Ana-Maria Huluban: Ție ce medie îți iese?
Un obicei cred eu sănătos și util pe care mi l-am format în liceu datorită profesoarei mele de Limba Română este să mă întorc mereu la definiție atunci când am un termen, concept nou de înțeles și discutat. Astfel, voi aplica această formulă și acum, pornind de la ce înseamnă “media”, atât din două puncte de vedere obiective: Medie aritmetică = rezultatul obținut din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor.; Media (presă) = s. f. Presă scrisă și audiovizuală. [Pr.: -di-a] – Din fr. média, engl. media.; cât și la un nivel mai subiectiv, o medie a celor două dar nu numai. Așadar, din pozițiile de fost elev, actual profesor de media, și om, îmi doresc să prezint 3 moduri de a înțelege acest cuvânt “media”, reflectând asupra modurilor în care ne poate influența sau ghida în viață.
Media de la școală
“REZULTATE SIMULARE BAC 2018. Mai puțin de 50% din elevii clujeni au avut medii peste 6”; “BACALAUREAT 2017. Cum se calculează media la BAC. Iată formula foarte simplă”; REZULTATE BAC 2017. Ce se întâmplă dacă media ta la Bacalaureat 2017 este 5,99? IATĂ notele”; “… Numărul mediilor de 10 a crescut la 126 (inițial au fost înregistrate 97)”; “Două realități diferite: media de la bac și cea pe anii de studii”;
“Media” – în copilărie acest cuvânt nu îmi spunea nimic din ce îmi transmite acum – atunci era vorba de note, de dezamăgirea de a-mi fi “stricat” media anuală cu cea de 7 de la sport și mai era legată de ideea de a fi șef de promoție. Exista atunci această ardoare de a obține o medie mare la orice materie, sau toate (!) fără nicio verificare a nivelului de abilități sociale dobândite, de bunăstarea fizică și emoțională a elevului.
În clasele primare am avut media 10, pe linie, în fiecare an. Da, nu e laudă, dimpotrivă. Se pare că în cazul meu succesul se măsura în a avea media formată din două cifre. Mai puțin era acceptabil dar nu remarcabil. Nu am perceput-o ca pe un aspect stresant, dar știu că în clasa a opta la admiterea la liceu am “dezamăgit” – nu neapărat pe cineva anume ci am avut o notă sub așteptări, 9,25 când cei de “rangul” meu din clasă treceau sigur cu cel puțin 50 de sutimi peste 9. Atunci m-am confruntat pentru prima dată de fapt și cu conștientizarea unor carențe mari în cunoștințe și mai ales abilități. A fost nevoie “să iau niște ore” la engleză pentru a putea trece examenul de admitere la liceu la clasa de Bilingv-Engleză. Singurele “ore în particular” luate până atunci fuseseră câteva de Limba Română, mai mult să mă verific, cum hotărâsem înainte să iau parte la ele. În rest îmi plăcea să învăț singură, să fac nenumărate exerciții la mate și să parcurg de la un capăt la altul cărți de gramatică și vocabular pentru testul Cambridge CAE de Limba Engleză. Genul acesta de pregătire exactă, cu un scop precis, de a obține un rezultat bun la un examen mi-au ținut atenția și timpul foarte aproape de școală. Îmi setam și obiective mai mici. De exemplu, mi-am dorit să îmi măresc media la Limba Latină uimindu-mi colegii că mă ofer să răspund extra. Adevărul e că mie chiar îmi plăcea gramatica Limbii Latine, astfel că nu puteam să am o medie mică tocmai la materia pe care o respectam aproape cel mai mult. Pe lângă Latină, Chimia și Matematica mereu au fost alte subiecte pe care le studiam cu plăcere și ușurință. În rest, învățam pe același model de “musai să atingi notă maximă”, un model care nu îmi era impus ci un mod de a funcționa ca elev. Matematica și Științele le-am lăsat deoparte din clasa a 11-a urmând un profil umanist ce m-a ajutat să îmi dezvolt la un nivel avansat abilitățile de comunicare în Limba Engleză. Sunt recunoscătoare și mulțumită pentru această moștenire din liceu, una care și acum îmi susține munca de zi cu zi. Cred că astfel m-am aliniat și eu la noile orientări în educație care își doresc să detroneze notele și să aducă în atenție mai mult competențele, abilitățile pe care elevul este capabil să le utilizeze coerent și în beneficiul lui personal, și nu doar pentru un rezultat la un examen teoretic.
În general, școala încă se concentrează chiar de la începutul ei pe livrarea și dobândirea de informații ce sunt mai apoi, în funcție de priceperea și deschiderea fiecărui profesor, aplicate în situații și activități relevante vieții de zi cu zi. Acum avem acces atât de ușor la informații, încât ce ne rămâne de învățat este cum să le folosim. Dar, încă se pune accent pe notele obținute, media finală, verificarea și recunoașterea capacității de memorare. Media de la Română, de la Mate, cea semestrială, anuală, încă pot dicta poziția fiecăruia în clasă, și în relațiile dintre elevi – tocilara, ultimul din clasă. Nu de puține ori am observat că elevii “buni”, a căror atenție este oferită obținerii de note mari, nu reușesc să se cunoască pe ei înșiși, ce preferințe și abilități au. Astfel, competiția și concentrarea pe note ne pot distrage de la construirea noastră completă, ca oameni care avem un scop comun – acela de a ne descoperi pe noi, de a învăța lucruri utile pentru viață și de a colabora în acest proces; de a crea o medie a abilităților, caracterelor, zâmbetelor și curiozităților noastre.
Și să spunem că renunțăm la note, ce facem după liceu? cum suntem validați, evaluați, departajați la admiterea în facultate? Momentan sistemul continuă cu note, iar bursele sunt oferite pe baza mediei. Exact, din nou acest cuvânt nefast care ne urmărește.
Totuși, până găsim o alternativă notelor, ne putem bucura că se întâmplă multe lucruri foarte bune și în educația românească – profesori care organizează festivaluri de film, de muzică, predare interactivă și axată pe însușirea de competențe și aplicarea abilităților, participări și rezultate bune la competiții relevante pentru elevi. Sunt multe exemple de bună practică de la diverse școli din țară, care apar tot mai des. Deci iată că putem să întrezărim un alt tip de medie în școală, și anume cea obținută între eforturile susținute, separate ale profesorilor care fac diferența. (Toate aceste lucruri bune enumerate și altele se regăsesc cu link la finalul articolului, așa ca la ora de media).
Media de acasă
Celălalt înțeles al cuvântului “media” pe care îl voi aborda este cel de conținut de presă scrisă și audiovizuală, acest noian de informații cu care operăm și trăim zi de zi până la un nivel de suprasaturație. De obicei copiii consumă cel mai mult media în afara școlii, acasă, sub formă de divertisment. Acasă copiii nu mai sunt “băgați în seamă” și așa, ei ajung să ia seama la tot ceea ce văd în media. Astfel, în timp, meme-ul, vlogger-ul acela mai cool ca restul și “snapurile” – aceste noi poze la minut care invadează și erodează atenția, sunt mai importante și acaparează cu totul discursul copilăriei și adolescenței. Se poate ajunge într-o astfel de extremă în care doar trend-urile, challenge-urile, hashtag-urile sunt lucruri demne de învățat și urmat, mult mai interesante decât școala.
Trebuie să recunosc că îmi place să trag cu urechea la ce mai povestesc elevii pe coridor în pauze. O reacție care mi-a atras atenția și m-a făcut să reflectez asupra unuia dintre efectele consumului excesiv de media a fost exclamația “Ce satisfying e!”, în timp ce un elev ștergea cu buretele niște cuvinte de pe tabla magnetică. Observasem deja pe Youtube și Instagram, platformele preferate ale adolescenților din gimnaziu, acest nou gen de video care îți prezintă diverse lucruri definite ca fiind “satisfying”, care reduc stresul și calmează simțurile (nu e de mirare că se caută astfel de conținut, după atâta stimulare senzorială). Astfel sunt video-urile ASMR (Autonomous Sensory Meridian Response – Răspuns Senzorial Meridian Autonom) un concept apărut și dezvoltat în mediul online. Cuvinte rostite în șoaptă, sunete produse de mestecat, de aplicarea unui machiaj sau mângâierea unui cățel, acestea sunt câteva din tipurile de sunete căutate. Ele pot provoca senzații plăcute resimțite la nivelul creierului și fioruri ce pornesc de la ceafă și se întind de-a lungul șirei spinării, spatelui, ajungând până la extremități. Mai apreciate de adolescenți sunt genul de video-uri în care niște mâini manipulează un slime*. Slime-ul este un exemplu elocvent pentru un trend pornit din social media și ajuns în realitatea fizică imediată, sau o fi fost invers? (La farmacie săptămâna trecută m-a făcut să zâmbesc nostalgic o fetiță care venise cu niște mărunțiș să cumpere glicerină. Farmacista știa deja că acesta e un ingredient necesar creării unui slime. M-am bucurat să văd că e încurajat online și spiritul DIY “realizează-l singur”, specific și copilăriei mele.) În acest caz nu e sigur de unde a pornit trend-ul, dar ce știu cu adevărat e că mai toate video-urile care se creează susțin inevitabil vânzarea unor noi idei sau produse trendy, cum s-a întâmplat și cu faimoasele fidget spinners – jucării senzoriale menite să-i ajute pe elevi să se concentreze mai bine la ore. Ironia face că folosirea unui fidget spinner necesită privirea lui atentă, astfel scopul inițial chiar nu poate fi îndeplinit, el oferind mai degrabă o distragere, o mică formă de entertainment. Evident, această mică formă ia proporții datorită milioanelor de video-uri create cu “tricks & tips”, care trebuie încercate și prezentate ca abilități ce îți validează locul important în comunitatea ta. Mai există de asemenea capcana de a considera că un canal de Youtube cu video-uri care prezintă ce ai mai făcut ieri, review-uri de jocuri, haine sau tutoriale de make-up pot să îți aducă faimă și bani precum celor din US. În timp, acest model economic de recompensare monetară proporțională cu faima îi face pe elevii mai tineri să se orienteze mereu spre “instant gratification” – rezultatul, satisfacția primită instant. Tot cu acest efect se prezintă și o parte mai “bună” a internetului cum sunt tutorialele sau video-urile cu teme academice. Într-adevăr, văzând atât de multe alte oportunități de cunoaștere deschise în mediul online, treptat, elevii se distanțează de sistemul rigid de note și își dau seama că poate e mai important pentru ei să învețe cum să țină un discurs, cum să editeze un video sau o fotografie, să cânte la un instrument, sau să studieze fizica cuantică pe înțelesul și în ritmul lor. (Desigur, alegerea unui conținut online de calitate și adecvat necesită mai mult decât o conexiune la internet, de obicei cel puțin gândire critică.) Pe internet pot să aibă acces chiar și la adevărate lecții de viață predate de vlogger-i pricepuți sau de la oameni extrem de ambițioși – de exemplu cea care a reușit chiar să construiască o casă urmând doar tutoriale de pe Youtube. Însă totuși, în general, elevii ajung să nu mai prețuiască studiul riguros, cercetarea și parcursul anevoios al oricărei învățări temeinice. De aceasta se vorbește tot mai mult acum despre reziliență, capacitatea elevilor de a răspunde și de a se adapta la situații dificile, reușind cu optimism și perseverență să treacă prin ele.
Legătura strânsă cu dispozitivul cu care consumăm cel mai mult media, smartphone-ul, aduce și ea niște efecte mai mult sau mai puțin subtile. În mod ironic, momentele în care viața ar putea să ne ofere direct, instant experiențe și emoții, cum ar fi timpul petrecut în natură, sunt și ele filtrate prin media. Facem fotografii la acel apus extraordinar sau la minunatele flori de mai, fără să ne gândim că am putea să le contemplăm și atât, să ne lăsăm purtați de sentimentele trezite de sublimul din fața noastră. Știu, și mie îmi este dificil să înlătur total dorința de a captura toate acestea într-o imagine, deși rezultatul digital nu reușește să surprindă cu adevărat ce e în spatele ei, adică emoția noastră. Această nevoie de control, de a stoca o amintire și de a o împărtăși apoi cu ceilalți vine tot din suprasaturarea de informații la care suntem supuși zilnic. De obicei realitatea din social media este o variantă mai aranjată a celei de zi cu zi deoarece avem șansa de a alege ce devine public și ce nu: poate punem mai degrabă un selfie din vacanța de la mare decât de la dentist sau postăm despre un proiect de succes decât despre încercările eșuate (e adevărat că există multe “fails” postate, însă mai puțin din dorința de sinceritate și mai mult din cea de a atrage vizualizări). Copiilor le este frică de ridicol, văzând că fail-urile sunt ceva ce nu vrei să te facă faimos, existând riscul să râdă de tine milioane de oameni, împreună cu cei de lângă tine care consideră atitudinea ironică, sarcastică singurul mod de a-și arăta prietenia. De asemenea, tinerii sunt prinși la mijloc între ceea ce au nevoie și ceea ce li se spune prin trend-uri că ar trebui să vrea. Astfel, ajung la un moment în care le este foarte greu să ia decizii singuri, de la hainele pe care le îmbracă, muzica pe care o ascultă până la informațiile pe care le citesc, le urmăresc și le transpun cu timpul în valori proprii. Ce fel de criterii pot ei să aplice în alegerile lor? Mai nou este acest trend de “a lăsa Instagram-ul să îți controleze viața”, adică să faci ceea ce alții aleg pentru tine printr-un răspuns la întrebări postate ca story pe contul tău. E un joc simpatic și incitant cu siguranță. La un alt nivel, această tendință de a nu îți asuma propriile decizii și consecințele lor se regăsește tot mai mult și în viața adulților. Este greu să iei decizii când nu ai criterii clare de evaluare a unei situații și valori pe care să te bazezi în alegerea ta. Văzând diverse modele în media, prezentate printr-o imagine atent și superficial construită, elevii ajung să își imagineze că realitatea trebuie să arate așa și în viața lor. Așa ajung și să copieze forme fără fond, multe neadecvate propriei lor persoane sau vârstei. Un exemplu în acest sens sunt versurile și videoclipurile multor fete de 12-13 ani ce sunt încurajate să urmeze niște șabloane de succes în detrimentul autenticității.
Ar mai fi de discutat despre sănătatea mintală care este afectată de media într-o anumită măsură, într-un fel care încă se studiază. Unul dintre aspectele despre care se vorbește deja este FOMO (“fear of missing out”). Scroll-ul la infinit te lasă mereu cu sentimentul că mai erau atât de multe lucruri minunate de văzut dacă nu închideai aplicația. Nu mai știm când să ne oprim din consumul mediatic iar apoi disciplinarea devine tot mai grea. (În această idee se regăsește și dezbaterea legată de dependența de jocuri video care poate fi în sine o problemă sau doar o manifestare a altor probleme psihologice.) Din cauza acestei “frici de a fi lăsat pe dinafară”, care exista și înainte de social media, tot mai mulți se complac în urmarea trend-urilor setate de diverse video-uri, meme-uri sau hashtag-uri. Ajungem să trăim ghidați de acești “viruși” culturali care se schimbă periodic. Ne aducem aminte cu un zâmbet resemnat în colțul gurii de “harlem shake”, “pen pinneapple apple pen”, “dabbing”, “kendama”, “water bottle flip”, “the floss dance”, “spiderman challenge” sau de cele care pun chiar sănătatea sau viața în pericol precum “cinnamon challenge“, “tide pod challenge” sau “ice and salt challenge”. Discutam cu un coleg profesor despre motivele pentru care tinerii aleg tot mai mult să se supună benevol unor acțiuni care implică durere fizică. Una dintre idei era că poate fi din nou o reacție la superficialitatea resimțită în imaginile pe care le consumă zi de zi. Odată asigurate nevoile de bază de hrană și adăpost, atenția se mută pe nevoile psihologice și de afirmare personală. Trăind mai degrabă dureri emoționale precum singurătatea, tinerii aleg durerea fizică pentru a acoperi acest gol născut din lipsa prezenței umane. (vezi cazuri extreme precum cel a lui Katelyn Nicole Davis sau Slender Man).
Știm deja că extrem de mult timp este petrecut de copii comunicând în mediul digital, ocupând fiecare minut liber cu o stimulare a atenției. Acest tip de interacțiune nu era atât de pregnantă în copilăria mea, astfel că reușeam totuși să ne și plictisim, stare în care ne foloseam imaginația și inventam jocuri, stăteam la povești pur și simplu și ne vedeam mai mult unii pe alții. Cred că ce lipsește tot mai mult în viața copiilor de azi, pe lângă plictiseala creativă și explorarea mediului natural, este prezența umană directă, care să interacționeze cu ei în mod autentic, să răspundă cu adevărat nevoilor și expresiei lor. De aceea, în școală ar fi potrivit să păstrăm și să ne concentrăm pe aceasta, să învățăm cum să construim relații umane sănătoase, conștiente, firești. Există tot mai multe platforme educaționale excelente online, însă niciuna nu va putea înlocui zâmbetul profesorului sau acea întrebare pusă spontan care te face să chestionezi toate ideile și paradigmele rigide în care ai operat până atunci. Prezența și interacțiunea cu o altă ființă umană pot fi transformatoare, mai ales dacă se construiește în timp o relație de respect și apreciere reciprocă.
Mediul online este precum un spațiu de joacă ale cărui reguli încă nu sunt bine definite. Jocurile se creează și reinventează constant. Mai țineți minte acele e-mailuri care îți cereau să îl trimiți mai departe dacă nu vrei să îți atragi ghinionul asupra ta? Am primit zilele trecute un astfel de mesaj pe Whatsapp în care mi se promitea un 10 la matematică, un telefon nou și evident atenția “crush-ului” meu. Păcat că nu l-am trimis mai departe, aș vrea încă o notă de 10, așa de dragul vremurilor trecute. Da, e un mesaj drăguț și inofensiv. Dar “revenge porn”, “identity theft”, ”phishing”, “cyberbullying”, “hate speech”, dezinformare, manipulare, accidente mortale provocate din cauza atenției acordate live-ului pe Facebook nu mai sună a joacă ci ca ceva important de gestionat sau eliminat din acest spațiu. Astfel, observăm cum apare nevoia de noi și noi legi pentru a menține interacțiunea online în limite sănătoase și de siguranță. (vezi recentul “scandal” produs de Cambridge Analytica cu efectul GDPR sau fabrica de “fake news” din Macedonia)
În mediul online coexistă idei și imagini contrastante – entertainment și faimă pe de o parte, multă durere și suferință pe de alta, și spiritualitate, iubire, autocunoaștere undeva între cele două: vezi video-ul cu exuberantele ținute de la Met Gala cu referințe religioase, cartea cu selfie-uri a lui Kim Kardashian, videoclipul “God’s Plan” a lui Drake în care e portretizat ca un semizeu, sau ca un haiduc ce ia bani din fondul casei de discuri și îi împarte oamenilor, și multe alte exemple de eclectism stilistic și conceptual. Și iată că treptat o scală a valorilor clară devine tot mai transparentă până la inexistentă. Răspunsul la acest fenomen poate să apară sub forma unor produse media care se opun lui sau îl aduc în discuție. Observ cum temele pe care le abordează elevii mei în intro-urile de film, videoclipurile sau revistele pe care le creează discută despre superficialitatea imaginii personale construite în online sau sentimentul de alienare resimțit în această societate postmodernă a nesiguranței în care valorile sunt relative, permanent reevaluate. Mai există de asemenea tendința creării unui sistem nou pentru a reinstaura sentimentul de control și stabilitate. Să ne așteptăm la un sistem de rating social precum cel din episodul “Nosedive” din “Black Mirror”?
(Din nou, niște link-uri către exemple menționate mai sus se regăsesc la sfârșitul articolului)
Ce e de făcut? Noile subiecte “trending” și stereotipurile promovate de media pot fi descifrate cu o gândire critică eficientă (nu sceptică), urmând niște întrebări simple: Cine a produs acest material? Cu ce scop? Ce mesaj și valori își dorește să transmită? Cum este acest mesaj perceput de toate categoriile de vârstă? Ce fel de tehnici de persuasiune folosește și cu ce efect? Păstrând această atitudine critică orice minte poate să dezvăluie intențiile ce stau la baza unui produs mediatic, reușind astfel să contracareze dezinformarea, manipularea. De asemenea, astfel se poate ajunge la respingerea ideilor promovate de un “influencer”, dacă mesajul lui nu este în concordanță cu viziunea clară, autentică a sinelui tău format pe valori și principii solide.
Nu știu dacă există o cale de a te poziționa în afara tuturor acestor aspecte mai puțin utile ale consumului de media deoarece chiar nu ne mai putem izola, trăind în afara ei. Consumând zilnic media este modul în care putem opera în societate, având astfel ocazia și cunoștințele de a crea produse media cu scopuri și efecte dorite de noi.
Astfel, ajungem la a treia dimensiune a termenului pe care mi-am propus să îl discut din mai multe perspective. Cum integrăm toate aceste aspecte pentru a le gestiona în favoarea noastră?
Media din viață
Să mă întorc din nou la definiție, la baza lucrurilor, am să folosesc cuvintele lui Aristotel: “să educi mintea fără să educi și inima înseamnă să nu educi deloc.”
De această idee se leagă și dorința mea inițială pe care o răspândeam când eram întrebată de ce aș vrea să lucrez cu copiii: să îi ajut să vadă lucrurile din jurul lor într-un mod clar pentru ei, să discearnă între “bine și rău” dar fără o dimensiune neapărat moralizatoare. După aproape 5 ani în care am început frumoasa călătorie a predatului și învățatului cu și de la elevi pot să spun că abia mi-am făcut ordine și curățenie în minte și suflet. Acum sper că voi putea să continui pe acest drum și să ajut într-un mod și mai eficient la clădirea unor caractere și suflete demne de ascultat în generațiile viitoare. Astfel, cred că încă nu dețin multe răspunsuri, dar posed ceea ce m-a ajutat mereu, atenția acordată detaliilor și conexiunilor dintre ele, alături de dorința de a atrage și crea schimbare pozitivă, firească în jurul meu.
După cum am observat, termenul de “media” se regăsește atât la școală cât și în viața de zi cu zi. Afirmația aceasta ar trebui să ne sune nepotrivit, de ce școala e văzută ca nefăcând parte din viața de zi cu zi? Viața e până la urmă media dintre toate experiențele noastre zilnice puse împreună, îmbinate și influențate una de alta. Ce învăț la școală aplic acasă și viceversa. Dar treptat, cel puțin așa am observat și conștientizat de curând, parcă nu mai e clar totuși care e rolul fiecărei surse de educație dintre acestea două. Cred că este extrem de benefică și utilă ideea japonezilor de a dedica o parte considerabilă din curriculum-ul școlii primare educației caracterului, oferindu-le elevilor activități, rutine și oportunități legate de etică și relaționare. În Finlanda, țara cu cel mai eficient sistem educațional, școlile oferă elevilor mult timp zilnic pentru joaca liberă și proiecte practice. Cred că abilitățile sociale necesită o cunoaștere ce trebuie învățată, ea nu vine natural, pur și simplu. Majoritatea părinților din generațiile trecute, nefiind învățați la rândul lor, nu au cum să transmită aceste cunoștințe și priceperi mai departe într-un mod eficient. Astfel, printr-un efort comun, al școlii și al părinților, copiii pot fi ajutați să descopere diverse principii utile de viață, valori – ce înseamnă și cum poți să fii bun, perseverent, integru, să ai compasiune față de ceilalți și întreaga planetă, să ajuți și să asculți activ; să respecți timpul și individualitatea celuilalt; să fii conștient de sentimentele tale și să ți le asumi, să îți cunoști nevoile și să folosești comunicarea non-violentă pentru a trăi în înțelegere față de sine și cu ceilalți. De asemenea, e util să înveți cum să fii recunoscător și să îți arăți gratitudinea printr-un “mulțumesc” sau și mai bine prin acțiuni care generează respect reciproc și sentimente de apreciere și iubire.
O mentalitate pe care nu am învățat-o când eram copil este aceea de a vedea relația dintre mine și tine ca una care se ajustează și evoluează constant, precum se întâmplă și cu mintea noastră. M-a mirat într-un mod neașteptat perspectiva atât de simplă și directă auzită de curând la o colegă britanică: o consecință importantă a unei acțiuni nefaste este și pur și simplu deteriorarea relației cu celălalt. Oare câți dintre noi chiar reușim să prețuim cu adevărat relațiile cu ceilalți? Mai ales acum când este tot mai ușor să ne conectăm și formăm relații la un nivel global cu omenirea întreagă. Acestea sunt câteva din lucrurile pe care cred că orice copil ar trebui să le învețe cât mai repede în viață, pentru a-și forma acea bază solidă pe care își construiește apoi individualitatea din diverse experiențe, informații, emoții și conținuturi mediatice. Astfel, acțiunile lui vor fi o medie a tuturor lucrurilor exterioare pe care le filtrează prin propriul sistem de valori și principii. Acest sistem se poate modifica în timp datorită schimbării rolului pe care îl are fiecare la vârste diferite. Însă valorile nu se schimbă în funcție de context, cum ar fi tentant din cauza influențelor primite din produse media de calitate îndoielnică; produse care de obicei doar urmăresc niște trend-uri lipsite de substanță în dorința de a maximiza profiturile.
Mesajele mediatice pot fi și benefice, toate folosind aceleași tehnici de persuasiune – apel la emoții puternice, atragerea atenției prin subiecte de mare interes și abordând valori ale publicului, simplificarea și folosirea de metafore, atacarea oponenților. Media poate fi folosită tocmai cu scopul de a promova și învăța valorile și principiile de viață despre care am discutat mai sus. Există multe tutoriale, video-uri, podcast-uri sau publicații disponibile online care pot educa publicul în acest sens. De asemenea, și trend-urile pot fi orientate spre astfel de scopuri. De obicei un trend începe mai “inocent”, cu o idee și reprezentare mai simplă. Apoi, creativitatea publicului larg aduce noi dimensiuni, elemente și stiluri care dezvoltă ideea inițială. În ziua de azi mediul online este o sursă nesfârșită de cultură, generată de publicul larg. Accesul tot mai facil la mijloacele digitale de obținere a imaginilor și informațiilor facilitează crearea de jurnalism independent și de investigație de calitate. Avem și la noi în țară exemple foarte bune: RISE Project, Casa Jurnalistului, Pressone, Decât O Revistă sau Recorder care reușesc să lase imaginile să vorbească cu adevărat de la sine, oferindu-i privitorului ocazia să își folosească gândirea critică pentru a trage singur concluzii cu privire la bucățile de realitate documentate. Există de asemenea și așa zisul “hashtag activism”, campanii utile marcate de hashtag-uri precum #saynotoplastic, #metoo, faimoasa #icebucketchallenge, pagina de instagram @celebface care arată adevărata “față” naturală a celebrităților, autohtona campanie de succes MagicHOME sau mereu actual, internaționalul #rezist. Aș putea înșira chiar multe exemple, însă pe lângă invitația de a descoperi voi singuri și mai multe, propun și un exercițiu de imaginație. Tu ce cauză ai vrea să promovezi și să susții cu ajutorul unei campanii virale? Mă întreb oare ce vor inventa noile generații? Cum vor rescrie regulile jocului? Cum vor folosi puterea și oportunitățile oferite de mijloacele media care dețin o forță incredibilă de persuasiune? Faptul că vor exista cu siguranță niște răspunsuri la aceste întrebări e motivul pentru care cred că este necesară mai întâi dezvoltarea caracterului, a omului. După însușirea unui set propriu de valori, fiecare poate să susțină apoi prin mijloace media comunitatea mai mult sau mai puțin globală din care face parte.
Astfel, cred că viața elevilor se poate reechilibra prin folosirea la clasă a unor instrumente și conținuturi asociate de obicei mediului exterior școlii. Elevii înțeleg astfel că până la urmă mersul la școală este ceva natural și normal, un loc în care se învață lucruri ce folosesc cu adevărat vieții în totalitatea ei. Se urmărește tot mai mult și în educație atingerea unui nivel înalt de personalizare, ca în mai toate domeniile și industriile. Personalizarea este limitată în cadrul unui sistem de educație în masă, dar activitățile de la școală pot fi combinate cu aceste căutări individuale orientate pe nevoile specifice fiecăruia. S-ar putea obține astfel un echilibru între ce îți oferă școala și descoperirile din învățarea individuală care în ziua de azi are loc cu ajutorul mediului online. Media este un domeniu atât de dinamic și schimbător încât are nevoie de o atenție constantă. Exemplele date de mine au fost doar menționate dar nu discutate așa cum ar fi nevoie pentru a înțelege cu adevărat implicațiile asupra tinerelor generații. Sper și cred că treptat abordarea lor din perspectiva critică va deveni ceva comun atât la școală cât și acasă în familie. E drept că pentru aceasta este necesară și inițierea profesorilor, părinților, bunicilor în educația media. Cred că un mod eficient de a începe aceste discuții critice este ascultarea. Să le dăm elevilor ocazia să vorbească despre lucrurile pe care le văd zi de zi în media și cu interes, din inimă să le punem întrebări care ghidează discuția spre conștientizarea efectelor care se răsfrâng asupra lor.
O concluzie este dificil de tras din toate gândurile de mai sus, astfel că voi apela din nou la o sursă de inspirație. Un gânditor pe care îl admir și de la care consider că am învățat multe este Alan Watts pe care l-am descoperit și prin discursurile sale postate pe Youtube de alți “fani” ai lui. El vorbește printre altele și despre educație care, ca și întreaga viață de altfel, este percepută și perpetuată ca și un joc complotat de adulți. Din copilărie copiii sunt puși în această permanentă poziție de probă, în care ei trebuie să fie învățați regulile lumii. Când ești copil nu ești încă uman, tu trebuie să muncești, să înveți și să faci ceea ce oamenii mari fac pentru a ajunge să te poți numi om, să aparții acestei lumi. Dar, noi știm că ne naștem ca ființe umane perfecte, suntem o parte din această lume deja, fără să fie nevoie să atingem anumite standarde. Astfel, școala poate fi un mediu care pur și simplu susține viața, oferindu-i principii care o ajută să se adapteze la condițiile de mediu, mereu schimbătoare. Ea ne acceptă așa cum suntem și cu potențialul de creștere în noi. Ne ajută să ne descoperim și să-i găsim un loc în această lume sinelui unic pe care fiecare ni-l dezvoltăm. Deci până la urmă – nu contează atât de mult media de note, nici media cu mesajele și modelele ei, ci media între tot ceea ce te construiește pe tine ca individ – minte critică, emoții, sentimente, bucurie, atenție, răbdare și compasiune pentru sine și ceilalți; acțiuni creative bazate pe rațiune, cunoaștere; și, nu în ultimul rând, curajul de a experimenta, persevera și de a aplica în beneficiul tuturor tot ceea ce ai învățat.
Exemple bune din educația românească:
Școala din Grădină: https://www.facebook.com/scoaladingradina/
https://republica.ro/sa-recunoastem-ca-binele-exista-si-in-educatia-din-romania-iata-cateva-exemple
http://transilvaniareporter.ro/cluj/anda-profa-altfel-poate-revolutiona-invatamantul-clujean/
http://www.decatorevista.ro/edudor-directoarea-care-nu-educa-doar-elite/
http://www.decatorevista.ro/dordealba-copiii-care-fac-roboti/
Tutorial de “floss dance” pentru părinți: https://www.youtube.com/watch?v=ru1ZZhxLX2I
Mama care a construit o casă împreună cu cei 4 copii ai ei urmând tutoriale de pe Youtube: https://edition.cnn.com/2017/01/13/us/mother-house-youtube-build-trnd/index.html
Un băiat care încearcă “ice and salt challenge”: https://www.youtube.com/watch?v=lCzOc9I36To Pe parcursul înregistrării tot repetă că trebuie să reziste durerii pentru video. Un altul îl susține printr-un comentariu “Îmi place video-ul pentru că vrei să faci un video distractiv și bun FELICITĂRI”
Revenge Porn în România: http://casajurnalistului.ro/poze-goala-liceu/
Un exemplu extrem de alienare este Katelyn Nicole Davis (12 ani). Deși făcuse numeroase apeluri pe blogul ei, explicând motivele depresiei prin care trecea, a rămas singură cu această problemă. Ea a hotărât să își ia viața, prezentând acest act în direct pe un site dedicat streaming-ului live.
Slender Man este un personaj ficțional creat pe un forum de povești de groază, o nălucă în numele căreia două fetițe de 12 ani au încercat să își ucidă prietena, înjunghiind-o de mai multe ori. Vedeți aici povestea completă: https://knowyourmeme.com/memes/slender-man
Scandalul Cambridge Analytica explicat: https://www.digi24.ro/opinii/scandalul-cambridge-analytica-explicat-901991
GDPR, cum ne sunt protejate datele personale: https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/lumea-digitala/ce-se-schimba-pe-internet-din-25-mai-934066
Fabrica de “fake news” din Macedonia: https://www.wired.com/2017/02/veles-macedonia-fake-news/
Cum să mergi în vacanță cu ajutorul Photoshop-ului – un proiect de fotografie realizat cu scopul de a arăta posibilitățile de creare a imaginilor false: https://petapixel.com/2014/09/11/dutch-girl-fakes-5-week-vacation-south-east-asia-posting-phoney-photos-facebook/
Gaming disorder: http://www.who.int/features/qa/gaming-disorder/en/ ; https://qz.com/1308635/the-who-has-ignited-a-scientific-controversy-over-whether-gaming-addiction-is-a-disease-or-a-symptom/
Slender Man: http://www.bbc.com/news/world-us-canada-42450641
ASMR – https://www.youtube.com/watch?v=X9kIMDmsT2Y
*Slime – definiția din limba engleză îl descrie ca fiind o substanță moale, alunecoasă care este de obicei privită ca provocând repulsie. Și în limba română cuvântul transmite sentimente asemănătoare fiind tradus prin “mâzgă, noroi, mocirlă, bale”. Este ironic că folosim un obiect recomandat prin astfel de nume pentru a ne relaxa și da o stare de bine.
Compilație de video-uri cu slime-uri de diferite culori si texturi; are peste 8 milioane de vizualizări: https://www.youtube.com/watch?v=4a7zPzltZJM
Trendul slime-ului a fost preluat de “sculptatul în săpun”. Imaginea și sunetele create de tăierea unui săpun în mii de cubulețe poate fi liniștitoare: https://www.youtube.com/watch?v=k6nG3XWZ7P8
Met Gala: https://www.youtube.com/watch?v=LywjNA4xajw
“Selfish”- cartea cu selfie-uri a lui Kim Kardashian: http://time.com/3849456/kim-kardashians-selfish/
Videoclipul “God’s Plan” a lui Drake: https://www.youtube.com/watch?v=xpVfcZ0ZcFM
Lucrări realizate de elevii mei: https://www.youtube.com/playlist?list=PLikCM0ddjzA1ztWWRT6_craN4kwvPTeyM
Episodul “Nosedive”: https://www.theverge.com/2016/10/24/13379204/black-mirror-season-3-episode-1-nosedive-recap
Resursă educațională excelentă pentru a dezvolta gândirea critică și pentru a învăța metode de descifrare a mesajelor mediatice: https://propaganda.mediaeducationlab.com/
Exemple de campanii sociale online: http://shortyawards.com/category/6th/social_good_campaign
Hashtag Activism: https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-first-impression/201804/what-is-the-real-impact-hashtag-activism
About Post Author
