Mihaela Găman, Scrisul face bine. Mihaela Găman, în parc

Mihaela Găman: Gânduri despre educație: De la certitudini interne la observații din universul de afară

Adesea îmi imaginez o oglindă așezată deasupra sufletului meu. Privesc atent reflexia și încerc să-mi explic ce văd. De obicei caut să despic detaliile până la atom și dincolo de el. Recent, am încercat să privesc ansamblul și să generalizez. Mi-am întins o mână prietenească și am început să mă prezint mie însămi; o imagine din avion, așa cum aș fi livrat-o unui necunoscut. Eu sunt o adunătură de cunoștințe, îndeletniciri, valori, principii și obiceiuri. Sunt OM. Sunt o ființă superioară și nu pentru că m-am născut așa. Totul se datorează procesului numit educație. Precum apa curată, educația este un element critic de care avem nevoie ca să supraviețuim. Și nu în sens biologic. Ci intelectual. Să ne autodepășim constant în cursa către un scop mai înalt, o cursă cu noi înșine, către construirea unui sine-țintă în mișcare continuă.

Dacă mă gândesc la rolul pe care l-a avut educația în formarea mea, pot rezuma certitudinile adunate în timp la ideea că aceasta a fost combustibilul unui proces perpetuu de expansiune personală și profesională, care am decis eu că trebuie să ruleze atâta vreme cât mi-e dat să elimin dioxid de carbon. Și nu este vorba numai despre un set de abilități pe care le-am căpătat pe unde am fost școlită și dăscălită. Este vorba despre o mentalitate pe care mi-am construit-o și pe care o renovez constant cu mistria fiecărui om de care am ocazia să fiu inspirată.

De multe ori mi-a fost dat să observ și un efect de eliberare al educației. Fără ea ești sclavul instinctelor, încarcerat de propriile limite, înfometat și însetat după ceva al cărui nume nu-l poți rosti, ceva ce nu cunoști, dar îți dorești cu disperare să atingi. Lipsa unei instruiri continue duce la vieți irosite și oameni mici și derutați care cred în fotosinteza cu mașini scumpe, case, bijuterii și posesiuni materiale de tot soiul, care vânează găleata cu aur de la capătul unui curcubeu mitic în existența căruia pot doar să creadă. Totul în căutarea unui sens către care nu poți fi direcționat ci mai curând educat.

Mergând dinspre certitudinile din interior spre observațiile despre lumea de afară și dinspre sine către comunitate, să observăm cum educația este apa unei societăți moderne, prospere, civilizate. Ea singură are puterea de a ne spăla de obiceiuri distructive, de a ne uda și crește grădina minții. Ca ființe superioare, avem nevoie de educație pentru a ne realiza potențialul. Dar ca și apa, educația în cele mai consumabile și benefice forme ale sale a ocolit regiuni întregi și a fost nevoie de sisteme special construite așa încât ea sa fie accesibilă pe un teritoriu cât mai răspândit.

Am construit școli și instruit oameni cu vocație și chemare pentru pedagogie ca să faciliteze deplasarea celor mai mici dintre noi între etapele de dezvoltare intelectuală și integrare în societate. Diverse metode de predare, precum și unelte speciale au fost integrate în acest proces pentru a face totul mai fluent și mai eficient așa cum țevile de plastic ale unui sistem de irigație se leagă între ele ca să poarte apa cât mai uniform pe suprafața terenului însetat. Chiar și pentru părinți există o bombardare continuă cu idei și tehnici de a semăna în odraslele lor moralitate, principii și obiceiuri în acord cu cele salutate de societate. Mai târziu, după ce școala te-a creionat pe tine, ca individ în tabloul colorat al societății, învățarea poate să continue: există cărți și cursuri de dezvoltare personală, poți să te uiți la infinit în oglinda sufletului tău și să găsești ceva de nuanțat prin auto-educare și noi forme de disciplinare.

Citește și: Alexandru Tomescu: Darul cel mai de preț

Chiar mai mult decât atât, în Declarația Drepturilor Omului există un loc special rezervat pentru dreptul la educație. Și asta pentru că trăim într-o epocă modernă și care a înțeles câteva idei fundamentale despre rolul educației în crearea și susținerea unei societăți prospere. Iar pentru un individ educația este prima piesă de domino dintr-o înlănțuire de proprietăți care-l definesc pe el ca om și nu numai. Dacă ea cade, trage după sine tot restul șirului: de la bunăstare fizică și până la cea psihică și de sănătate. Sarcini infantile, violuri, boli, mizerie, decădere financiară, suicid, omoruri și violență domestică, atacuri teroriste – totul din efectul de fluture al unei lovituri într-un călcâi hipersensibil lăsat descoperit.

Pe urmă mai e sărăcia. Și ei tot educația-i lipsește. Este vorba de posibilități și căi de urmat care-i sunt invizibile ochiului ne-educat. Un exemplu: dacă eu locuiesc la țară undeva într-un cătun și părinții mei cultivă pământul și eu asta am văzut toată viața mea și doar asta știu să fac, cu greu spre imposibil o să născocesc o altă cale de urmat. Conturul viitorului meu în pământ fertil va fi trasat și o să poarte miros de fân proaspăt legat, roșii pârguite și crenguțe de busuioc. Hainele mele or să fie simple, poate rupte, de multe ori murdare de sudoarea muncii la câmp. Cutele de pe fruntea mea vor marca nu numai trecerea inexorabilă a timpului ci ele vor sta martor arșiței zilelor de vară petrecute în bătaia soarelui, suflului tăios al vântului de toamnă și al celui mai nemilos crivăț. Și eu-omul, poate că o să plec împăcat că am trăit cu cinste și mă întristează doar gândul că nu-mi voi mai vedea pământul rodind. Dar la fel de bine se poate și ca eu, acela care n-a avut alte opțiuni, să părăsesc această lume cu multe regrete, de a nu fi avut o alegere, de a nu fi cunoscut altceva decât bucata de pământ pe care am brăzdat-o, de a fi irosit potențial de care n-am aflat nicicând și de a fi rămas doar cu dorința de a fi ca cei pe care i-am admirat: aceia mai avuți care și-au permis să devină cei “cu carte”.

Iar sărăcia și lipsa educației se învârt într-un cerc vicios; un dans continuu al pierzaniei, avându-i la mijloc pe cei mai puțin norocoși. Așa se face că educația, ca și apa de altfel, un element atât de necesar fără de care națiuni mor, munți de potențial se pierd în ceața vremii – ocolește bucăți întregi de pământ prin parapeții circumstanțelor nefavorabile. Și nu degeaba am ales analogia asta. Căci acolo unde apa potabilă lipsește, educația nu este nici ea o parte prea comună a cotidianului așa cum putem observa dacă ne uităm în grădina continentului african. Și firesc este să nu fie cazul de a ne uita la nevoi superioare atunci când nu putem întâlni niște nevoi de bază. Există priorități și condiții minime de îndeplinit înainte să poată fi vorba de educație. Iar hrana și apa sunt în cap de listă. Dar haideți să ne uităm la țările cu care natura a fost generoasă și să ne întrebăm ce ne împiedică pe noi să ne educăm fiecare colțișor. În loc să investim în ce contează, ne întoarcem privirea de la prăpastia ce ne întrerupe drumul către un viitor care să ne facă cinste nouă ca specie, iar mai curând preferăm să astupăm gropițe mici și insignifiante și care oricum s-ar umple de la sine cu un minim de intervenții și eforturi susținute. Bine ar fi să nu uităm vorba proverbului chinezesc care zice că de multe ori, atunci când avem zece pași de făcut către un țel, nouă dintre ei sunt abia jumătatea drumului. În ascensiunea noastră către o Românie ideală, primul pas din cei zece este educația și face cât o jumătate din drumul total al perfecționării pe care îl avem de parcurs ca să ne justificăm existența ca nație.