Leonard Azamfirei: Printre lexeme

A scrie înseamnă a-ți privi cu propriii ochi gândurile și a le limpezi. Scriind, ne facem propria radiografie pe care apoi ceilalți ne-o interpretează. Scrisul devine astfel un test de sănătate intelectuală.

Avem surpriza primelor descoperiri, învățând de mici, mai întâi cum arată lumea, cu întrebările pe care le punem și la care cei din jur ne răspund în cuvinte pe care le cred potrivite. Totul este nou și devine fascinant pe măsură ce ne dăm seama, cu ajutorul educatorilor noștri, de lumea nesfârșită din spatele cuvintelor. Și începem timid să înghesuim și noi în slove, mai întâi puține, cât ni se pare că se cuvine din ceea ce simțim. Ne ajută verbul, alteori ne salvează metafora… începem să ne auzim gândurile rânduite ales prin cuvânt.

Mai creștem puțin și încă puțin, educatorii ni se schimbă pentru că ne dorim să știm mai mult și adunăm deja cu prețiozitate un trecut care devine prea repede o marcă a noastră, un bagaj de informații și mai ales, multă speranță. Ne luăm din ce în ce mai în serios, căpătăm un glas care se aude și care începe să conteze, și toate acestea sunt, din nou, de fiecare dată, exprimate prin cuvinte.

Și pe neștiute ajungem să croim adevăruri, simplele noastre adevăruri pe care învățăm să le raportăm la părerea majorității. Credem în ele, ne luptăm pentru ele, pentru că ne aparțin și le spunem apăsat, cum altfel decât prin cuvinte.

Iar atunci când cuvintele nu ne mai ajung, inventăm unele noi, traducem altele sau le importăm de la alții, schimbăm, dacă este cazul, chiar și modul de comunicare, pentru că ne e teamă, altfel, că rămânem neînțeleși.

Dacă înșiruirea cuvintelor poate fi un joc, asocierea sau scrierea lor este un joc frumos al minții, cu valoare în mesajul responsabil. Așa cum orice joc al copilăriei este luat în serios de către micii participanți, așa și rostirea cuvintelor trebuie asumată. Jocul nu se poate desfășura dacă piesele acestuia rămân în cutie! Tabla de joc trebuie întinsă! Cărțile trebuie așezate pe masă! Porțile minții trebuie deschise! Iar lava minții este cuvântul!

Cuvântul se vrea forma vizibilă, transmisibilă a frumosului, a binelui, a adevărului. Ca într-un miraj, vocea interioară a fiecăruia dintre noi anticipează împlinirea dăruirii de sine prin cuvânt. Să-l ascultam, să-l prețuim, cuvântul rostit, cuvântul scris.

Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Scrisul face bine