|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Tudor-Ștefan Rotaru: Scrisul face bine…

Nu voi înceta niciodată să cred în puterea cuvântului scris. Am învățat că textul are o ființă a lui, o viață aparte și de viața mâinii care îl scrie și de a ochiului care îl citește. Scrisul chivernisește înțelepciunea sau nebunia, scrisul face fără de moarte și pe eroi și pe tirani, scrisul este, într-adevăr, unealta uneltelor. Și, de cele mai multe ori, scrisul… face bine.

Dacă privesc felul în care este alcătuită lumea, aș zice că învățăturile pe care s-a clădit ea n-ar fi supraviețuit fără litera scrisă. Nu vorbesc aici doar de scriitura pusă în slujba aducerii aminte, de marea bibliotecă a omenirii. Mă gândesc și la faptul că hârtia nu îndură orice. Că ideile, odată scrise, vorbesc singure, că însăși gândirea, de îndată ce se scrie pe ea însăși, se ridică și începe să schimbe lucrurile.

Să vă povestesc ceva: am decis să mai fac o facultate, uite așa… «la maturitate». Nu o fac pentru diplome, nu o fac pentru o pâine în plus. O fac pentru mine: pentru viitor, pentru trecut, pentru înțelegere. Dintr-un gând, dintr-un vârf de stilou, de sub o pagină de hârtie a apărut ideea că aș putea să-mi oblojesc sufletul cu filosofie, cu gândirea critică despre «ceva». Ideea s-a cuibărit peste tot. Câteodată îmi făcea cu mâna de sub litere. Așa că m-am înscris în primul an.

Când stau la treizeci și patru de ani în bancă și îmi iau notițe, alături de colegi în vârstă de nouăsprezece ani, timpul nu poate decât să schimbe sensul. Îmbătrânesc pe dos. Și scriu… îmi fac scheme, notițe, sublinieri.  Ascult, pricep, mă răzgândesc, mă mir. Scriu… Și îmi văd de lungul nasului. Încep să înțeleg. Înțeleg despre adevăr, despre cunoaștere, despre cele care sunt drepte, neprefăcute, senine. Pricep că nu se poate să fie oamenii în lanțuri, în dogme, în frică. Mă dumiresc de cum este darul cel mai de preț al lui Dumnezeu pentru oameni: gândirea. Pricep că ea scoate la lumină câte ceva din rostul tuturor lucrurilor. Înțeleg lupta.

Scrisul îmi face bine. Izbutesc să văd cum ideile au intrat în însuși felul în care este țesută omenirea, în felul în care sunt alcătuiți oamenii, în felul în care ei se mișcă și vorbesc. Cândva, luam de-a gata lucrurile și nu prea îmi băteam capul cu lumea cea încâlcită a presupunerilor în care trăiam. Acum înțeleg mai bine. Nu îmi este rușine să povestesc cum învăț despre aceste rosturi, «la maturitate». Nici că  aș fi vrut să știu toate aceste lucruri mai devreme. Nici că mai este, încă, mult loc și multă vreme pentru limpezire.

Apoi mă «prind» că alții nu s-au prins de toate aceste lucruri. Că lor, scrisul încă nu le-a surâs. Că n-au descoperit bucuria de a-și educa sufletul, mintea și nervii. Și îmi pare rău. Știu că scrisul le-ar face și lor bine așa cum mi-a făcut și mie. Că ar putea să îmbătrânească pe dos… Și să își vadă de lungul nasului… Și să nu țină pe alții în lanțuri… Și să nu se mai lupte în numele smintelilor.

Mă dumiresc că înțelepțirea face bine. Că poate acesta este rostul nostru pe pământ.

Tudor-Ștefan Rotaru, Scrisul face bine

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.