|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Cristina Oțel: Piesa de puzzle care m-a ajutat să fiu eu

Stau cu corpul încordat cu mintea galopând în căutarea unei confirmări că am făcut ce trebuia, că am ales bine. Inima bate și ea tare de parcă ar vrea să țină pasul. Mi-e cald și sunt în defensivă. Dacă freelancing-ul nu e pentru mine? Dacă schimbarea asta va cere mai mult de la mine decât pot da?

Aniversarea cu numărul 35 mă prinde în miezul unei transformări profunde la nivel personal. N-aș fi crezut că o întrebare aparent banală ca ”Cine ești?” mă poate pune în încurcătură. După 12 ani de lucrat în corporație, din care 10 în Learning & Development mi-am dat seama că e timpul să fac niște modificări ca să îmi pot aduce contribuția la lumea asta.

Ultimul an a fost pentru mine începutul călătoriei înapoi spre mine, fără să fi știut asta din start. Au existat semne răzlețe, sub diferite forme, piese de puzzle pe care nu le știam potrivi. Mă auzeam tot mai des spunând că SIMT că trebuie să fac anumite lucruri. Azi cred că semnele erau mesaje pe care Universul mi le trimitea și mă bucur că am avut încredere să le urmez.

Una dintre primele lecții pe care mi le-am însușit în acest proces a fost că alții îți pot crea spațiu pentru reflecție, te pot ajuta să vezi uși, dar numai tu decizi dacă și când le deschizi și dacă le vei și trece pragul. Să aștepți ca altcineva să te facă fericit este, cred, cea mai rapidă cale spre nefericire. Lucrul cu sine nu e ușor. Cere implicare, asumare, lacrimi și multă muncă. Odată ce pornești pe drumul ăsta nu te mai ajută la nimic să cauți vinovați pentru unde te afli. Dezvoltarea personală, asumarea, autocunoașterea, curajul de a fi vulnerabil sunt, din punctul meu de vedere, mâncare bio pentru suflet. Blamarea, victimizarea, delegarea responsabilității, împroșcatul cu noroi, invidia sunt doar junk food care creează senzația de sațietate pe termen scurt.

Azi știu că piesa centrală în puzzle-ul meu e autocunoașterea. E cheia spre a-mi găsi vocea, de a mă regăsi pe mine și e parte din misiunea mea ca părinte, trainer, coach și om cu blog.

Modalitățile prin care putem să ne reconectăm cu noi înșine sunt multe. Rețete universal valabile pentru fiecare nu există. Pentru unii poate fi terapie, pentru alții coaching, o călătorie inițiatică, un retreat de meditație în care o săptămână nu vorbești cu nimeni sau o combinație între ele. Metoda care funcționează pentru mine e o împletire de coaching, self-coaching, cultivarea stării de prezență și mult scris. Nimic nu mă ajută să conștientizez mai clar progresul pe care l-am făcut decât recitirea rândurilor scrise cu săptămâni sau luni în urmă.

Deși ”Cum?”-ul ales este important, cred că adevăratul motor al schimbării rămâne ”De ce?”-ul.

Cine ești tu dincolo de condiționările parentale și culturale cu care ai crescut? Dacă ale tale comportamente sunt doar vârful unui iceberg, sub apă oare ce se ascunde? Schimbări sustenabile în felul în care te comportăm nu poți obține fără scufundări repetate pentru a descifra motivele din spatele lor. Să lucrezi cu tine, să te regăsești înseamnă să pui sub semnul întrebării filtrele prin care privești lumea, poveștile pe care ți le spui despre tine, renunțarea la balast și rescrierea convingerilor care te limitează.

Cine ești? Despre ce ești? La ce te pricepi? Ce îți aduce energie? Care sunt valorile tale? Care e misiunea cu care ai venit pe lume? Care e darul unic pe care îl ai de oferit? Nu sunt întrebări la care să răspunzi în grabă. Dar când răspunsurile se conturează ele pot devin busola ta interioară care să te ghideze să iei decizii bazate pe valori, nu pe frici. Când găsești cheia asta lucrurile devin clare și planetele se aliniază pentru ca tu să îți poți duce misiunea la bun sfârșit.

Vei ști căror activități, proiecte, colaborări să le spui da și pe care să le refuzi împăcat.

Vei înțelege care sunt butoanele tale emoționale, vei ști cum să îți gestionezi în mod autentic emoțiile și vei renunța la convingerea că trebuie să le reprimi, iar asta te va ajuta să îți îmbunătățești inteligența relațională.

Vei ști să fii un părinte blând pentru că vei fi înțeles că a încerca să aplici metode de parenting fără să lucrezi cu tine e ca și cum ai încerca să construiești cu materiale moderne pe o fundație veche ce are mare nevoie de consolidare.

Vei avea un brand personal puternic și autentic care va fi o proiecție în afară a cine ești tu în interior, nu doar o imagine, un ambalaj gol.

Să te descoperi pe tine – să te înțelegi, să te accepți, să ai încredere că poți – mi se pare una dintre cele mai valoroase tipuri de educație. Nu îi poți schimba pe ceilalți și nici nu e treaba ta să faci asta chiar dacă știi că ar avea de câștigat. Singurul pe care îl poți schimba ești tu.

Să dai volumul mai încet la ego și să îi lași sufletului loc să se exprime înseamnă să trăiești aliniat cu valorile tale, cu vulnerabilitate și acceptând că curajul nu înseamnă absența fricii.

Din călătoria mea am învățat că doar trecând printr-un astfel de proces poți trăi o viață împlinită și plină de sens, la care să îți fie drag să te uiți înapoi.

Inspir și expir. Corpul și mintea se relaxează, iar gândurile mele încep să prindă un strop de culoare. Știu cine sunt, știu de ce sunt aici și am încredere că va fi bine orice îmi voi propune să fac.

Cristina Oțel, Scrisul face bine

1 Response

  1. Pingback : #22 Campanii cu suflet | parenting cu blandete

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.