Dollores Benezic: Scrisul face bine, dar nici gânditul nu dăunează

Scrisul face bine. Ca orice lucru făcut cu pasiune. Și dansul face bine, și sportul, și cititul, și cântatul. Chiar și munca în aer liber. Orice lucru pe care-l faci cu plăcere îți aduce bucurie și deci o stare de bine. Scrisul nu e o binecuvântare pentru mulți. La fel ca matematica, scrisul se deprinde din primii ani de școală și așa te cam ține toată viața. Dacă ai avut noroc de dascăli buni, care să-ți aplece mâna și mintea către scris, o să-ți fie ușor să scrii și să te exprimi mai târziu, când mulți din jurul tău o să te bage în față ca să le susții și lor părerile. „Că te pricepi să le zici mai bine”. Pentru că scrisul este de fapt o mutare pe hârtie a ordinii din gânduri. Drept e că și hârtia, săraca, suportă multe.

Mi s-a spus că scriu bine. Numele meu de familie, în satul de la poalele Bicazului de unde era tata, e o stilizare a lui „zice bine”. O fi fost o predestinare, deși sunt prima din familia mea care a ajuns să se ocupe cu scrisul. Cert e că întotdeauna mi-a fost mai ușor să mă exprim în scris. La început din cauza timidității. Apoi am făcut din scris o meserie și mi-am dat seama că asta mi-era menirea. Scrisul mi-a dat curaj, m-a făcut cunoscută, mi-a dat prieteni, dar și dușmani. Scrisul m-a făcut omul care sunt azi. Am fost jurnalist vreo 16 ani apoi am apucat cărările PR-ului. De câțiva ani m-am oprit în stufărișul activismului civic, unde am simțit că e nevoie de priceperea mea într-ale cuvintelor. Pare și o completare firească a jurnalismului.

Mama a învățat să scrie la școală pe tăblițe, eu am prins caietele dictando și vocabularele. Când am intrat în presă am învățat să scriu la o mașină Olympia (de acolo mi se trage forța cu care bat azi în tastele laptopului), am fost cap limpede în tipografia din Casa Scânteii și am intrat prima dată pe Internet în anii 90, prin dial-up.

„Niciodată, niciodată, orice ai face și cu oricine ai vorbi, să nu-ți dai numele și adresa pe Internet!”, a fost sfatul pe care l-am primit de la tipul care mi-a vândut primul computer pe care l-am adus acasă. Nu numai că nu-mi dădeam numele real, dar refuzam mult timp să merg și la întâlnirile oarbe cu tipii cunoscuți online. Mi se părea mie că scriu mai bine decât arăt, așa că m-am amăgit o vreme că personalitatea mea livrescă o să-i cucerească așa de tare pe bărbați încât la prima întâlnire vor trece cu vederea că fizic eram o femeie banală.

O decadă mai târziu, pe Facebook, ne dăm nu numai numele, dar și multe alte informații personale. Scrisul a devenit azi, în era comunicării online, mai important decât vorbitul. Și cu toate astea pare mai neglijat ca niciodată. Scriem mai mult, dar prost și fără rost. Cel mai rău e că scriem agresiv. Scriem cu năduf, apăsat. Cuvintele sunt ca niște prechi de palme: jap, jap! Scopul nu e să comunicăm, ci să avem dreptate. Internetul ne-a adus mai aproape, dar asta mai mult ne desparte. Ne dăm numele, ne arătăm pozele, ne strigăm convingerile, suntem mai vulnerabili în fața universului online și asta ne face mai agresivi.

Scrisul rapid, instant, virtual a fost golit de esența lui cea mai dulce, arta căutării cuvintelor potrivite care să umple distanțele și timpul, să-i apropie pe destinatari de scriitor. Scrisul a fost golit de bunătate pentru că, făcut în grabă, nu mai lasă timp gândului să crească cuvintele potrivite. Scriem mai mult, dar gândim mai puțin. Iar asta se întoarce împotriva scrisului. Tot mai des aud în jurul meu oameni care preferă să amâne să comunice cuiva ceva pe Internet, pentru că față în față se vor înțelege mai bine. Iar asta pentru mine, fata care a învățat mai întâi, din timiditate, să scrie ca să se exprime, este un paradox.

Scrisul este o relație în cel puțin doi, cel care scrie și cel care citește. Ca orice relație nu poate supraviețui dacă e debalansată. Iar asta ține de modul în care folosim cuvintele. Ține de cinste și gramatică, așa cum zicea Caragiale, dar și de cât de bine gândim cuvintele înainte de a le arunca în lume. Gânditul, ca și scrisul, face bine. Ca să nu mai zic cât de sexy e un om care gândește, apoi scrie ceva care te pune și pe tine pe gânduri. Gândiți și scrieți! Întotdeauna în ordinea asta.

Dollores Benezic, zisă și Dollo zice bine