|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Ana Maria Marian, Scrisul face bine

Ceea ce m-a desăvârşit a fost educaţia pe care am deprins-o prin studiul muzicii

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte educaţia ca fiind ansamblul de metode și de măsuri aplicate sistematic (și în cadru organizat) cu scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale, fizice ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor, ori ale colectivităților umane.

Simplificând povestea, cea mai bună definiţie a educaţiei a fost anunţată de Burrhus Frederic Skinner, atunci când a afirmat că educaţia este ceea ce supravieţuieşte după ce tot ceea ce a fost învăţat a fost uitat. 

În ceea ce mă priveşte raportarea la educaţie este una strictă. Mă reîntorc mental la momentele cheie din parcursul meu educaţional ori de câte ori simt că sunt la o răscruce de drumuri şi de fiecare dată decizia este puternic influenţată de valorile morale şi cunoştinţele pe care educaţia mi le-a gravat în ADN.

Mult mai târziu am înţeles ca expresia „pâinica albă’’

M-am născut în oraşul Ploieşti într-o familie fericită. Mama a făcut carieră în domeniul educaţiei, fiind una dintre cele mai apreciate profesoare de geografie din oraşul natal, iar tatăl meu este muzician în orchestra Filarmonicii din Ploieşti. În condiţiile date, parcursul meu educaţional a fost unul promiţător şi firesc. M-am familiarizat încă din copilărie cu importanța pe care educaţia o are în viaţa mea şi, mai ales, cu lucrurile pe care educaţia îţi impune să le faci fără a înţelege rostul lor în acel moment.

La vârsta de 6 ani părinţii mei m-au întrebat la ce instrument muzical mi-ar plăcea să cânt. Am realizat încă de atunci că indiferent ce aş spune decizia era deja luată. Am început astfel să studiez vioara la Liceul de Muzică din Ploieşti unde am constatat că o carieră în muzică, şi în speţă, educaţia muzicală, îți răpește din timpul pe care în mod normal l-ai petrece jucându-te în faţa blocului cu copiii de vârsta ta. Am înţeles, însă, foarte târziu disciplina pe care educaţia muzicală o cere de la un individ. Întâmplarea pe care urmează să o povestesc a avut un rol definitoriu în devenirea mea ca individ, şi mai ales ca artist.

Eram în clasa a şasea în momentul în care am decis că muzica este o haină mult prea pretenţioasă pe care nu o pot purta în orice circumstanţă şi care nu îţi permite să o înlocuieşti cu o altă haină. L-am anunţat pe tata în privinţa deciziei pe care deja o luasem şi eram pregătită să îi ofer toate argumentele, să plâng, să mă lamentez, să mă cert. Numai ca reacţia pe care el a avut-o m-a debusolat şi contrariat în acelaşi timp. M-a privit blând în timpul în care eu mi-am expus „suferinţa” provocată de lipsa timpului de joacă şi de nefericirea pe care orele de studiu la vioară o fabricau. După ce am terminat de vorbit mi-a spus: „Bine păpuşă! Însă e de datoria mea să îţi spun ca meseria de muzician e „pâinică albă’’. Gândeşte-te săptămâna asta la lucrul ăsta, iar săptămâna viitoare, dacă decizia ta rămâne aceeaşi, eu merg la Liceul de Muzică şi te retrag de acolo.

Mult mai târziu am înţeles ca expresia „pâinica albă’’ pe care tata o folosea se referea la faptul ca meseria de muzician îţi oferă o altă perspectivă a vieţii; îţi oferă călătorii prin toată lumea, aplauze, vestimentaţie frumoasă din punct de vedere estetic, accesul la oamenii care se află în vârful piramidei societăţii, evitarea rutinei şi multe altele.

Săptămâna care a urmat a fost extraordinară. Am luat cu nota 10 preselecţia pe care şcoala o organizase pentru a alege elevii care vor reprezenta instituţia la Olimpiada de Muzică şi urma să fiu trimisă în etapa zonală. A fost unul din primele momente (pe care mi le amintesc) în care muzica a început să îmi ofere satisfacţii în schimbul timpului pe care eu i-l oferisem. Răzvrătirea mea s-a calmat, dar dintr-un orgoliu copilăresc nu am vrut să recunosc. Astfel, am început să mă interesez la copiii din faţa blocului referitor la ce se întâmpla la şcolile lor. Am aflat că au cinci ore de matematică săptămânal şi doar una de muzică.

Ana Maria Marian, violonistă

Am aflat că au teme interminabile şi mai ales ca, dacă vrei să te duci la o şcoală bună trebuie să te străduieşti să ai numai note mari. Lucrul care m-a şocat însă a fost faptul ca niciunul dintre copiii din faţa blocului nu ştia ce meserie vrea să urmeze atunci când va creşte. În acele zile, în interiorul meu s-a dus lupta dintre cine eram şi cine aş fi vrut să devin. Astfel, atunci când tatăl meu m-a întrebat dacă m-am hotărât sau nu să renunţ la muzica, am început să plâng şi i-am spus ca vreau în continuare să cânt la vioară. Aceea a fost prima mea clipa de luciditate pe care mi-o amintesc.

Dincolo de educaţia primită de la părinţi în primii ani de viaţă, dincolo de educaţia sedimentată în anii de şcoală, consider ca ceea ce m-a desăvârşit a fost educaţia pe care am desprins-o prin studiul muzicii.

Am învăţat să am grijă de lucrurile mele prin faptul că trebuia să îmi car după mine zi de zi vioara, care era aşezată într-o cutie de lemn, să nu o uit nicăieri şi să nu o pierd.

Am învăţat că lucrurile trebuie făcute la timpul lor şi nu trebuie amânate, că importanța este participarea la toate evenimentele, nicidecum rezultatul obţinut, că experienţa se formează cu trudă şi că aplauzele sunt cel mai ieftin drog.

La concursurile de vioară se întâmplau chestii marcante pentru evoluţia unui copil. Odată ajuns la locul desfăşurării concursului, ceilalţi concurenţi se uitau urât la tine. Copiii erau învăţaţi de mici cu ideea conform căreia sunt permanent într-o competiţie cu ceilalţi. În general concurenţii care cântau cel mai bine nu se suportau reciproc. Tot ceea ce conta era obţinerea premiului întâi, chiar dacă asta presupunea călcarea peste cadavre. Erai bucuros atunci când contracandidatul tău cânta prost chiar dacă în „timpul liber” era prietenul tău. De cele mai multe ori bătălia nu se dădea între concurenţi, ci între profesorii care îi pregăteau. Muzica m-a învăţat să pierd fără a arunca armele luptei. De multe ori am mers la concursuri şi, nefiind suficient de pregătită pentru evenimentul respectiv sau având o stare de spirit proastă, am clacat din punct de vedere emoţional. Dar disciplina pe care mi-a impus-o muzica m-a determinat să mă reorganizez, să mă remontez şi să nu renunţ la a o sluji.

Preaplinul sufletesc ne apasă pe toți

Se spune că muzicienii sunt oameni descentraţi din punct de vedere afectiv, că pica mai uşor în patima alcoolului sau a drogurilor, că sunt nefericiţi, dezordonaţi şi dezorganizaţi. Şi niciuna dintre aceste afirmaţii nu este falsă, dar toate rezulta din momentele în care te trezeşti stând în picioare în fața a sute de oameni care te privesc cu interes şi aşteaptă să începi să cânţi, momentele în care îţi pisezi sufletul până îl transformi în sunetele pe care le proiectezi în direcţia celor veniţi să te asculte şi, mai ales, în momentele acelea când, sub privirile a sute de oameni, prin tine circula mii de stări de spirit, unele nedefinite în cuvinte până în momentul respectiv. Ei bine, după acele momente, lucrul cel mai „la îndemână pe care îl poţi face este să goleşti un pahar de vin pentru a te elibera de preaplinul sufletesc care te apasă.

M-am raportat întotdeauna la educaţie, voluntar sau involuntar, şi am constatat că lucrurile care mă definesc sunt strâns legate de educaţia primită. De cele mai multe ori prefer să abandonez o discuţie şi să îi dau dreptate celui din fața mea dacă observ că lipsurile din educaţia sa îl fac pe acesta incapabil de a-mi înţelege argumentele. Tot datorită educaţiei primite am învăţat să empatizez cu aproape orice gen de personalitate umană, să accept că oamenii sunt diverşi, să înţeleg că dreptatea este de mai multe feluri şi că succesul şi faima ajung rareori la oamenii competenţi.

Mă alătur cu bucurie campaniei „Scrisul face bine’’ fiind convinsă că, alături de toate celelalte laturi ale educaţiei, muzica te face un om mai bun în raport cu tine însuţi şi cu societatea în care te desfăşori, pentru că nimic nu este mai sigur decât ceea ce poţi face tu, cu mintea şi cu sufletul tău.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.