Daniela Staicu: Schimbarea începe prin a recunoaște ce nu cunoaștem
Seara trecută am auzit următoarea frază: “It’s hard to fill a cup that’s already full” și m-am gândit că este o temă potrivită despre care aș putea să scriu pentru că am ajuns la această concluzie recent. Chiar dacă am fost invitată să scriu încă din luna mai, abia acum m-am simțit pregătită să scriu. Nu trecusem prin experiența care să producă gândurile pe care le puteți citi în continuare.
Recent am trecut prin încercarea de “a umple un pahar plin”, fără să îmi dau seama că împotrivirea mea față de schimbare avea o cauză: aveam impresia că ceea ce știu este suficient și eram nerăbdătoare, dar nepregătită ca să trec la pasul următor.
Anul acesta am câștigat o bursă Fulbright Scholar, care îmi permite ca timp de 9 luni să fac cercetare într-o universitate americană. Astfel, de 2 luni, mă aflu în Statele Unite la Penn State University unde fac cercetare cu studenții participanți în programul de antreprenoriat social “Humanitarian Engineering and Social Entrepreneurship”.
În prima lună, nu reușeam să înțeleg de ce nu mă pot adapta. Abia în urmă cu câteva zile mi-am dat seama că cele 2 luni petrecute au fost prima parte din procesul de învățare prin care trec: instinctiv, am început această experiență explorând locuri și oameni sperând că asta mă va duce către a înțelege ce se întâmplă. Nici nu mi-a trecut prin minte că problema ar putea fi ca “paharul meu” cu “ceea ce știu să fac” și “cum știu să fac” este plin. Cum aș fi putut să mai adaug vreo picătură?
Simțeam că ceva este în neregulă. Mă aflam la o universitate străina cu o bursă ca să studiez, așa cum mi-am dorit încă din facultate, dar nu simțeam chemarea. Singurele emoții pe care le experimentam erau de rătăcire emoțională, lipsa de entuziasm pentru cercetare și nerăbdare să îmi găsesc locul, dacă s-ar fi putut, imediat ce am aterizat. Am luat însă aceste emoții contradictorii cu mine în campus, în fiecare zi și am început să observ și să explorez mediul: studenții, profesorii, spațiile de studiu, activitățile studenților în afara cursurilor, m-am înscris la două cursuri despre artă și am putut să observ în acest mod studenții la curs, mi-am permis să învăț cot la cot cu ei, le-am prezentat munca mea din România și într-un final, am devenit unul dintre studenții pe care îi observa.
Am căutat să îmi înțeleg emoțiile, așteptările, piedicile pe care mi le puneam zi de zi. Mă gândeam că soarele nu mai răsare și pe strada mea. Peste câteva săptămâni de observație, am înțeles că trebuie să fac loc în mintea și în obiceiurile mele acestei experiențe noi. Am dat la o parte obiceiurile cu care veneam de acasă și am căutat să înțeleg cum funcționează acest nou loc și oamenii, să aleg acele obiceiuri care se potrivesc cu personalitatea mea încât să îmi duc misiunea la bun sfârșit.
Când căutăm să învățăm ceva nou, primul lucru ar putea fi să ne dezbrăcăm de ceea ce purtăm în noi sub formă de idei, cunoștințe și abilități și să facem loc unora noi.
Putem extinde aceast proces pentru orice domeniu care are nevoie de schimbare.
Să luăm spre exemplu sistemul de educație: cum am putea să creăm un sistem de pregătire potrivit pentru tineri și economie, dacă nu renunțăm la obiceiurile vechi și facem loc unor reguli și obiceiuri noi? Asta înseamnă să recunoaștem că este timpul pentru o schimbare, nu pe hârtie, ci în reguli și obiceiuri, posibilă prin a ne gândi la harta nevoilor noastre educaționale și la soluțiile care se potrivesc, fie că sunt create în România sau împrumutate.
România are toate resursele pentru ca toți oamenii care locuiesc în ea, să aibă o viață frumoasă. Încă nu știm să facem loc acestor resurse încât să se potrivească în armonie și nu așezate una peste alta, fără efect.
Daniela Staicu, Scrisul face bine
About Post Author
