|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Sorina Jecza: Autoscopie prin (pseudo)corespondență

Nu sunt scriitoare. Scriu, totuși, mult. Îndemnată de un prieten – scripta manent, îmi tot spunea! -, de-o vreme am început să-mi scriu. Obișnuit, i s-ar spune, jurnal… Îi spun, mai degrabă, (pseudo)corespondență.

Scrisul face bine.

Așa, scriindu-mi (pseudo)corespondența, având dincolo de coala hârtiei, buna ureche ascultătoare, mă despart de mine, privindu-mă: o parte din mine, aici prezentă, se grăbește să tasteze litere, cuvinte… o alta, mai departe, ca pe-o scenă, privită dinafară, descusută, pătrunsă, obiect al unui studiu ce nu știu unde duce. Scrisul mi-a dat puterea de a mă elibera: de umbrele din mine, de frică. Mi-a primenit sufletul, am câştigat curajul de a-mi privi slăbiciunea, de a mă lăsa privită cu toate slăbiciunile… Le privesc acum separate de mine,

Scrisul face bine.

Scrisul descifrează înțelesuri, le așază, le recompune. Tot ce am adunat multiplică trăitul. Oglinzi interioare pun faţă în faţă oameni, locuri, întâmplări, sporesc senzaţii. Totul se amestecă, se reaşază, se reordonează, altfel. O nouă viaţă creşte înăuntrul meu. Una, a mea. Cu fiecare zi, hrănită proaspăt.

Scrisul face bine.

Pe muchia aceea subțire a foii de hârtie, ca într-o oglindă, mă întâlnesc eu cu mine. Acolo, pe pragul acela îngust, nu e loc de ascunzișuri, de camuflare, acolo se desfac, una câte una, foile minciunii, sau doar cele ale neadevărului. Acolo, lumina devine crudă, adevărul stă nud, podoabe false se scutură. Iar, dacă se alege un fir prețios, acolo poate să strălucească.

În plus, atunci când ajungi pe foaia de hârtie, când adevărul tău stă gol în plină lumină, totul devine extrem de sensibil: o boare, o atingere, o tăcere, o singură vorbă sau un semn aduc atâta poveste, atâta substanță, cât să umple o viață.

Scrisul face bine.

Atentă, simt cum lumea prin care mă mișc e plină de taine. Alunecă unele pe lângă altele, iar eu balansez între registre, între lumile ce se ating și știu că, dacă ești atent, simți cum totul atinge tot. Ochiul developează imagini ce se transformă, brusc, în icoane simbolice. Sunetele din jur devin, în fiece moment, exemplare. Totul e acut. Totul atinge linia fragilă a sufletului.

Cu grijă, preluând cu simțurile toate la pândă spectacolul multiplu, așezi, ușor, deasupra câte unei emoții, plasa cuvântului. Așezi  apoi cuvintele, unul câte unul, pe albul ecranului… Scripta manent, mi-ai spus. Da, da, adevărat, dar în dosul cuvintelor, rămâne, viu, totul. Viu şi limpede, limpezit. Curat. Viu şi obiectivat, în egală măsură. Iar, pe de altă parte, nimic nu îţi mai poate scăpa. Nici tu nu mai poţi pleca. Eşti aici, captiv în pagina ce-o am în mână. Te am ori de câte ori o deschid. Te ţin, ori de câte ori o închid. Minute vii, minute ce te învie: un du-te-vino de vorbe. Dacă ridic privirea, poate privirea-mi te atinge.

Scrisul face bine. (Dintr-o scrisoare de dragoste de cândva)

Scriindu-ți ție, văzând și cu ochii tăi, întreg spectacolul se dublează, bucuria se multiplică, se potențează. M-aș bucura să o poți resimți și tu. Dezvăluind-o pentru tine, mi-am îmbogăţit dublu, bucuria. Pavăză pentru zilele ce se vor singure.

Eu pot continua să-mi inventez lumea de-aproape, cu simţuri sporite: să o văd şi cu ochii cei noi, să-i aud mai nuanţat sonorităţile, să o miros, să o pipăi, să-i simt gustul  proaspăt, în fiece moment. E un câştig pe fiecare parte: tu te poţi retrage în dosul zidului de poveşti, iar eu câştig o lume înnoită… Mi-aş dori ca vorbele-mi să facă zid în jurul tău, lasând loc liniştei, înăuntru-ţi.

Scrisul face bine.

Paradoxul scrierii: desface carnea vieții trăite, până la rană, apoi o conservă, albă epură aseptică. Pe de o parte, plânsul nu mai e plâns, ci spectacol al plânsului, suferinţa îşi cerne frumuseţea, drumul pustiei se vătuieşte. Suferinţa nu mai e suferită, e doar suferinţă scrisă.

Scrisul face bine.

Ca de obicei, lucrurile se întrepătrund, în jurul nostru. Când începi să desfaci un nod, vezi cum fire neştiute te leagă la tot ce îţi ocupă gândurile. Memoria începe să lucreze, desfăcând, relegând, aşezându-te, reaşezându-te…

De când am început să-mi scriu, lumi vechi tot dau năvală în prezent. Umbre, abia deslușindu-se, își limpezesc conturul, istorii reînvie, poveștile se țes… Renaște strada Zürich, dintr-odată, oameni trecuți se-nghesuie aproape – Momu, Maichi, Muma… -, vorbele capătă glas. În ce adânc fuseseră pitite? Pierdute?

Da, scrisul face bine.

……………………

Când se adună multe foi, le pun între coperte. În doi-trei ani s-au legat multe… zeci. Totul e consemnat… scăpare nu mai e… acolo stă gândul. Prins între foi, ca o floare rară ce vrei a o păstra, sau ca un țânțar ce bâzâia la urechea-ți pe când tocmai ascultai o poezie despre neuitare…

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.