|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Simion Hurghis, Scrisul face bine. Simion Hurghis, fotografie portret

Simion Hurghis: Capacitatea de auto-învățare – alternativă reală a educației formale în secolul 21. Din perspectiva unor amintiri din școală și facultate

Familia, școala, mentorii au dublă funcție de educare și învățare. Într-o societate organizată matur, formarea individului trece dintr-un context axat pe educație (copilăria, anii de școală) spre un context axat pe învățare și dezvoltare profesională (anii de școală, universitate, ocupația), capitalizând pe potențialul personal.

Am beneficiat, în sistemul românesc, de învățământ preuniversitar competitiv – îmbunătățit iterativ în sistemul socialist – și de învățători, profesori, îndrumători de excepție: experți în materie, profesioniști în predare și integri ca oameni. În Austria, la Viena, în perioada studiului la cunoscuta Unviersitate de Economie și Business (Wirtschaftsuniversität – WU) nivelul de mate din clasa a XI-a a fost aproape suficient pentru a promova examenele la matematică din punctul de vedere al complexității materiei, cu toate că abordarea de acolo, deși teoretică, a fost mai înclinată spre practic decât cea de acasă. Cu accentul pe execuție, eficiență și anduranță, WU își triază absolvenții prin volumul de material ce trebuie absorbit, redat și aplicat în examene unde, dacă reușești să ajungi cu cititul și răspunsul întrebărilor, până la final de examen în cele 60-180 minute pe care le ai la dispoziție, este semn că ai potențial să îl treci.

În sistemul de învățământ din România, unde cadrele didactice sunt „pedepsite” în fiecare zi pentru alegerea profesională, alungându-se potențialele spre alte profesii, nivelul mediu al pregătirii preuniversitare al generațiilor absolvenților scade de la an la an și se aliniază celui mediu european. Într-un sistem universitar ca acela austriac, încremenit în tradiție și șabloane, aparent fostele școli profesionale (Fachhochschulen) care au fost transformate în universități din punct de vedere legal cu toate drepturile aferente, organizatoric și administrativ, odată cu aderarea la Uniunea Europeană și unde volumul de acumulat și redat la aceleași materii ca în universități este incomparabil mai mic, dau mai mulți antreprenori per capita per generație decât universitățile.

Iar modalitatea prin care acumulăm și procesăm informația pentru a ne dezvolta se schimbă cu 180 de grade. Nu mai este esențială comparația între sistemul competitiv școlar preuniversitar românesc cu acela facil, aproape superficial austriac de exemplu, sau sistemul românesc universitar în unele universități care implică cerințe minime de efort și oferă multe resurse de timp (cunosc puțini foști colegi de liceu care să nu fi avut cel puțin un job cu jumătate de normă pe întreaga perioadăa facultății în România, cei mai mulți cu normă-ntreagă) pentru dezvoltare profesională în comparație cu sistemul austriac care folosește volumul acumulat ca metodă de triere și care rodește implementatori de excepție.

Însă ce devine educația în era informației în care am intrat odată cu apariția internetului? Dacă până acum în sistemul de învățământ primeam informație calitativă, punctuală, structurată pe domenii specifice, cum să procedăm cu noianul de informații noi, aplicabile în domenii diverse și cu complexitatea diversității domeniilor în sine? În ce ne transformă era informației?

Pe scurt, ne dezvoltă capacitatea de discernământ. Iar, din această perspectivă, cred că experiența cu cel mai mare potențial de educație o oferă activitatea antreprenorială, poate și mai specific, antreprenoriatul în tech (dacă mai există antreprenoriat care nu are o componentă tech). Este, probabil, cea mai înaltă formă de învățare, educație și creștere profesională, un context în care nu există manuale, singurul examen fiind supraviețuirea, iar notele se dau pentru capacitatea de a produce valoare capitalizând o serie de potențiale, dintre care cel mai relevant este cel uman.

În acest context, noul este o componentă integrantă a fiecărei zile, poate a fiecărei ore de activitate, iar capacitatea de a absorbi și aplica informația dobândită pentru a transforma lipsa de know-how în expertiză face diferența între cei care reușesc să livreze și cei care nu. Capacitatea de autoînvățare este cheia educației în secolul 21 iar revoluția educației creează în forță de muncă acum ceea ce a creat revoluția industrială în procesele de producție în sec. al XVIII-lea.

Cum identifici lipsa de informație? Cum alegi metoda de acumulare a acesteia? Care este procesul și cum arată implementarea pentru a te putea îndrepta spre următorul nivel de complexitate și în fapt spre următoarea lacună informațională, și astfel, spre provocare? Direcția este bună? Cum validezi? Călărești cai morți sau ești pe creasta valului cu placa de surf? Cum validezi care dintre ultimele două este realitatea ta? Pentru că uneori par al naibii de similare.

Capacitatea de a te autoeduca transcende specificitățile învățământului românesc, american, austriac sau ale oricărui altuia. Într-un caz ideal într-o experiență antreprenorială, setul de skill-uri din early stage este complet altul decât cel în growth stage. La început, după validarea modelului de business înveți repede cu suficientă adâncime că să validezi următoarea metodă de creștere până când echipa începe să capete dimensiuni iar people skills întrec în importanță execution skills, care au fost cruciale la început.

Simion Hurghis, Scrisul face bine. Diagramă pentru Scrisul face bine

Doar metodele diferă. Personal, am scris câteva gânduri în direcția această într-un articol în baza conceptului de „guided freedom” sau libertate ghidată, de-a lungul drumului meu de a obține o centură neagră într-o artă marțială.

La cei 30 de ani pe care îi am (și la care am enorm de învățat la fel ca la 80, dacă voi ajunge acolo) cred că potențialul de autoînvățare din trioul personalității noastre: Educație (Universitate) vs. Network (Context) vs. Personalitate (dobândită și formată) face diferența între experiențele de învățare pe care le avem cu toții în dualitatea execuție-leadership.

Conștiința este gradul de dezvoltare a sinelui, această dezvoltare fiind măsurată după capacitatea de discernământ, care evoluează ca urmare a acumulării de învăţături.

Simion Hurghis, Scrisul face bine

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.