile, Pregătirea prea mare de război aduce războiul.

Lao Zi, autorul Cărții Căii, când trece, trece drept un personaj miraculos, născut deja bătrân, cu părul alb, cu barbă, cu lobii urechilor mari, dovezile materiale ale înțelepciunii lui. “Când relațiile de familie slăbesc, Se face mult caz de aceste legături. Când o națiune este într-o stare de confuzie, Țara produce mulțimea de patrioți. Am spus când trece, pentru că există și perspective în care nu trece, considerându-se că nu a avut o existență istorică. “Bătut de vânt, par că ajung niciunde.” În paradigma metatrecerii, însă, există discipoli care cred că Lao Zi continuă să se reîncarneze pentru a învăța Calea Tao.

Lao Zi mai scrie: “Sunt 30 de spițe în butucul roții, Dar folosirea lui depinde de golul din centru.” Tradiția spune că așa scria la 160 de ani.

După 22 de ani de la momentul întâlnirii cu textul de căpătâi al taoismului, după mai mult de două milenii și jumătate de la momentul scrierii lui, descopăr necontenit că trăiesc înconjurat de mici Lao Zi, copii înțelepți care, deși niciodată nu au avut păr alb și barbă, sunt capabili să ofere foarte des lecțiile înțelepciunii. Vă invit să le citiți reflecțiile și să decideți în ce măsură ele se pot înscrie într-o carte de căpătâi a civilizației umane.

Amalia Radu, #copilacărților: “Îmi imaginez că ești toamnă…ești moarte și renaștere, ambele în același timp, ești încheierea unui ciclu și începerea altuia, ești o frunză ce moare pentru a ceda locul alteia, ești un copac ce e amorțit sub bruma vremii, sub trecerea timpului, știu că adori toamna și te regăsești în ea, n-ai de unde ști dacă ai fost sau vei fi una.” Așa scrie Amalia, dar la 15 ani. Într-un univers paralel școlii, Amalia publică în mod curent poezie, proză, recenzează cărți, este booktuber, administrează conturi de bookstagram și este creatoarea blogului copilacartilor.wordpress.com.

Andreea Coman, #șoricelcititor: Sufletele tari sunt invincibile și le recunoști. Într-o mulțime de oameni ele strălucesc, dar cu o lumină subtilă pe care nu o poate recunoaște oricine.” Andreea a publicat prima carte la 17 ani. Publică periodic în blogulunuisoricelcititor30.wordpress.com, dar și pe tellarz și wattpad.

Nicoleta Reghiș, #nicocdb: ”Iubirea reprezinta tot… Noi suntem făcuți să iubim. Acest adevăr îl scria la 16 ani. O mulțime de adevăruri se ascund în muzica și în ritmurile după care trăiește. Cu sute de premii obținute pentru creație și interpretare, Nico este deja o vedetă. Acest statut, însă, nu o împiedică să ajungă la profunzimea lucrurilor.

Andrei Bogdan Ghiță, #AndreiLkyy, “Ne urâm pentru limitele create de noi. Fixând aspecte de clasificare dure, ajungem să cădem în propriile noastre gropi.Așa scria la 17 ani. Andrei citește mult, lecturi independente de recomandările școlare, gândește multe, a devenit, cu mult înainte de vremea majoratului, un adevărat cetățean al lumii.

Gilbert Luca: “E mai important să fie al tău când nu ești lângă el, decât atunci când ești.” “Ce faci trebuie să fie mai important decât ce ești.”, “Tot ce faci ziua, dispare noaptea.” “Moartea e un sistem de apărare împotriva decăderii umanități.” Așa scrie la 21 de ani. La 19 ani scria “Cand vei descoperi că plăcerea ta este, de fapt, închisoarea ta, să vii la mine”. Gilbert face parte din categoria oamenilor care gândesc la tinerețe ceea ce alții ajung să înțeleagă spre finalul vieții. Orice discuție cu el se transformă inevitabil într-o experiență de dezvoltare personală.

George Barbu, #gândurileluizeus: „Caută bine în interiorul și trecutul tău, sunt sigur că vei găsi și tu soluția. Cunoaște-te pe tine!Așa scrie la 18 ani. La 17 ani scria: “Succesul nu este doar pe moment, succesul e atunci când un rezultat se menține pe termen lung.” George petrece mult timp utilizând tehnologii cu nume scurte: CSS, PHP, HTML, phpBB, IPB, IPS. Le-a învățat pe toate într-un univers paralel școlii. Cu toate acestea, face distincția cu discernământ între ceea ce este schimbător și pieritor și ceea trebuie să reziste.

Alexandra Maria Medeșan, “Ei nu știu că tu mângâi cerul în fiecare dimineață și știi ce vrei să faci, că efemeritatea ființei umane nu te mai zdrobește, ci te întărește. Ei nu știu că tu îți pictezi cerul așa cum vrei tu, schițezi ce fețe vrei tu. Ei nu vor ști și nu vor înțelege niciodată cum, deodată, pensula ta a prins viață. Acum, corpul tău din praf de stele simte brațele universului și vrea mai mult. Vrea ca alții să cunoască toate aceste taine și să simtă această căldură.” Așa scria la 17 ani, când câștiga și un premiu de creație literară. De o modestie fantastică, Alexandra este reflexivă și înțeleaptă, calități de care se bucură noii ei parteneri de educație, studenți și profesori dintr-o universitate britanică.

Acestor înțelepți precoce, care la vârsta adolescenței sunt lipsiți de robe roșii-stacojii, societatea le contrapune succesul autorilor de perle, modelele miniștrilor agramați, lipsa de noimă a vieții școlare, colecții nesfârșite de falsificări ale meritelor și virtuților, războaie ce-și caută soldații, apocalipse zilnice ale bunului simț și demnității. Ștachetele coboară permanent, cu sens doar pentru cei lipsiți de cale și liniște.

“Onorând pe Întelept ne facem partasi întelepciunii lui. El poate n-are haine scumpe sau de remarcat, Înteleptul poate parea fara însemnatate, Dar comoara sa este în inima.” – Lao Zi

Pentru că acest text este prea plin de vorbe, îl voi completa invitându-vă să reflectați la lecția tăcerii în scris. Fie că veți găsi exprimată lecția tăcerii în Catren, la Lucian Blaga, fie că o veți vedea predată de Emma González, un alt Lao Zi precoce,  în fața milioanelor de copii americani, când vorbim despre tăcerea în scris, ascundem în ea o lecție de înțelepciune.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.